RETEAUA DE POVESTI
RETEAUA DE POVESTI
Ioana Stăncescu- Despre curajul de a sparge tăceri (S8; Ep 121)
De ce ai nevoie să te emoționezi tu, ca scriitor, înainte de a putea emoționa cititorii? Ce se întâmplă când realizezi că a doua carte nu merge în direcția potrivită? Cum transformi angoasa pandemică într-un roman despre conexiuni umane?
În acest episod captivant, scriitoarea Ioana Stăncescu ne poartă prin labirintul creației literare, dezvăluind provocările, blocajele și revelațiile care au dus la nașterea celui de-al doilea roman al său, „Tăcerea vine prima”. După succesul debutului premiat la Festivalul Primului Roman de la Chambéry, Ioana s-a confruntat cu presiunea de a se ridica la nivelul propriilor așteptări și de a-și depăși prima creație.
Descoperim cum pandemia a devenit nu doar un context, ci un catalizator pentru o explorare a fricilor și a nevoilor umane. Aflăm despre importanța crucială a cursurilor de scriere creativă în evoluția sa ca autoare și despre momentul revelator când Simona Antonescu i-a oferit libertatea de a-și asuma pe deplin vocația de a scrie despre femei și universul feminin.
Fascinant este și procesul „haotic” prin care Ioana își construiește personajele - agende împrăștiate prin casă, conversații cu fiica ei, întrebări constante despre autenticitatea acțiunilor și gândurilor personajelor. „Mă apropii de personajele mele foarte încet și le dau timp să ne cunoaștem reciproc”, mărturisește ea, oferindu-ne o fereastră rară spre intimitatea relației dintre creator și creație.
Ascultă acest episod pentru a descoperi secretele din spatele unui roman care vorbește despre tăcerile care ne modelează și despre curajul de a sparge aceste tăceri. O conversație esențială pentru oricine este pasionat de literatură, de procesul creativ sau pur și simplu de poveștile care ne leagă pe toți.
Podcastul poate fi ascultat pe Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Devino suporter al podcastului aici: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Mulțumesc!
The podcast can be listened to on Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Become a supporter of the podcast here: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Thanks!
Muzica Bine ați venit la rețeaua de povești, un podcast realizat de Corina Ozon. Muzica de mult ocazia de timp. Nu mai spun așa, sună frumos, dar am avut ocazia. Iată-te aici și îți mulțumesc mult că ți-ai făcut timp să stăm de vorbă.
Speaker 2:Cu mare drag. Mă bucur foarte tare și că m-ai invitat și că ne-am potrivit în sfârșit.
Speaker 1:Asta e la noi.
Speaker 2:Amândouă avem niște programe.
Speaker 1:Așa este, Ioana. De aceea eu mulțumesc pentru că știu efortul pe care invitatul când știu programul și stilul de viață. E pentru mine ceva de admirat. Spuneam că ai fost la podcast la ceva timp după ce ți-a părut prima ta carte, Tot ce i-am promis tatălui meu, o carte care mie mi-a plăcut și am spus atunci, a luat și premiul la Festivalul Primului Roman la Chamberi în 2021. Iată, ai venit cu după această poveste delicată, subtilă, discretă cum am așa am simțit-o eu atunci când l-am citit de prima carte spun Ai venit cu al doilea, a doua ta carte, Tăcerea vine prima, care îți spun sincer, mie mi s-a părut, eu am citit-o imediat cum am cumpărat-o. Ți-am și spus atunci, și asta mi-a plăcut, cu forță narrativă deci nu ai mai fost cu mănuși. Nimic discret, totul pe față. Nu ai cruțat cititorii deloc, în sensul bun al cuvântului. Și mie această forță pe care am am gicit-o în scritura ta, mi-a dat ocazia să descoper o altă Ioana, cumva, nu Fără să-ți pierd la împrântata, desigur, te-am recunoscut acolo printre rânduri. Cum a fost? De unde a venit această turnură narrativă?
Speaker 2:Măi a fost foarte muncită această turnură narrativă.
Speaker 1:Eu vreau să le povestesc.
