RETEAUA DE POVESTI
RETEAUA DE POVESTI
Daniela Rațiu, despre literatură ca demers arheologic (S 8; Ep 117)
În această conversație profundă, scriitoarea Daniela Rațiu dezvăluie călătoria captivantă din spatele romanului său "Sfârșitul lumii e un tren" - o poveste zguduitoare despre foametea din Moldova anilor 1946-1947, văzută prin ochii unei familii cu cinci copii. Romanul, bazat pe experiența propriei sale mame, a atras atenția internațională, fiind tradus la prestigioasa editură Grasset din Franța și urmând să apară și în limba germană la Surkamp.
Descoperim cum o fotografie contemporană cu o fetiță refugiată la geamul unui tren din Ucraina a declanșat dorința de a explora această traumă istorică, creând o punte emoțională între trecut și prezent. Daniela ne introduce în procesul complex de documentare pentru o perioadă despre care există puține mărturii oficiale, explicând cum autoritățile sovietice au șters deliberat urmele "trenurilor foametei" și ale jafului sistematic impus României sub pretextul datoriei de război.
Conversația explorează relația profundă dintre memorie, traumă colectivă și vindecarea prin confruntarea istoriei. "Fără memorie ne riscăm să cădem în capcanele istoriei prezente", avertizează autoarea, subliniind importanța recuperării acestor narațiuni pentru identitatea noastră ca popor. Aflăm și despre noul său proiect, "Anna Pauker și râsul lui Stalin", o continuare a săpăturilor arheologice literare în istoria noastră recentă, și despre experiența transformatoare a rezidenței scriitoricești, ca spațiu dedicat exclusiv creației.
Dacă te pasionează literatura care dă voce trecutului tăcut, dacă vrei să înțelegi mai bine traumele care ne-au modelat ca societate, sau dacă pur și simplu apreciezi puterea narativă a unei povești autentice, acest episod oferă o incursiune fascinantă în culisele creației literare și în importanța memoriei colective.
Podcastul poate fi ascultat pe Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Devino suporter al podcastului aici: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Mulțumesc!
The podcast can be listened to on Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Become a supporter of the podcast here: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Thanks!
Muzica. Bine ați ven mea rețea acum ceva timp. Bine ai venit, Daniela. Mulțumesc pentru că ți-ai făcut timp să vorbim.
Speaker 2:Mulțumesc că m-ai invitat, corina, întotdeauna o plăcere.
Speaker 1:Și mie îmi face plăcere, deși ne auzim destul de rar. văd pe Facebook așa cum îi văd și pe alți prieteni. Mă bucur mult pentru limba franceză a cărții Sfârșitul un bie, un tren, apărută anul 2023 la editura La sfârșitul da La sfârșitul anului 2023. A fost preluată de editura mare în Franța, editura Grasse, și abia aștept să văd și varianta în franceză.
Speaker 2:Da și abia avea și o variantă în germană, pentru că editura Grasea a cumpărat drepturile pentru traduceri și a semnat deja un contract cu editura din germana Surkamp.
Speaker 1:Excelent, ești grozavă, și știi ce mă fascinează pe mine. Uite la întâlnirile astea, la podcast, că noi, când am vorbit, când am ultima oră, la podcast, tu pregăteai această carte Abia așa puse și să scrii la ea.
Speaker 1:Mi-ai povestit atunci la podcast, cum ai luat informații de la mama ta, de la bătușa bunica. În fine, erai în perioada aceea și uite-te, peste un an și ceva, unde ne aflăm? Doi ani. Ne aflăm la un moment crucial pentru cariera ta de scritoare. Pe bună dreptate, e un merit care ți aparține și aș vrea să-mi spui despre această carte terifiantă eu am citit-o, absolut terifiantă și o carte high definition, 3d simți, auzi, asculti. Este extraordinar, este înfiorător. De bine scris în sensul pozitiv. Perioada de foamete în Moldova, o familie cu cinci copii surprinsă în această captivitate creată de ocupația sovietică, de secetă. Cum te-ai documentat, daniela, pentru această carte? Pentru că am înțeles că nu prea există foarte multe informații din acea perioadă.
Speaker 2:Da, exact Povestea e cumva m-am mai spus și în alte interviuri, am purtat povestea asta cu mine pentru că este povestea mamei mele și la familie ei. Mama mea avea atunci când s-au refugiat cu trenul foametei, 5 ani Și ea mi-a povestit când eu eram mică și în fine, știi cum sunt poveștile astea pe care le auzim de la părinți, de la bunici, le purtăm cu noi, ele fac parte din zestrea noastră, cumva zestrea din moștenirea noastră de familie, a fiecarei familii în parte. Fiecare are povești din astea în spate Și am portat-o pur și simplu cu mine. Și momentul declanșator, adică dorința asta de a scrie povestea asta, a fost atunci când Ucraina a fost invadată în 2022, în 24 februarie, și am văzut cu toți acele fotografii făcute de Vadim Ghirda cu refugiații.
