RETEAUA DE POVESTI
RETEAUA DE POVESTI
Ovidiu Baron, despre o strategie a tăcerii și explorarea traumelor (S8; Ep 118 )
O conversație profundă cu Ovidiu Baron, scriitor de o modestie remarcabilă care face din tăcere o strategie deliberată. Deși are o carieră literară bogată, cu volume de proză scurtă și poezie apreciate de critici, Ovidiu Baron debutează în romanul românesc abia în 2024 cu "Zăpadă pe umerii Adelinei" (Editura pentru Artă și Literatură)- o carte care fascinează prin construcția complexă și jonglarea cu planurile temporale.
Invitatul ne dezvăluie universul său creativ, definind scrisul ca pe o misiune simțită încă de la granița dintre copilărie și adolescență. Pentru el, literatura reprezintă o metodologie de a înțelege lumea, de a percepe straturile de semnificație ascunse dincolo de aparențe. Experiențele cotidiene, întâlnirile și gesturile conțin sensuri multiple ce pot fi decodate doar printr-o observare atentă și o interpretare profundă.
Un aspect fascinant al procesului său creativ este relația cu nostalgia, pe care o consideră "mult mai mult decât o stare de spirit" - o metodă activă de cunoaștere și un instrument prin care explorează zonele de incertitudine emoțională. Această "ceață emoțională" constituie materia primă a scrisului său, oferindu-i resurse expresive nebănuite.
Experiența sa la Muzeul ASTRA din Sibiu și formarea etnografică au influențat profund perspectiva sa literară. Născut în Vâlcea, autorul a experimentat contrastul dintre mai multe lumi și epoci, dezvoltând o sensibilitate deosebită pentru microuniversurile rurale românești. Aflăm cum a implementat conceptul de "mediere culturală" pentru a revela povestea umană din spatele patrimoniului material.
Alătură-te acestei călătorii în universul unui scriitor care face din obsesii, incertitudini și explorarea traumelor resurse creative de o profunzime remarcabilă.
Podcastul poate fi ascultat pe Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Devino suporter al podcastului aici: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Mulțumesc!
The podcast can be listened to on Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Become a supporter of the podcast here: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Thanks!
Muzica. Bine ați venita rețetă scritorul. Deocamdată spun atât Ovidiu Baron. Îți mulțumesc, ovidiu, că ai acceptat să intrăm în dialog. Bine ai venit.
Speaker 2:Bine te-am găsit. Mulțumesc mult pentru invitație.
Speaker 1:Ovidiu, eu, așa cum fac de fiecare dată cu invitații, mă documentez așa un pic înainte, meteană de ziaris, ce asta, și am descoperit așa niște lucruri foarte interesante despre tine. E adevărat că nici nu te cunoșteam bine, ne-am întâlnit doar de câteva ori, n-am avut ocazia să stăm mult de vorbă, dar nici nu e nevoie, google îți oferă tot și de exemplu, ce mi s-a părut foarte interesant, așa ca să-mi crezi, și un profil, fac lucrul acesta că ești născut în Vâlcea, ești oltean, deci nu ești ardelean, ești ardelean prin adopție, cum și eu sunt bucureștean, că bucureștean, că prin adopție. apoi am văzut că ai doctorat în Franța pe studii de literatură comparată. Ai debutat în 2009 cu un volum de proză scurtă în edumeriri, care a primit și un premiu Zic. bine, până aici nu.
Speaker 2:Da, da, până aici e bine.
Speaker 1:Ai continuat să publici volume de poezii. Toate au fost foarte bine primite de critic. Am citit și recenzii câte am putut. În 2024 ți-a apărut primul roman pe care îl am citit. Este singura ta carte pe care am citit-o. Zăpadă pe umeri, Adălinu, o carte absolut fascinantă. A apărut-o la editura pentru artă și literatură. Între toate aceste lucruri, ai făcut și activitate muzeală. Ai publicat și studii de etnografie, monografii. Ai o bogată activitate în domeniul acesta, dar 2009-2024, primul roman, când tu ai avut o activitate scritoricească atât de intensă. Deci tu ai un portofol. Hai, ca să spun câteva cuvinte, ești cel mai modest scritor pe care eu l-am cunoscut. Ești un om atât de modest cu care avea cu ce să te lauzi, Dumnezeule. Deci, în vremurile în care ne auto-expunem pe rețele cu toate premile și studiile și diplomele și reușitele, tu ai lăstăcerea. De ce, Înainte să încep să te întreb despre căl spunem, de ce faci lucrul acesta? De ce ai considerat că este bine să taci?
