RETEAUA DE POVESTI
RETEAUA DE POVESTI
Cosmin Leucuța: Povestitorul realității în high definition (S 8 ; Ep 126 )
Scriitorul Cosmin Leucuță ne poartă într-o călătorie fascinantă prin universul său creativ, dezvăluind secretele din spatele dialogurilor sale excepționale și abordarea unică a narațiunii. L-am declarat „povestitor al realității în high definition”, deoarece Cosmin surprinde esența vieții cotidiene cu o luciditate cinică remarcabilă.
Descoperim un autor care a învățat meseria scrisului pe cont propriu, fără cursuri formale sau cenacluri literare. „Sunt scriitor natural,” mărturisește el, explicând cum și-a perfecționat abilitățile prin lectură intensă și practică constantă. Fascinant este modul în care construiește dialoguri autentice - nu le scrie, ci le "fură" din conversațiile reale pe care le observă atent în jurul său.
Cosmin ne împărtășește filozofia sa narativă, preferând caracterizarea indirectă a personajelor și lăsându-le să se dezvăluie prin propriile cuvinte și acțiuni. „Mi se pare că personajele trebuie caracterizate strict indirect din ceea ce gândesc, cum gândesc și mai ales din ceea ce fac,” explică el, permițând astfel cititorilor să-și formeze propriile imagini despre personaje.
Aflăm despre influența profundă a muzicii asupra scrierilor sale, multe dintre cărțile lui având titluri inspirate din melodii precum "Big in Japan" sau "Hoodoo". Uneori, întreaga structură narativă urmărește ideile exprimate în versurile melodiilor. „Pot să ascult o melodie cu trei strofe și să îmi trag de acolo sevă pentru sute de pagini,” dezvăluie autorul.
Ascultă această conversație captivantă pentru a înțelege cum comunică un scriitor autentic cu cititorii săi și cum transformă realitatea banală în narațiuni memorabile. Abonează-te la canalul nostru pentru mai multe întâlniri cu personalități fascinante din lumea literară!
Podcastul poate fi ascultat pe Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Devino suporter al podcastului aici: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Mulțumesc!
The podcast can be listened to on Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Become a supporter of the podcast here: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Thanks!
Muzica. Bine ați venit la rețeaua de povești. Invitat este Cosmin Leucuța, scritor din Timișoara, dar de fapt din Arad. Neașa Cosmin, bine ai venit.
Speaker 2:Bine te-am găsit, colina. Mulțumesc pentru invitație.
Speaker 1:Într-adevăr, da, sunt născut și crescut în Arad și mai târziu importat în Timișoara, dar am citit într-un interviu că totuși sentiment. Așadar, vorbim astăzi cu Cosmin Leucuța, un scritor. Eu îl definez ca un povestitor al unei realități în high definition. Așa, din ce i-am citit eu, să povestești despre realitate mi se pare lucrul cel mai greu. O spun și ca fost jurnalist. Nu este ușor să scrii despre realitate detașându-te de ea, astfel încât și ceilalți să se regăsească în această oglindă pusă în fața realității, pe care Cosmin o vede cu niște ochi cinici, o luciditate cinică.
Speaker 1:Cosmin, ai debutat în forță în 2013,. Deci am vrut să spun că te-ai născut în 1980 și aveai 20 ceva de ani când ai debutat, și aproape toate cărțile tale am văzut că au fost premiate. Ai debutat în forță, spun pentru că ai luat un premiu, un roman foarte bine primit de critic. Am citit, am uitat și eu. Pe Google, bineînțeles, se deschid multe pagini la numele Cosmin Leocuța, ceea ce e mare lucru. O spun cu multă admirație și apreciere Laptele negru al mamei. Știi, cosmin, înșirând toate titlurile. Citind despre titlurile și știu că ți s-a mai pus întrebarea aceasta De titlurile cărților tale, ar putea face obiectul unei discuții separate. Sunt meta titluri, ele conțin niște coduri. Acesta e punctul meu de vedere și o să văd dacă am avut dreptate, dar până acolo, până ne referi cronologic, la că spui întâlnirea ta cu scrisul. Cum s-a produs?