Speaker 2:A fost foarte muncită, în sensul în care eu am început să lucrez la această a doua carte în pandemie, când nici măcar nu știam că va fi o carte. M-am trezit, ca toată lumea, cu sentimentul că mai nou stau cu moartea în casă și că nu știu când o să pună mâna pe mine, cel puțin până să ne dumirim ce ni se întâmplă. Eu asta am simțit, mi se părea că pur și simplu trebuie să fac mai nou față morții Și ca să îmi dau de lucru și să scap un pic de angoasă, m-am apucat să scriu o poveste. Inițial, am zis, dom'le, la un moment dat, cam asta a fost ideea mea la un moment dat în viața mea, probabil că această frică brută o să-mi servească la ceva. Și hai să încerc să o pun în cuvinte, să o am undeva în calculator.
Speaker 2:Întâmplarea a făcut că tot în perioada pandemiei, tot la începutul pandemiei, o prietenă de-a mea s-a întrăgostit lulea de un tip pe Facebook. S-a întrăgostit Lulea de un tip pe Facebook. Era perfect conștientă de faptul că această relație nu avea niciun fel de șansă. Dar mi-a zis nu am nevoie de relație, eu am nevoie să-mi imaginez o iubire, fi să mă apuc să scriu eu o poveste Pornind de la această idee, o poveste de iubire între doi oameni pe Facebook Care nu se vor întâlni niciodată și într-un context pandemic, și am început să țin un fel de jurnal de pandemie.
Speaker 2:După vreun an de zile am terminat cartea, sau cesat-o câteva luni, și când am recitit-o mi-am pus mâinile în cap. Era un dezastru, nu era o catastrofă, dar era o poveste care nu se ducea nicăieri. Era o poveste care nu se ducea nicăieri. Avea un fond de angoasă și am fost foarte surprinsă să constat că acel fond de angoasă, deși noi neobișnuisem deja cu pandemia eram la sfârșitul primului an de pandemie, știam deja că nu o să murim, sau cel puțin nu cu toții învețasem să trăim și în telemuncă și să ne spălăm pe mâini de o mie de ori și să dezinfectăm cumpărăturile, și am fost surprinsă să văd că totuși angoasa în această povestea mea continua să fie la fel de pregnantă, ca și cum eu în continuare, sau în fine eu, la narrativ în continuare trăia cu sufletul o pedală. Și este angosa mea care vine din altă parte.
Speaker 2:Probabil că cumva pandemia m-a împins spre o realitate și mi-a scos la iveală niște frici. Așa că m-am reapucat să scriu acest manuscris în ideea în care simțeam nevoia să fac ceva mai mult cu această poveste În această perioadă, când eu deja luasem decizia să mai lucrez pe manuscris, m-am apucat și eu să fac cursuri de scriere creativă. Eu să fac cursuri de scriere creativă Țin minte că vorbeam la primul roman că eu m-am apucat să scriu o carte într-o zi pur și simplu că așa mi-a venit mie, fără niciun fel de curs, fără niciun fel de idee să fac curs. Nici nu știam că există. Între timp am aflat că există, și nu numai că exist.
Speaker 2:Ce se întâmplă bun cu oamenii care fac astfel de cursuri, deci cu cursanții? Și m-am înscrit și eu, și m-am dus la revista de povestiri și acolo erau acele întâlniri de duminică. La momentul respectiv se făceau pe Zoom, în care cursanții scriau câte un text și profii, sau mă rog, cum să le zic, căucii, moderatorii le dădeau un feedback. Și la un moment dat a fost Eli Bădică invitată, și Eli Bădică, la o discuție, într-o pauză de țigar, a zis băi, frate, m-au zăpăcit oamenii ăștia cu manuscrisele, cu pandemie, unde te întorci num. Am zis doamne, și manuscrisul meu e tot cu pandemie. Deci nu e bine, nu trebuie să mai fie pandemie. Într-adevăr pandemia trece. Ce se va întâmpla cu manuscrisul ăsta dacă singura lui forță este angoasa pandemică? Și am zis ok, gata, îl rescriu și nu mă mai concentrez încă unui an, mulțumită în mintea mea că parcă, lucrurile încep acum să se lege.