Speaker 2:E, pe de-o parte, un fel al meu de a fi. Îmi place să observ mai mult decât să mă manifest în anumite medii. Asta nu înseamnă că nu mă exprim. Găsesc modalitățile care mă reprezintă cel mai bine de a mă exprima. Însă nu îmi place să ies neapărat în față sau să ies cu orice preț în față. Și pe de altă parte, îmi place adeseori să mă poziționez cumva în umbră, să las lucrurile să curgă, să am timp, să am liniște, să scriu, să mă gândesc, să meditez, să pre lăsați un comentariu și să distribuiți acest material video pe alte rețele sociale, toate posibilitățile să o facă. Nici nu pot spune că sunt cu totul retras sau că nu-i vorba nici de cum de timiditate, și poate că este modestie. Nu știu dacă ăsta este cel mai bun termen, însă e o alegere de-a mea. Intenționat fac asta.
Speaker 1:Da, mi-am dat seama că e o strategie de anti-marketing. Chiar am avut anul trecut un podcast cu Bogdan Suceavă și același lucru Gândește și el, că el nu face reclamă cărților sale pentru că fiecare carte ajunge la un moment dat unde trebuie și la cine trebuie. Tu scrii mult. am văzut că publici și în reviste culturale literare. Ce înseamnă pentru tine scrisul?
Speaker 2:Este, pe de-o parte, o misiune.
Speaker 2:Am simțit că trebuie să fac asta, și nu de acum, ci de foarte mult timp. E undeva o misiune pe care am simțit-o la granița dintre copilărie și adolescență, lucru care se regăsește de altfel și în roman oarecum, pentru că este cumva o zonă cheie în viața mea, o zonă la care mă întorc periodic și de unde mi găsesc și resursele, înot cumva și traume și posibilități de vindecare. E un spațiu de întuneric și lumină care pe mine m-a speriat foarte mult și în același timp m-a ajutat extraordinar de mult. mult și în același timp m-a ajutat extraordinar de mult Și explorez spațiul și timpul respectiv, atât în poezie cât și în proză. Este și terapie evident, dorință de comunicare, deschidere către ceilalți, modalitate de a citi lumea înainte de a o transcrie.
Speaker 2:Îmi place foarte mult să văd în viața pe care o trăim cu toți, în experiențele de zi cu zi, în peisajele pe care le parcurgem, întâlnirii, experiențe de tot felul, mai multe posibilități și mai multe sensuri decât exprimă ele imediat. Și literatura este felul meu de a înțelege aceste sensuri, felul meu de a vedea dincolo de elementele comune de cantități, de exprimări imediate, de priviri, de gesturi, de dorințe, tentații, de iubire, ură și așa mai departe. încerc să percep niște straturi pe care nu le identificăm imediat sau, în majoritatea situațiilor, nu le identificăm deloc. Nu înseamnă că am cine știe ce posibilități sau simțuri suplimentare față de alți oameni, dar în cultiv, de fapt, și apropo de tăcerea mea și de felul meu de a mă exprima, îmi cultiv această modalitate, mai întâi de toate, de a înțelege, de a observa, de a învăța până la urmă din experiența pe care o asimilez, și treptat, lucrurile se așează înăuntrul meu.
Speaker 2:toate straturile acestea pe care le percep încep să se transcrie, să se reinterpreteze în mintea mea. Este acolo un fel de proces, din aceasta de creație care durează ani și ani și ani, așa cum s-a întâmplat și în roman pe parcursul multor ani. E vorba câteodată de 10 ani, de 15 ani. Sunt experiențe pe care nici măcar nu le pot scrie imediat. E nevoie de extraordinar de mult timp, de pregătire, de reinterpretare, de gestație, de mai știu și eu cum să numesc asta și la un moment dat simt că trebuie să le scriu și să le dau mai departe celorlalți.