Speaker 2:Eu am început să scriu destul de târziu. Am început să și citesc destul de târziu. E sigur că în timpul școlii citeam cea ce ai numi un elev aproape eminent și citeam fără probleme cărțile, titlurile din programă școlară. Dar probleme cărțile, titlurile din programa școlară. Dar ca mulți alții din generația mea, dobândisem un fel de aversiune față de literatură, mai ales față de cea română. Și mă rog, datorită acestui fapt cumva am și crescut multă vreme crezând că toți autorii de după Marin Preda, adică că literatura română se oprea la Marin Preda, după Marin Preda, adică că literatura română se oprea la Marin Preda, și de aceea uneori pot să înțeleg șocul de pe privirea unor oameni când află că autor vârsta de 14 ani plus minus câteva zile, simt că era început de clasa 8, era încă toamnă Și eu, fiind născut la începutul octombrie, cam pe acolo, pur și simplu din plictiseală, erau împreună cu un prieten. Ținem că erau vineri de toamnă, foarte ploioasă, vremea foarte urâtă, pe vremea când copiii încă se mai jucau pe afară. Din cauza vremii nu prea se putea întâmpla chestia asta. La televizor nu era nimic, nu aveam chef să facem altfel de activități și pur și simplu la un moment dat unul dintre noi nu mai știu exact care dintre noi veni cu sugestia asta și nici el nu își mai aduce aminte, ca să clarificăm odată pentru totdeauna. Unul dintre noi a zis bă hai, să ne apucăm să scriem ceva. Și practic cam asta s-a întâmplat Fiind început de școală, eram la el acasă. Avea cumpărate caiete dictando, pregătite pentru diversele materii, la care se scria pe caiete dictando două pixuri, unul mie, unul lui, ne-am pus la biroul lui, el la scaunul lui și eu pe margine, și am început să scrie în fiecare ce cine-o da prin cap. Și cam ăsta a fost începutul.
Speaker 2:Și de citit m-am apucat de citit vreo 2-3 ani mai târziu, când mi-am dat seama că, de fapt, ca să poți să scrii, ai nevoie să fii în primul rând un cititor avid, ca pot să scrii bine. Și atunci mi-am dat seama că aveam niște lacune majore și am lăsat scrisul deoparte pentru o vreme, sau mă rog, l-am lăsat, am lăsat-o mai moale cu scrisul și am început să citesc din ce în ce mai mult diverse titluri, la început haotic, după aia un pic mai structurat, pe recomandări, cea mai plinsă de la unii, de la alții. Nu aveam în jurul meu o lume care citea foarte mult Și încet, încet mi s-au format niște gusturi, niște standarde, niște direcții.
Speaker 1:Deci tu ai urmat un curs de scriere creativă, ai participat la așa ceva?
Speaker 2:Nu, nu, nici cursul de scriere creativă, nici cenacluri, nici facultate de litere, nici mastere, deci niciun fel de. Sunt scritor natural, cum ar veni.
Speaker 1:Este uimitor, pentru că scrii foarte, foarte bine și ți-am spus lucrul acesta și în particular, și o spun și public, și eu mă gândeam că nu ai făcut, pentru că nu am văzut să-mi prău aluzie, având și contul tău pe Facebook, că te-am în listă. N-am văzut niciodată să spui despre asta. Și apropo de cărțile tale, cosmin, am văzut ce-am citit din cronici din cele două cărți recent apărute pe care ți le-am citit. Am văzut că ai câteva pattern-uri, teme comune, odată aspectul relațional, relațiile dintre oameni, relațiile părinți-copii, relațiile dintre sozi, dintre forți sozi, trauma, aceasta, al divorțului, trauma copilului care se află într-un cuplu care divorțează, pe care tu ai surprins-o foarte bine în ultimul tău roman, cel mai nou roman, că nu e ultimul, big in Japan, pe care l-am citit foarte absorbită, efectiv cufundată. Am mai văzut ceva Și cel puțin din titluri revine foarte mult o forță. O forță Dumnezeu, dar nu în sensul religios, alfa și Omega, începutul și scurșitul, cel care trasează destinele. În ce relație te afli tu cu chestia aceasta, cu destinul? Crezi în destin, în soartă Ca?
Speaker 2:să crezi în destin? nu știu, simt că răspunsul ăsta e cumva legat de răspunsul întrebării dacă crezi în Dumnezeu.