Speaker 2:Am avut prezența de spirit, să rog, o prietenă și o scriptoare foarte bună, pe Corina eu am mai făcut un ou, nu vrei tu să te uiți pe el. Și Corina care acum o vezi așa de micuță și de delicată, ea este de fapt, cum zic, un spirit puternic într-o mânușă de catifea. M-a sunat și mi-a zis măi da, dar nu-mi place la fel de mult ca primul. Ok, suntem oameni de radio, nu am nevoie de multe cuvinte să înțeleg ce se ascunde în spatele lor.
Speaker 2:Și mi-a zis o chestie, și aia mi-a ținut minte chestia. A zis bă, ioana, nu te mai grăbi. Că zice nu este o cursă să scoți a doua carte, nu stă nimeni să vadă ce a mai scris Tâncescu. Lumea literară merge și fără tine, așa că, dar sentiment adică să nu mă înțelegi greșit că știu cum sună chestia asta, în sensul în care ai văzut și tu și ai simțit și tu pe propria ta piele, la un moment dat îți pui singur o presiune și ai senzația că dacă nu mai scoți încă o carte, uite lumea și mai mult decât atât e la modul că nu mai ești în stare.
Speaker 2:Da, da, da.
Speaker 2:Și ea a încercat cumva să-mi transmită chestia asta, să mă sfătuiască să nu mă grăbesc, să mă sfătuiască să nu mă grăbesc. Și a făcut foarte bine, pentru că ce s-a întâmplat concret este că mi-am dat seama că acel manuscris are o mare hibă, și anume nu reușea să mă emoționeze. Nu știam cum să-l fac să mă emoționeze, în primul rând pe mine. Personajele erau deja acolo, erau în mintea mea destul de clare. Ce se întâmpla? Că la mine în cărți nu se întâmplă mare lucru. Ok, mergea, dar nu exista o emoție. Și așa cum arăta la momentul ăla nu avea niciun fel de potențial, nici măcar pentru mine. Și atunci am zis ok, mai dau o șansă acestei cărți dacă nu o șterg din calculator. Eram extrem de dezamăgită de mine, însă, și am intrat cu manuscrisul, cu draftul, la cursul de scriere de roman făcut de Simon Antonescu, și acolo s-au întâmplat multe lucruri bune, printre care o să spun cele care poate interesează, și pe cei care ascultă să întreabă ce se întâmplă.
Speaker 1:De asta am spus să ne povestești.
Speaker 2:Primul lucru este că acolo lucrurile se întâmplă în felul următor Tu trebuie să scrii cam 10 pagini de la un atelier la celălalt, deci cumva mergi cu țârâita. Eu, care aveam deja cartea scrisă, mi-am găsit practic un ritm în care să iau la mână capitol cu capitol și să-l rescriu ca și cum ar fi o proză scurtă ce interesant. Adică să nu mă gândesc ce se întâmplă mai departe, ci să mă concentrez pe cât pot eu să spun de bine, scena aia. Asta a fost prima chestie. A doua chestie a fost relația cu Simona, pentru că mi-am dat seama că, în ceea ce mă privește, eu sunt un om care are nevoie de susținere. Nu reușesc să găsesc, sau nu reușesc încă să găsesc în mintea mea o voce suficient de puternică care să-mi spună bada, poți. Și care să o acopere pe cea pe care o aud în permanență, nu poți De poți, și care să o acopere pe cea pe care o aud în permanență nu, nu poți.
Speaker 1:Deci, ai un mic sabotor așa în tine.
Speaker 2:Da ca mulți dintre noi că cred că nu este ceva. Dar și eu să știi.