Speaker 1:Deci pentru tine, așa pe scurt, este un mod de a cunoaște lumea, realitatea, cheii care tu decodezi, Da într-adevăr această funcție terapeutică. Toți autorii, majoritatea ce hai să spun așa, au mărturisit acest motiv pentru care ei scriu, și inclusiv și mie Mi se întâmplă acest lucru, dar nu este mereu la fel. Romanul acesta, care eu am fost absolut surprinsă că e primul tău roman, nu pare deloc primul roman, După ce am văzut ce ai mai spus despre acest roman, când ai avut evenimente, sau cele ce s-au scris despre carte, cât ai lucrat, am înțeles. E un roman consistent, nu mă refer numai la numărul mare de pagini.
Speaker 1:Zăpadă pe umării, Adeline, e primul tău roman. Să spunem celor care poate nu ne-au ascultat de la început, o carte care îți spun sincer, repet, am eu o ară pe mine, m-a fascinat, eu l-am găsit al cuvânt. E prea puțin să spun că m-a fascinat în felul în care tu jonglezi cu planurile temporale, construcția pe care o realizezi. Am găsit o critică făcută de Angelo Mitchevici la un volum al tot de poezii și a scris acolo, la un moment dat, ceva de nostalgie afectuoasă se referea acel volum, dar mie mi se pare că și în ac.
Speaker 2:Așa este.
Speaker 2:De fapt, după niște încercări eșuate de prin liceu de a scrie poezie, eram sigur că nu voi scrie și nu voi publica niciodată poezie. Numai că în perioada pandemiei am avut impresia asta a urgenței de a, de a mă mișca repede, am, de a mă mișca repede, am înasem. Foarte mult a fost și perioada asta lungă de gestație, cumva la Roman, care era un proiect de lungă durată, dar am simțit că trebuie neapărat să fac ceva, trebuie neapărat să mă mișc, și m-am mișcat într-o zonă din asta unde până atunci, tocmai din cauza eșecurilor din liceu, am avut impresia că nu o să mă mișc niciodată, adică în zona poeziei. Și de fapt asta a reprezentat pentru mine o descătușare. Și după aceea culmea, o anumită poeticitate. Am reușit să o transpun și în zona de proză. Este, cum spuneam, o metodă pentru mine sau o cale.
Speaker 2:Nostalgia E mult mai mult decât o stare de spirit sau decât o trăire. Nu este o experiență imediată, este o metodă pe care o cultiv și de care am nevoie pentru a mă înțelege pe mine, în primul rând pentru a mă resitua. Și nevoia asta, de fapt, de resituare este de asemenea un element care îmi dă, extraordinar, de mult material ordinar, de mult material Pentru că, în momentul în care ajungi la certitudine, ca să spun așa, sau la siguranță, sau în momentul echilibru perfect, din care efectiv simți că nu mai poți să ieși de reinterpretare a ei Secvențele astea de ceață emoțională, incertitudinile, granițele dintre vârsteapt la urma urmei un material de realizare a textului cu valențe extraordinare, cu o capacitate, cu o forță pe care nu o cunoaștem până în momentul în care transpunem efectiv pe hârtie tot ceea ce vrem să spunem. Și de foarte multe ori ele se scriu în interiorul nostru. La mine așa s-a întâmplat.
Speaker 2:De asta a și fost nevoie de extraordinar de mult timp, pentru că textul s-a tot lucrat în interiorul meu, M-a tot preocupat, m-am tot gândit, am analizat tot felul de variante de planuri, am conceput personaje, am renunțat la secvențe, am tăiat, am reorganizat și așa mai departe. Am scris uneori materiale sub formă de proză scurtă, am scris capitole separat, dar de fapt îmi dădeam seama că eu lucram la un singur proiect, că era un proiect unitar care era bine conturat în mintea mea. Undeva în adâncul minții mele, ca să zic așa, capitolele astea s-au pus cap la cap. Am ajuns să am o oarecare coerență și să dau romanul ăsta care este primul, dar lucrurile s-au tot reorganizat de-a lungul timpului. Erau mai multe romane pe care credeam eu că le-am terminat, dar nu le terminasem. Și romanul ăsta de faptul, pe care credeam eu că le-am terminat, dar nu le terminasem. Și romanul ăsta de fapt, la urma urmei, este o sinteză a două, a trei, a patru romane pe care, de-alălături timpului, credeam eu că le-am făcut, că le-am încheiat, și în realitate nu era așa.