Speaker 1:Nu nu nu ne-am făcut. Nu, nu să spunem abordare chiar filozofică, ar spune. Eu Recunosc că nu ți-am citit toate cărțile, dar am văzut lucrul acesta că revine chiar în cartea aceasta de proză scurtă. Privește pentru ultima dată cea pe care ai publicat-o la Humanitas, un titlu care aparent te trimite într-o zonă sigur a curiozității despre ce vrea să spună Cosmin. Care sunt aceste lucruri? Am citit-o și felul în care tu rădai realitatea. Sunt frânturi din banalitate, cum se spune în jurnalism banalul, acela care devine în știre, dar peste care trecem foarte mulți Dialogurile. Pot să spun că ești un maestru al dialogului. De aceea te-am întrebat dacă ai făcut cură scriere creativă. Am prieteni scriitori care se potmolesc în realizarea unor dialoguri. Cât de ușor scrii tu despre dialoguri. Hai, să lăsăm relația cu Dumnezeu, că entitatea a fost și Omega?
Speaker 2:Să nu lăsăm întrebarea aia fără răspuns. Răspunsul meu este că nu prea cred în destin, nu prea am credințe din astea în forțe extra-supranaturale. Nu-mi place ideea că nu pot să-mi controlez drumul în viața Și mai ales îmi place să fac greșeli și să consider că să alemelez Nu mă deranjează, să-mi asum o greșală Unor fac oarecare mândrie, deci n-am nicio problemă să fac chestia asta. Îmi place să cred că lucrurile bune și lucrurile rele pe care le fac mi se datorează doar mie.
Speaker 1:Dar despre un sfârșit, despre sfârșitul, sfârșitul omului. Te gândești des la lucrul acesta, apropo de Marin Preda spunea că 5 minute să ne gădim pe zi la moarte, dar la viitor.
Speaker 2:Sau dacă ia o pauză, o fac doar ca să se întoarcă cu o vengență, cum zic americanii, Adică ia doar un respiro și se întoarce după aia mai încărcat.
Speaker 2:Nu sunt o persoană foarte optimistă în ceea ce privește viitorul oamenilor pentru că, istoric statistic vorbind, am mers să lăsați un comentariu și să distribuiți acest material video pe alte rețele sociale. Antepenultimul meu, roman Cerul ca oțelul, este cum să zic eu redă destul de bine cam care-i viziunea mea legat de chestia asta. Lumea nu cred că o să se sfârșească cu un mare bang, ci mai degrabă cu un fel de un oftat chiar am vrut să spun exact asta.
Speaker 1:Am vrut să spun și eu că am înțeles foarte bine Un oftat Oftat.
Speaker 2:Chiar am vrut să-l spun Exact asta am vrut să-l spun și eu, că am înțeles foarte bine ce vrei să spui. no-transcript.
Speaker 1:De o banalitate absolut ucigătoare, am putea spune, sau dezamăgitoare, apropo de Cerul Cauțelului. am citit ce s-a scris despre acest roman, dar ai mai spus, într-un interviu pe care ți l-a luat Mircea Pricăjan în revista Familia, că era o vreme în care tu scriai și râdeai de apocalipse. Ce se întâmplă acum, cosmin?
Speaker 2:Am scris acum 10-12 ani un roman despre o apocalipsă un pic prea literală, în care Dumnezeu se pogoară pe pământ, dar nu ca să aducă iertarea păcatelor și răzcumpărarea sufletelor Și pur și simplu să aducă sfârșitul lumii. E o carte satirică și destul de amuzantă. M-am distrat foarte mult scriind-o. E încărcată de tot felul de metafore și tot felul de trimite, tot felul de easter eggs și inside jokes, dar e o carte veselă. Esențialmente lucrurile nu se termină cu bine, dar este o carte veselă chiar oximoron.
Speaker 1:Chestia asta nu se termină cu bine, dar e veselă. Și tu ești acest maestru al contrastelor, până la urmă, despre asta e vorba în abordarea narațiunii pe care tu o realizezi și faptul că nu te răpesc, cel puțin nici am citit. Dar cum te îmbraci de sfârșitul lumii, cosmin.
Speaker 2:Cumva nu prea gros, dar nici prea subțire.
Speaker 1:E un titlu unei alte cărți de ale tale.
Speaker 2:Da, sper să sincer, chiar săptămâna asta. Sper să primez răspuns de la editură pentru reeditarea acestei cărți de proză scurtă. Nu se mai găsește de multă vreme și lumea mă dă o întreabă de ea, care era întrebarea de dinainte, cu dialogurile, da, dialogurile. Acum.