Speaker 2:Mulți care am făcut școala în anii comunismului și care m-au făcut în educație, avem chestia asta no-transcript. Și a treia chestie care s-a întâmplat și care practic a fost elementul care mi-a salvat această carte, a fost chiar și în acest atelier, după vreo trei ședințe. Eu țin minte că le-am spus tuturor în plena Măi, eu nu sunt mulțumită, mie nu se duce cartea asta. Și Simona mi-a zis bine, dar ce vrei să faci? Despre ce-i vorba în cartea ta? Și am zis bine, e vorba despre o femeie care are divorțată, care își găsește un bărbat pe Facebook și în mh, mh, mh. Dar știi că nu-i vorba despre asta, zic. Ba, da, nu zice asta, e altă carte. Zice, ce te interesează pe tine din cartea asta? Și m-am uitat așa la și zic nu știu, spuneam un lucru femeile despre asta. Am deschis manuscrisul și în șase luni de zi le aveam carte.
Speaker 1:Deci s-a dat imediat o direcție Simona Antonescu să ne spun ce oricare ne ascultă, că e vorba de Simona Antonescu.
Speaker 2:Nu numai că mi-a dat o direcție, dar știi ce s-a mai întâmplat Mie mi-a fost foarte frică. nu care cumva în a doua carte ce am scris în prima, adică cumva mi-a fost teamă să nu, să nu recuperez personajul din prima carte și să scriu tot, pentru că practic era cam tot o femeie, cam tot de aceeași vârstă. Sigur că era un text și era alte poveste, dar din spaima de a nu scrie tot despre femei, m-am dus într-o direcție în care inclusiv eu eram plictisită de ce povestea. Iar în momentul în care cumva am primit libertatea, simona a zis bă, dar mă scrie despre femei, dacă asta știi, dacă despre asta vrei dacă asta teerațională Și de altul un mod foarte subtil, o faci altfel și iartă băieța.
Speaker 1:Am mai spus și data trecută Ce să-i faci. Dacă prima carte e bună și ai avut un termen de comparație, pentru că eu când am citit-o put care se depășească pe prima ca nivelul, în primul rând Ei. Și iată că ți-a ieșit această carte sub ghidajul Simonei, o carte a mamelor, cum spune Veronica Niculescu foarte frumos pe coperta. A patruă Că tu asta faci, asta faci și știi ce mai faci, ioana, și eu înțeleg de ce ai mers pe povestea cu femeia care își găsește iubit. Mă rog, întreține o relație pe Facebook. Tu ai darul ăsta să faci din poveștile comune de zi cu zi să le rămez într-un fel aparte. Noi, majoritatea scritorilor poate caută sau nu majoritatea, că nu vreau să exagerez caută povești extraordinare, senzaționale cumva, și marcajul ăsta, presiunea știrilor. Știi, media, mass media, nu, tu faci chestia asta De eu povestea atât de mult. Multe ne recunoaștem noi ca femei cu divorțuri, cu mame singure, relații eșuate sau nu, relația cu mama, și aici este o problemă. Apropo de intergenerațional, tu aici ai scos totul pe față, la vedere și ai croșetat foarte.
Speaker 2:M-a amuzat foarte tare, pentru că foarte multe persoane care au citit această a doua carte și care știu cine-i mama au zis măi, dar așa-i maică ta. Și zic dar nu-i mama, nu are nicio treabă cu mama mea.
Speaker 1:Adică, realmente această a doua carte nu are niciun fel de Da, pentru că era să nu avea o fată, discuțiile cu adolescențe pe care noi toți ca mame, toate ca mame, le avem cu fetele, și eu am o fată, și de asta a trecut, de perioada aceea. De aceea am spus că poate tocmai aceste povești, oamenii în aceste povești se recunosc. Nu trebuie să căutăm neapărat ceva extrasenzațional, iar cultura, aceasta tătura în care noi ne regăsim, acolo cum am fost când eram copii Și o recunoaștem foarte bine, cum vorbeau părinții, cum se fereau să-și exprime sentimentele părinții în casă, și așa mai departe, și asta mi se pare foarte, foarte interesant.