Speaker 1:Foarte interesant că ai găsit un fir comun. Să nu era așa lui Astra, muzeul Satului, cum e și numai București. Să știi că în romanul tău eu am simțit acest ruralism, acest specific, dar știi în ce mod? Se vede că tu ești un mare cunoscător a străfundului ruralului, cum să spun? Se vede că tu ai studii etografice și percepi, cum zic francezii, la modul tușant, tușezi așa. Deci nu e ceva descriptiv, dar este ceva sensorial Și asta vine dintr-o experiență și o bună cunoaștere a mediului rural și a obiceiurilor și a atmosferei. Tu creezi niște atmosfere când vorbești de un loc anume, în Tufiși, unde se înțeleau copii, sau într-o baltă, creezi o atmosferă. Cum a fost legătura, cât s-a produs pentru tine legătura aceasta cu etnografia, cu muzealul?
Speaker 2:Cred că a fost o întâmplare fericită. Eu am fost mai întâi profesor, am predat română și franceză, și la un moment dat am plecat în Franța, unde am făcut doctoratul în literatură comparată. Și am vrut neapărat să revin în țară, pentru că în perioada respectivă puteai să lucrezi oricum în Franța, numai job-uri din anumite categorii care nu se potriveau cu formarea mea, și am spus să mă întorc în țară și o să lucrez fie în cultură, fie în educație. În principiu plănuiam să mă întorc la catedră, dar cum nu dădusem încă un nou concurs pentru post, mi-am căutat ceva intermediar și întâmplător am ajuns purtător de cuvânt cu studii medii la Muzeul Astra Și această întâmplare de f fapt a fost decisivă pentru mine, pentru că eu aveam impresia că o să fiu o experiență de câteva luni Până când o să mă întorc la școală. De altfel, una din dorințele mele din copilărie era aceea de a rămâne cumva în școală pe tot parcursul vieții. Atunci mă gândeam să rămân fizic, să fiu bineînțeles după ce termin cu învățatul, să fiu profesor. După aceea mi-am dat seama că de fapt prin muzeu am rămas în școală, nu numai pentru că și avem acolo o școală funcționalățător, dar pentru că lucrăm de fapt cu toate categoriile de public și educația este obiectivul nostru de bază. Am găsit la muzeu, de fapt, spațiul care mi se potrivea cel mai bine.
Speaker 2:Era și școală, era și sat, erau și foarte multe interferențe cu arta, cu literatura, cu sute, cu mii de colaborări în tot felul de direcții, și în care mi-am dat seama că pot să adun și să folosesc cam tot ce învățasem până atunci, pentru că lucrasem și în educație. Evident aveam și preocupările literare și scriam. Aveam și cunoașterea, aceasta destul de serioasă, a mediului rural din care și proveneam și pe care de fapt îl parcursesem și emoțional și ca experiență de zi cu zi și ca bariere sau treceri sau confruntări între generații, pentru că experiența mea la țară a fost una în care am avut impresia că trăiesc cumva mai multe vieți într-una singură. Și am în continuare senzația asta.
Speaker 2:Străbunicii pe care i-am prins în viață, gospodăriile lor, felul lor de a se exprima, de a vedea lumea, de a consuma, de a prepara și consuma hrană și așa mai departe, erau din alt secol, efectiv, erau din alt sat, din altă lume și încă de când eram copil am avut senzația asta puternică de întârziere cumva a lor într-o societate din care ei nu mai făceau parte și nu au fost singurii. Asta s-a întâmplat și cu bunicii care erau cumva din altă epocă, de asemenea niște microuniversuri pe care cumva le păstrase lumea aceea și pentru ca să le cunoaștem noi cei care veneam în urma lor, dar din tot felul de motive și din tot felul de argumente pe care le puteam sau nu le puteam explica, pentru mine au fost miracole toate aceste oaze și au fost niște insule de viață. De asta am și obsesia, insulei, sau nu numai de asta, dar oricum este unul dintre motive, sau nu numai de asta, dar oricum este unul dintre motive. Și m-am bucurat enorm să regăsesc aceste insule și aici, la Muzeul Astra, pentru că sunt reunite peste 100 de gospodării.
Speaker 2:În afara gospodărilor, care sunt fiecare în parte un microunivers, există construcții de tehnică populară care de asemenea reprezintă fenomene foarte vaste, fenomene de experiență, de construcție de materiale, de elemente estetice, de deschidere către lume sau de închidere, de jonglare cu metode de a te proteja față de ceilalți sau, din potrivă, de a exprima un gust pentru aventură, pentru călă de material și de experiență.