Speaker 2:Am mai zis asta o să o repet Secretul meu este că nu este niciun secret. Dialogurile eu nu atât le scriu, cât le fur. Dacă vreau să aflu cum vorbesc oamenii despre un anumit subiect, pur și simplu mă pun lângă ei și îi ascult, și îi registrez, și îi înregistrez Și după aia reproducă Toate dialogurile pe care le-am scris sunt cărți, mai ales cele din ultima vreme, că la început nici eu nu eram adică și eu aspiram să scriu dialoguri bune și credibile Și rezultatele variază. Eram tânăr, eram necopt, nu știam cum funcționează treburile. Mi-au luat și mie niște ani ca să ajung acolo unde am vrut să ajung.
Speaker 2:Dar ideea este că naturalețea este peste tot în jurul nostru, naturalețea în dialoguri, trebuie doar să o asculti. Dialogurile din cărțile mele sunt în mare parte niște moștri al lui Frankenstein, asamblați din tot felul de conversații pe care le-am auzit la un moment dat și pe care le decupez și le cos în funcție de cum am nevoie pentru o anumită scenă sau pentru un anumit fragment Personal. Nu cred că e mare lucru, ar trebui să fie la îndemâna oricui cu un pic de efort. Ce trebuie cu adevărat să faci, adică în ce trebuie să devii cumva expert, este în a asculta. Dacă poți să asculti oamenii, să-i vezi cum vorbesc, restul este în principiu ușor. Trebuie să fii atent la cum vorbesc oamenii. Asta e secretul.
Speaker 1:Deci documentarea ta, care sigur efortul e mare, să stai să observi oamenii și mai ales să-i asculti, pentru că, apropo de vremurile acestea, foarte puțin le ascultăm, unii pe ceilalți În ce în ce mai puțin. Dar în sensul acesta de documentarist, ce mi se pare bine interesant din dialoguri și de ce am pus accent în discuția noastră, pe dialogurile din cărțile tale deși n-am citit tot, mi-a fost suficient să văd despre ce e vorba este că tu nu faci o descriere psihologică a personajelor. Personajele se descriu singure prin aceste dialoguri, deja, când le vezi vorbind. Ai de exemplu, o poveste privește pentru ultima dată lumea aceasta plină de minciuni. Ai o poveste de vorbă cu Petronella Trei. Nu știu, există și primele două părți, pe care eu le-am.
Speaker 2:Petronella este un personaj recurent. În fiecare volum de proză scurtă apare câte o poveste cu ea.
Speaker 1:Foarte interesant. E un dialog extraordinar de realist acolo, dar nu este la îndemână. Te contrazic, dacă ar fi la îndemână, îl vedeam în foarte multe cărți. Deci o spun ca un profan, ca un cititor Asta se întâmplă în acest dialog, care este vorba de fapt despre viața noastră de toate zilele. Se vorbește despre ultimele subiecte, da Minciuna albă, violul gri, tot ce se vehiculează în media mainstream și știri pe care noi le accesăm zilnic. le vedem, suntem bombardați, ei. dar personajele acestea se descriu, se autodețveluie în urma acestor interacțiuni pe care le fac de-a lungul întregii povești. Practic toată povestea e dialog Pe mine. asta m-a cucerit. Construcția aceasta e impusă sau îți vine în mod natural ca scritor?
Speaker 2:Adevăr undeva la mijloc. Sincer, în ultimea vreme am făcut eforturi să scriu, cum să zic, marele. Meu vis este să scriu un roman care să fie 100% dialog. Am făcut pași mari în sensul ăsta cu ultimul volum de proză scurtă, pe care l-am menționat, și cu Big in Japan, care era, și tot așa, format în mare parte din dialog. Big in Japan Să poți să fii în stare să scrii un roman care să fie 100% dialog. În ce privește caracterizarea personajelor, într-adevăr, în ultimii ani am renunțat la caracterizările directe Pentru că mi se par cumva prea banale și prea restrictive. Când faci o caracterizare directă făceam și din astea În primele cărți, primele două, trei romane, o să găsească lumea descrieri directe. Pe măsură ce am înălțat din ce în ce mai multe despre scris și despre cum se construiește în mod eficient o poveste, mi-am dat seama că restricționez foarte mult cititorul prin descrieri directe Și cumva nici nu prea-ți fac cinste ca și scritor.
Speaker 2:Adică sigur că dacă scrii o carte fantasy, o carte care are nevoie de world building la un nivel extra, unde prezinți și descrii lucruri, sau trebuie să prezinți și să descrii lucruri care nu sunt la îndemână oricui acolo, e nevoie de așa ceva. Dar totuși aș folosi o pentru descrieri, dar n-aș folosi o pentru caracterizări, caracterizările personajelor. Mi se pare că trebuie să fie strict indirectă din ce gândește, cum gândește și mai ales din ceea ce face, deci cumva show don't tell Când vine vorba de personaje sunt adeptul regulii show don't tell.