Speaker 2:Ce m-a preocupat la această a doua carte, poate chiar mai mult decât la prima, pentru că între prima și a doua am devenit mult mai conștientă de scris Este o luciditate. Tu că mi-am zis mi-am luat câtă mașină în pandemie. Deci m-am apucat să conduc în pandemie și la un moment dat mi-a zis domnul care m-a învățat să conduc, mi-a zis măi, o să fie un moment în care o să duci tu mașina, nu o să te mai ducă ea pe tine. Cam asta s-a întâmplat cu aceasta a doua carte. Adică, am ajuns să învăț să controlez scrisul. Din momentul ăla am fost foarte atentă la tot ceea ce a însemnat frază și exprimare și cuvânt și ritm. Am simțit și eu. Dar eu cred că la prima carte a venit strict cu bagajul jurnalistului de radio care are un anumit ritm interior. Deja, după 30 de ani de radio, cumva știu unde se opresc respirațiile.
Speaker 1:La aceasta a doua carte. Mi-au servit foarte mult atelierele de scriere. Se vede curajul, se vede forța din scriitură și de automat, încrederea. Nu că la prima n-ai fi avut, dar prima ți-am spus, mi se par o carte rafinată, discretă, subtilă. Are farmecul ei și aceea, dar știi ce vreau să-i dă de pe Ioan, apropo de personaje, că vreau să vorbim cele de a doua cărți. Tăcerea vine prima. Când am zis să facem podcast-ul, am intrat așa într-un fel de panică, nu mă aminteam exact, nu eram sigurat cum o chema pe protagonistă, zic Dora, oare Dora? Am căutat repede bibliotecă, l-am găsit, dar ne-am amintit. În schimb de Dominic este pisica și atunci cine e partenerul de pe Facebook?
Speaker 1:Toma. Deci Dominic, înseamnă că fiecare ceare clar, că e pisica subconștient. Dar să zic de acest bărbat l-ai cronat foarte bine. Eu nu vreau acum să te întreb dacă ai avut o reație pe Facebook, că nu asta contează, să fiu ca cei cititori curioși, dar îți trebuie și aici o doză de imaginație să faci ca dintr-un abur ceva concret. Știi Cum ai lucrat la acest personaj, a fost greu.
Speaker 2:La Toma, mă refer, nu știu dacă mi-a fost foarte greu, pentru că practic pe Toma mai degrabă l-am construit în raport cu Dora, deci cu personajul principal. Mai degrabă l-am am încercat să-l construiesc pe Toma ca să răspund la niște întrebări despre Dora. Mult mai solicitant pentru mine a fost, de exemplu, personajul tatălui Dorei, pentru că acolo nu am vrut deloc, mi-a fost foarte teamă, apropo de personajele masculine, să nu care cumva să fac niște caricaturi, în primul rând, adică să nu cad în capcana personaje bune, personaje rele, să nu caricaturizez bărbații și să nu-i fac personaje negative. Acum nu știu neapărat dacă mi-a și ieșit. Știu că la un club de carte cineva mi-a spus că personajul ei preferat este tatăl dorei. Care este acest om care până la urmă se găsește captiv într-o viață în care este rădus la tăcere și în care, la un moment dat, își pierde orice fel de stimă de sine, pierzând admirația partenerei de sine, pierzând admirația partenerei Referitor la Toma.
Speaker 2:De fapt, despre acest personaj noi nu știm mare, pentru că practic noi știm ce știe Dora Și Dora ce știe este că, așa cum s-a întâmplat până în momentul în care, adică așa cum se întâmplă sub ochii noștri, relația dintre ei pe Facebook este o relație care nu a apucat să o dezamăgească și până la urmă ideea acestui personaj cam asta ar fi. adică aș vrea să-i las o portiță. Știu că mi-a scris, chiar de curând am citit pe Goodreads știi că unii se mai uită la bursă, noi ne uităm să vedem cine mai spune ce. Și chiar mi-a scris cineva că ar fi dorit să știe, dom'le, la final ce se întâmplă, Se întâlnesc și se plac, sau nu se întâlnesc și se plac, sau ce se întâmplă mai departe cu ei.