Speaker 2:Și am înțeles că întâmplarea asta era cumva un fel de destin Evident. Trăisem într-o civilizație urbană care nu m-a cucerit din prima, dar m-a fascinat și în mod sigur am rămas legat emoțional pentru totdeauna de spațiul respectiv. Era o zonă cu experiență urbană foarte sofisticată, cu un peisaj foarte diferit de cel pe care îl cunoscusem eu în țară. Erau cumva diferențe colosale între zona rurală în care crescusem eu simplitate, sărăcie, de multe ori elemente de viață legate foarte mult de pământ, de resursa imediată, de animale, de fapt un fel de spațiu din ăsta în care ești foarte legat de fiecare lucru și în permanență ai impresia că acum te-ai născut și când te-ai născut crescuse firul ăla de iarbă și aveai mărul ăla lângă tine din care puteai să iei un fruct, sau trecea un animal sau avea o găină și așa mai departe. Deci, efectiv un spațiu al creării resursei imediat.
Speaker 2:Și evident că în Franța am ajuns într-o zonă foarte căutatăd. Nu văd Și, pe de altă parte, dacă lucrasem în Franța ca să mă întrețin în timpul doctoratului și câștigasem acolo sume care pentru România acelor ani erau destul de consistente, m-am întors la un salariu de 6-7 ori mai mic aici la Sibiu și, paradoxal, nu am fost frustrat absolut deloc. De asemenea, ajungând la muzeu, în ciuda tuturor lipsurilor pentru că de multe ori nu aveai de niciunele trebuia să inventezi evenimente cu resurse puține sau deloc. Trebuia să găsești modalități de promovare fără niciun fel de buget. Erau efectiv condiții de lucru din care îți lipseau cam toate și timpul mi-a dovedit că nu am greșit, că am rămas, pentru că acele două-trei luni, acea perioadă de trecere, cumva s-a transformat într-o perioadă foarte lungă și în perioada asta firele s-au împletit foarte bine.
Speaker 2:Am folosit foarte multe experiențe din zona muzeală, din ruralitatea aceasta pe care am găsit-o aici. Le-am creat și prin o serie de volume de proză, folosite cumva în scop de mediere culturală. Asta era scopul inițial, dar au devenit o resursă pentru foarte multe alte activități ateliere de storytelling, întâlniri de lucru cu diverse generații, întâlniri de lucru cu diverse generații, materiale de exerciții în cadrul unor team building-uri, absolut inclusiv materiale de ghidaj, ca să spun așa, pentru că unul din lucrurile pe care am vrut să le schimb aici a fost tipul de prezentare cantitativă sau cantitativ descriptivă, a monumentelor sau a expoziției în aer liber. Toate ghidajele vorbeau de câte case sunt, de ce acoperișuri iau, de câte camere are fiecare Efectiv.
Speaker 2:Aveai impresia că se numără niște elemente și am spus încă de atunci că nu este bine și că trebuie să schimbăm ceva.
Speaker 2:Și am împrumutat cumva din Franța ideea de mediere culturală, care se potrivea foarte bine cu felul meu de a vedea lucrurile, pentru că tocmai ce spuneam mai devreme, cu straturile succesive pe care le are experiența sau realitatea imediată, le poți explora prin intermediul medierii culturale.
Speaker 2:Este un exemplu foarte frecvent întâlnit în zona asta, cu desenele acelea din Micul Prinț, foarte frecvent întâlnit în zona asta, cu desenele acelea din micul prinț, care de fapt te ajută să vezi dincolo de un contur, dincolo de o formă, și să nu tragi imediat concluzia că dacă ai văzut o formă sau un contur, este do aplicată la muzee. Și este una din strategiile pe care le-am întâlnitost realizate după ce am fost acolo la fața locului, ca oamenii să înțeleagă că nu avem doar un număr de construcții adunate împreună, ci avem de fapt o uriașă rezervă de experien-au lăsat în obiect, în construcție, într-un stâlp de casă și așa mai departe, și transpunându-le aici, noi le avem în permanență la dispoziție și cu cât reușim să vedem mai mult din asta, cu atât cunoaștem de fapt mai bine și muzeul și comunitățile din care sunt transferate toate aceste construcții.