Speaker 2:Am văzut într-o mulțime de cărți, și străine și românești, că efectul unei descrieri directe a unui personaj mai târziu se întoarce împotriva ta ca și povestitor Și de multe ori dai peste contradicții, pentru că imaginea pe care tu o sădești în mintea cititorului prin acele descriere directe, mai târziu inevitabil ajunge să fie contrazisă de ceva ce personajul zice sau face și care te apri în surprindere, pentru că tu nu te aștepți ca personajul ăla pe baza descrierii pe care ți-a făcut Să acționeze sau să spună sau să facă chestii. Și atunci e și un mecanism prin care eu mă protejez de astfel de capcane Las personajul să acționeze cum acționează, să vorbească cum vorbește, și atunci fiecare cititor își formează în minte o imagine personalizată a personajului. Și de aia, chestia asta ajută și la experiența cetitului, pentru că se poate crea o diversitate mai mare. sigur că nu infinită, dar n-ai un singur personaj sau n-ai o singură variantă a unui personaj, ai poate două, trei, patru variante, în funcție de spectru de cititori care pun mâna pe cartea respectivă. Sunt un mare fan al descrierilor indirecte. Mi se par o unealtă superioară.
Speaker 1:Foarte interesantă perspectiva asta de a-ți menaja resursele ca scritor pentru a le direcționa spre alte instrumente, spre alte metode stilistice, narrative și așa mai departe. Am intuit deci bine, cu dialogul, pe mine asta m-a atras și am vizualizat practic pe sohașele deci, și tu l-ai spus, el purta cămașa albă, ea avea o șuviță rebelă, partea aceasta pe care pe tine am văzut că te pasionează domeniul comunicării. De ce spun asta am văzut și în romanul Big in Japan, despre care am spus deja că mi-a plăcut, și am văzut, sunt recenzii favorabile și pe bună dreptate, și acolo abordezi tema aceasta subtilă a comunicării dintre oameni. Pui mare pres pe acest lucru, cosmin. Este foarte importantă comunicarea dintre oameni.
Speaker 2:Consider că, da, deși recunosc că și eu am de multe ori dificultăți în a transmite lucruri foarte elementare, foarte directe, lucruri care sunt ușor de transmis unor oameni, cărora mi-ar fi foarte ușor să le transmit, lucrurile alea, cred că oamenii au încă foarte multe de învățat despre cum se comunică. Sigur că încerc să fiu cât mai sincer și să recunosc că Multe dintre lucrurile pe care le pun în cărțile, pe care le scriu, nu sunt puse în mod conștient. Acum, despre Big in Japan. Sigur că comunicarea e o temă majoră, pentru că natura subiectului și a cărții cumva o impune, dar n-am pus-o acolo în mod intenționat, ea s-a născut inerent, din curgerea naturală a poveștii. Comunicarea este o temă destul de inclusiv.
Speaker 2:Romanul meu de debut, laptele negru al mamei, se axează în jurul a doua relații care se destramă din lipsă de comunicare. Sigur că după aceea tema a mai dispărut, a mai reapărut Big in Japan din nou. A fost așa, a fost formatul și atunci a ieșit din nou la suprafață. Da, da, cred că e un subiect foarte, foarte vast. N-ai zice, n-ai crede, dar cred că se pot scrie și spune multe povești despre abilitatea și mai ales în abilitatea oamenilor de a comunica în mod simplu, genul de probleme care se nasc din potența asta, pe care omul o are.
Speaker 1:Eșecurile da căsnicile ratate. Relația așa cum a spus părinte copil. C relația așa cum a spus părinte copil, ceea ce e foarte bine redat în context dramatic în romanul tău. Big in Japan, melodia unei formații, forever Young, de albumul în 1984.
Speaker 1:Tu nu erai încă născut, sau erai născut În 86 am născut sau erai născut În 86 am născut Melodia aceasta care îți convinsă că știi despre ce poveste ai luat și despre ce e vorba în ea, cu doi prieteni care au avut droguri plumea, aburii, iluzia și așa mai departe. Aburii, iluzia și așa mai departe. Dacă ești mare în Japonia, ești orunde, sau sunt mare în Japonia, deși aici nu sunt. Cine nu știe să se intereseze, melodia îmi place și mie. De ce să nu o recunosc? Cum ți-a venit ideea? Cum ai ajuns la melodia asta dintr-o milion de melodii?