Speaker 1:Bine, finalul e optimist, adică e pozitiv. Nu Așa ea. Dar mi-a plăcut felul în care ai mai nuanțat până la urmă. Uite ca dovadă că sunt mai multe modalități de interpretare a unui final Și asta este. Dar poate să scriu o continuare, ar merita. Poate să scriu o continuare, nu vrei?
Speaker 2:să Eu nu prea reușesc. Nu reușesc, adică eu nu mă opresc cu poveștile pentru că știi cum e pentru că nu mai știu ce să fac în continuare și am nevoie de o pauză să mă gândesc. Eu mă opresc, atât am avut de spus, sau cel puțin asta simt la momentul ăsta. Nu mi se pare că aș vrea să mai adaug ceva la povestea asta, pentru că, încă o dată, cred că Simona Antonescu chiar a avut o extraordinar de mare intuiție. În ceea ce mă privește, nu cred că mă interesează poveștile de iubire. Cred că mă interesează iubirea ca și energie și ca și fantasmul. Mă interesează ce se întâmplă nu cu un cuplu, ci ce se întâmplă în mintea fiecăruia dintre ei.
Speaker 1:Bine, tu ai o apetență așa pentru psihologie, că și primul volum are foarte multe.
Speaker 2:Cred că sunt apetenți așa pentru psihologie, că și primul volum are foarte multe. Cred că sunt o persoană care Analitică, mai analitică oare. Nici nu știu dacă sunt analitică. Îmi place însă să observ și îmi place să mă întreb de foarte multe ori la rând, dar de ce? Până ajung? Dar asta înseamnă Ioana. Foarte multe ori la rând, dar de ce? Până ajung?
Speaker 1:Dar asta înseamnă, ioana, că tu observi oamenii, pentru că ai spus de atâtea ori, când ai fost întrebată, că nu e vorba, de exemplu, în cartea aceasta, despre mama ta sau despre tine. De unde te inspiri? Am înțeles că e o poveste a unei prietene cu Facebook.
Speaker 2:Aia este strict, așa știu un trigger.
Speaker 1:Da pe exemplu Tatăl Dorei, discuțiile care erau în casă, și așa mai departe. Sigur le-ai auzit undeva sau le imaginezi Cum îl faci. Ce fel ai tu de a construi Am?
Speaker 2:un fel foarte haotic Și din cauza asta scriu foarte, foarte greu. Adică lucrez foarte mult la o carte la care poate altcineva cu același subiect, cu aceeași scritură, poate ar lucra mai ușor și mai repede dacă ar fi mai organizat. Dar de fapt nu este că îmi lipsește organizarea, și mă apropii de personajele mele foarte încet și le dau timp să ne cunoaștem în reciproc. Concret Șterg foarte mult De multe ori, chiar și în cartea asta, chiar și la ce lucrez acum se întâmplă așa. Am o idee. Am și de mii de agende. Deci eu stau înconjurată de agende. Dacă cine vine la mine se sperie. Cred că am 20 de agende care zac prin diverse unghiere ale apartamentului. Notez toate nebunile care-mi trec prin cap. După care încep să scriu și pe măsură ce scriu începe să se contureze din ce în ce mai clar personajul.
Speaker 2:Și revin și mă gândesc da, dar este fezabil ca un om care face nu știu ceva, să zicem nu știu, uite, un om care-și divorțează sau care-și părăsește sau își înșală nevasta, este fezabil să facă nu știu ce? și revin și iar îl iau de. Uneori vorbesc cu prieteni sau cu fica mea. Mă ajută, mai ales cu fica mea mai nouă. Am niște discuții extrem de faine despre personaje, mai ales că și ea asta face. Ea era în 1-a regie și construiește examene în care trebuie să pună în scenă diverse lucruri. Și chiar, a uite, a venit de curând cu felul în care i-au învățat pe ei la facultate să-și construiască fișele de personaje cu șdemii de întrebări. Deci nu vrei să am senzația că este sondaj electoral. Ce este acolo? deci este, da, este o. Și mi-a zis, chiar îi spuneam de curând a Anei mele și spuneam dom'le, nu știu ce să mă fac cu personajul ăsta, și am început să mă întreb dar care e mâncarea lui preferată, care este trauma din copilărie? Care ce muzică ar asculta? Du-te pe stradă și ascultă muzica aia și vezi ce simți. Adică.