Speaker 1:Cred că ar trebui să mai facem un episod doar despre muzeul Astra și ce faci tu acolo. E prea puțin timp și ce ai spus până acum, dar destul de încitat. Eu am fost la muze Astla înainte de pandemie. Recomand celor care se trec prin Sibiu să-l viziteze și e o adevărată relaxare și afli multe lucruri. Într-adevăr Faci multe activități. Am văzut și pe Facebook ce mi-apare, tu mai anunți un alta. Știi că este unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unul, unai despre Bâlcea, sărăcia, de acord.
Speaker 1:Tatăl meu este din Bâlcea, era și el îmi povestea despre zonele sărbatici. Am și fost la bunicii mei care aveau o casă, așa într-o vale absolut, deci erau singuri, o zonă atât de virgină, adică când eram copil mergeam destul de des și povestea și despre sărăcia pe care a trăit-o în copilărie. Toate acestea iată traume pe care noi le explorăm, ne explorăm pe noi înscris, pe noi înșine, să înțelegem, să ne cunoaștem. Este atât de puțin timp, dar eu te mă aștept la podcast. Aș vrea să îmi spui dacă pregătești un alt roman.
Speaker 2:Da, am mai multe proiecte în lucru. Bineînțeles că nu scriu la toate deodată, dar în mintea mea cumva eu tot lucrez la fiecare dintre ele. Și am un roman la care deja am scris destul de mult. Nu cred că o să fie gata, adică aproape sigur nu o să fie gata anul ăsta, dar la anul sunt ceva speranțe să-l termin Și are ceva conexiuni cu Zăpadă pe umeria de linei. Este o preocupare majoră și în prezent, din alte perspective. Acum ați văzut că este și un serial care e preocupat foarte mult de adolescență și de vârstele astea în care nu ești prea sigur dacă ești copil sau ești adolescent sau ești altceva. Și într-un fel cam asta mă preocupă în romanul la care lucrez, evident cu o mulțime de fire narrative care merg în tot felul de direcții și care explorează relatări, ale auzite de la tot felul de persoane, de la tot felul de persoane, zonă de oniric, fantezie și foarte, foarte multe elemente ce țin de percepția naturii, a oamenilor, a comunită, ca să spun așa. este de asemenea o preocupare de a mea.
Speaker 2:Sunt elemente care se repetă în scrisul meu și uneori pare redundant sau pare că îmi scapă faptul acesta că repet un anumit lucru, dar eu o fac intenționat, pentru că ideea asta de obsesiv mă preocupă din foarte multe puncte de vedere, și faptul că trauma revine și faptul că trauma, la urma urmei, niciodată nu poate să fie vindecată și, așa cum spuneam mai devreme, nici nu trebuie să fie vindecată. și de foarte multe ori nici măcar nu știi care sunt motivele adevărate și nici nu vrei să le afli, sau cel puțin în cazul meu așa este. Și atunci elementele de obsesie, de repetiție, suntte personajul, modul lui de a percepe frica, realitatea, obsesia, visul recurent și așa mai departe. Deci, nu știu cât de clar este, dar cam la așa ceva lucrez acum.
Speaker 1:Da, am înțeles foarte bine.
Speaker 2:Înțeles, mai alternez cu proză scurtă, cu secvențe. Da, am înțeles foarte bine. Lucrez la el de vreun an și jumătate, dar nu știu încă dacă o să apară când și unde. Și lucrurile sunt oricum în mișcare și asta mă bucură foarte tare. Mă tot străduiesc să găsesc timp să fac și asta, să găsesc energie pentru că, așa cum știi și tu, este foarte, foarte greu, este foarte, foarte greu. Câteodată o oră sau două de scris, efectiv mă fac praf. Ajung să fiu obosit după o săptămână de tras la coasă ca să fac o referință rurală. Totuși mă încăpățânesc să continui pentru că îmi doresc asta, simt că trebuie să fac asta. Am încă lucruri de spus și până când nu o să le spun, nu o să mă opresc.
Speaker 1:Oricum te mai aștept și la podcast, să știi o video, că abia ce ne-am cunoscut, ca să spun așa. Nu E ca și să te cunosc bine, și îmi face plăcere să te ascult. Iată viața ca un câmp de cercetare pentru tine. Studiem, cercetăm pe noi înșine realitatea, ca să ajungem la noi înșine la cel adevăr, pe care îl alungăm puțin, că ăsta e farmacul. Îți mulțumesc mult și mult succes în continuare.
Speaker 2:Mulțumesc foarte mult și eu Corina, și multă baftă și ție, Să vă mulțumim pentru vizionare.