Speaker 2:Acum povestea că ca să vorbim despre asta, trebuie să vorbim despre ideea din spatele cărții, care mă rog, asta e o carte pe care Diana Iepure, coordonatoarea colecției Prima Dragoste de la Parala 45 mi-a, adică, mă rog, fiind o carte dintr-o colecție tematică.
Speaker 2:Asta e un lucru pe care eu în general nu prea îl fac. Dar am zis, hai, că fac asta odată să văd cum îi și să văd dacă pot să scriu așa restricționat pe o anumită temă, pe anumite personaje. Și am încercat să fac și pe asta Și, mă rog, am primit indicațiile de la Diana, legat așa minimal, despre ce ar trebui să fie cartea și încercam să mă gândesc la un subiect Inițial. Începusem să scriu, să dezvolt o poveste, un flash fiction, pe care l-am publicat pe site-ul Laconic, dacă îl știi, vreo un an sau doi. Aveau o mie de cuvinte că asta e limita la ei și era vorba despre o călătorie interplanetară, o călătorie interstelară, și am început să scriu cartea.
Speaker 2:După vreo 40 de ani, după vreo 40 de pagini, m-am oprit pentru că nu funcționa. Mi-am dat seama că nu era ceva ce aș fi putut duce la bun sfârșit Și am intrat în panică. Am stat așa vreo 2-3 săptămâni și după aia am scris să mă apuc de Big in Japan. Titlul l-am păstrat de la povestea de pe Laconic Spoilere. În final se explică în mod eronat care e faza cu Big in Japan pentru că melodia este despre o chestie, dar personajul îi explică titlul melodiei, care sunt două chestii diferite, și faza este că cumva se potrivea. Acum, o altă chestie pe care trebuie să o știe lumea despre mine Este că o bună parte din cărțile mele au titluri luate din melodii.
Speaker 2:De exemplu, un roman de-al meu publicat în 2018 la Polirom Se numește Hoodoo și tit titlu este luat dintr-o melodie de-a trupei britanice Muse, în jurul căreia am structurat toată cartea respectivă. Progresul narrativ al personajului principal urmărește la nivel ideatic versurile melodiei respective. Am acum un volum de proză scurtă la care lucrez, care din nou ușea titlul dintr-o melodie Și ocazional me folosesc Pe mine. Muzica mă inspiră foarte mult. Sunt mare meloman și de mic am ascultat muzică că am vrut, că n-am vrut.
Speaker 2:Am crescut cu muzica părinților în anii 90 și după aia mi-am descoperit propriile gusturi și propriile preferințe în materie de muzică, și mă inspiră destul de mult. Pot să scut o melodie care are trei strofe și să îmi trag de acolo o sevă pentru mai multe zeci sau sute de pagini, și de aia la un moment dat cochetam cu ideea de a scrie o carte, sau mă rog, poate nu chiar o carte, dar un capitol care să fie format strict din versuri de la tot felul de melodii din astea super cunoscute, intercalate în așa fel încât să formeze o poveste. Asta e un alt proiect încă nerealizat de al meu. Nu știu dacă o să am vreodată nerv să fac chestia asta, că n-aș ști de unde să încep, pe unde să mă duc și unde să se oprească.
Speaker 1:Dar așa, asta e o chestie pee spoilere Nu vreau să dă prea multe spoilere și chiar îi rog pe cei care ne ascultă să ia această carte apărută și lansată. Nu A fost lansată la Târgu de Carte Bookfest.
Speaker 2:La Gaudeamus în decembrie anul trecut A fost lansată anul ăsta n am lansat două cărți, una la Gaudamus și una la Bookfest, și am zis că trebuie să iau o pauză.
Speaker 1:E suficient. Oricum, Cosmin, îți mulțumesc foarte mult pentru această conversație, pentru sinceritatea răspunsurilor tale și că le-ai dezvăluit. Te-ai lăsat să intrăm, un pic așa, spațiul tău personal literar și îți urez mult succes mai departe.
Speaker 2:Corina, îți mulțumesc de invitație. Apreciez cuvintele, apreciez întrebările, apreciez curiozitatea. Mulțumesc încă o dată. Îți doresc și ție toate cele bune sport, la inspirație, la scris și să ne auzim cu bine.
Speaker 1:Mulțumesc mult, să vă mulțumim pentru vizionare.