Speaker 1:Da, da, da. Deci o documentare o faci în felul tău, ai un stil. Mă bucur că ne-ai împărtășit din laboratorul tău de creație. Știi ce vreau să te mai întreb Că scenele și oricum voiam să te întreb, să-ți pun la această întrebare Le tratai ca pe proza scurtă. Care e relația ta cu proza scurtă? Ai de?
Speaker 2:gând să E o relație. Mi-e frică de proza asta.
Speaker 1:Mi-e frică de De-aia. Te-am întrebat pentru că au fost Mi-e frică de proza asta care mi-au spus că nu pot scrie proză scurtă.
Speaker 2:Eu nu știu dacă pot sau nu pot să scriu proză scurtă, pentru că de fapt e un, mintea mea pot. Și acum e foarte ciudat, o să spun efectiv ce-mi trece prin cap. E foarte ciudată relația asta cu proza scurtă, pentru că până să apuc să fac ateliere în care să învăț sau să mi se arate ce înseamnă o proză scurtă bună, mi se pare că scria mai ușor proză scurtă bună decât acum. Adică acum îmi pun atât de multe întrebări și îmi pun atât de multe piedici de una singură, pentru că mi se pare că stai așa că nu nu puistul trebuie să vină la sfârșit. Nu pot să spun de acum asta e că trebuie să spun, nu știu cum, încât până la urmă ajung să scriu parcă mai prost acum proză scurtă decât scriam acum trei ani, când nu știam atât de multe. Cum se numește atât de multe? cum vine în o proză scurtă bună se scrie foarte greu, adică nu este dat tuturor.
Speaker 2:O proză scurtă bună nu înseamnă neapărat o proză frumoasă. Și cu cât citesc mai mult, mai multă proză scurtă, cu atât mi se pare că nu e pentru mine, că eu nu voi putea să scriu așa. Nu știu ce să zic. Am vreo trei proze scurte de care sunt mândră. Deci, dacă l-am dat, cineva mi-ar cere să vadă o proză scurtă. Cred că din alea trei aș putea să aleg una, dar am trei. Aș putea să aleg una, dar am trei din care sunt mândră și treizeci de care sunt mai puțin mândră.
Speaker 1:Oricum, mi-a făcut mare plăcere să vorbim despre cartea asta, dar în primul rând și din culisele, producerii ei, creierii ei. M-am ținut mult să menționez etapa aceea a cursurilor de scriere creativă pentru că, așa cum ai spus, nu toată lumea știe exact ce se întâmplă acolo, nu toată lumea crede că sunt utile. Ba, sunt foarte utile, mai ales când e o Simona Antonescu, o scritoare fabuloasă și pe care o respect, care predă asemenea cursuri. Ioana, pregătești ceva. Nu vreau să te stresesc sau să pun o presiune pe tine, pentru că ați ieșit această carte așa de bine și trebuie să meargă, să ajungă pe drumul ei și să ajungă la cât mai multe inimi, iar tu să te bucuri de acest succes.
Speaker 1:Eu te felicit și te mai aștept la podcast să vorbim și despre alte lucruri, nu doar despre cum muncim la cărți Despre pisici, Despre pisici, că tot mi-a rămas Dominic. Îmi cer scuze, dar să știi că mintea mea era tot de fapt oma, așa ca personaj Dominic am asociat eu numele greșit, pentru că am citit cartea atunci și de atunci s-au suprapus și alte lecturi, dar povestea l-am uitat-o. Asta e foarte important despre Dora, Flavia, Toma și celelalte personaje, părinții, scenele, felul în care tu intercalezi, suprapui planurile temporale, iar mi-a plăcut In. Invităm pe cei care l-au citit. Cartea Tăcerea este prima editura. 3 Tăcerea vine. Mulțumesc foarte mult, Ioana. Mulțumesc frumos, Mulțumesc frumos Să vă mulțumim pentru vizionare.