Speaker 2:Sunt niște fotografii foarte răscolitoare. Au fost la vremea aia și sunt în continuare. Sunt documente, practic fotografie cu o fetiță la geamul unui compartiment de tren avea o păpușă și într-un compartiment care părea supraaglomerat, și privirea ei și pentru mine ăla, a fost momentul declanșator, pentru că semăna izbitor cu povestea mamei mele, 5 ani, într-un tren al fametei, plecând cu niște traiste după ei, lăsând absolut tot în urmă, pentru că nimic, numai totul era devalorizat, iar casa lor pe care și-au vândut-o pentru șapte bilete de tren Și documentarea. A fost mai întrebat. Când am decis că vreau să întreb, vreau să scriu povestea asta și poveștile sunt destul de puține pe care le țin minte mama și mătușa mea, care era cu trei ani mai mare decât mama mea Atunci ea avea opt ani, mama cinci Și atunci am căutat documente despre momentul respectiv și într-adevăr nu sunt foarte multe documente cu trenurile, foametei și asta.
Speaker 2:Eu am crezut că poate nu le găsesc, mi-e greu să le găsesc, dar a fi la Cluj în 2024, când am fost cu cartea pentru o lansare la Cluj împreună cu Ruxandra Cesareanu și Lavinia Bălurescu, și era și un istoric de la Babes Boiai Am un lapsus acum și îmi scapă numele și îmi pare foarte rău. Faptul că eu nu am găsit documente este pentru că ele nu există, pentru că era un ordin politic de la Stalin, pentru că noi aveam De fapt care era povestea cu această secetă și de ce a fost atât de terifiantă pentru români, pentru România, pentru că odată aveam seceta și era și această datorie de război care trebuia plătită, care echipurile rușine ne-au salvat și trebuia să plătim datorie de război, și această datorie de război și seceta era foarte mult, dar nu doar că era datoria stabilită în documente, ci practic rușii luau peste, au luat, efectiv ne-au luat, au luat pielea de pe noi, pur și simplu pentru că nu exista. Ei puteau să facă orice de-aia. Este teribil ce se întâmplă acum, pentru că trebuie să înțelegem clar cu rușii nu este de grumit, chiar nu este de grumit și Dumit, și practic ne-au jefuit, ne-au jefuit De aia.
Speaker 2:Familii întregi, deci populații întregi din Moldova noastră au trebuit să fie refugiate, practic strămutate din Moldova în partea asta de, în partea de vest Și unde se putea, pentru că nu mai aveau. Deci, odată aveai seceta și odată era această datorie, aceste trenuri care plecau cu tot ce era în țară. Se luau fabrici, fabricile erau smulse din rădăcini și erau chiar efectiv nu este o figură de stil Erau luate utilaje, hale, tot ce se putea. Deci a fost un jaf De aia practic, pentru că o secetă o poți gestiona la nivel de stat. E mai greu, mai complicat, dar se poate gestiona. Dar nu s-a putut pentru că pur și simplu au luat pielea de pe noi. 46-47, documentele nu existau pentru că rușii deși erau document oficial cu datoria de război, ei nu vreau să fie prinse în documente dovezi și documente cu aceste trenuri, pentru că de fapt nu trebuia să strămuți populații pentru că nu avea ce să le de mâncare. Și atunci, ca să șteargă urmele practic.
Speaker 1:Da, Și erau maestri în acea ceva, pentru că multe urme au fost stăse și din alte domenii Și din artă și cultură. Adică nu mai găsim nici despre anumiți artiști, de exemplu interbelici. Eu am vrut să scriu o cartă și am scris-o până la urmă despre un pictor care e foarte cunoscut în Statele Unite ale Americii, unde a avut și galerie, așa are și acum, dar a fost târzii în anale pentru că era simpatizat de dreapta. Deci iată este un pictor târzii în istorie, din viața lațiuni.
Speaker 2:Sunt maestri în chestia asta. Nu uite ce fac în Ucraina Și acum în teritoriile alea ocupate. Practic nu știu. Este un ordin acum dat zilele astea în care pur și simplu sunt obligați cei care nu au pașapoarte rusești sunt obligați din teritoriile ocupate. Există un deadline până când trebuie să părăsească respectivele zone pentru că vor să le rusifice. Ăsta este stilul. Au făcut la fel în 46-47 cu Basarabia. Deci se duceau în sate și pur și simplu strigau ce care nu sunt ruși și erau pur și simplu duși. Pur și simplu au fost duși în Siberia pentru ca să rusifice teritorii.
Speaker 1:Ce ai simțit când ai scris această carte. Știu că așa apare aparent o e banală întrebarea, dar eu chiar vreau să știu și să povestesc celor care ne ascultă.
Speaker 2:Da uite pe lângă. Am spus că nu am găsit, că așa am ajuns practic la cartea foametei a Larisei Turea, pentru că ne găsim documente în România. Tot căutând, tot făcând research, am dat peste această cartea foametei scrisă de Larisa Turea, o carte ajunsă la ediția a patra. Ea a început această carte în anii 80, când era un subiect destul de subversiv în Moldova, căutând documente pentru că și acolo sunt foarte multe familii care au această poveste și ea practic a avut acces la documente. N-a putut publica atunci pentru că nu era un subiect care l-a lăsat la liber, să zicem așa, dar a adunat, a adunat, a adunat, a vorbit cu foarte multe persoane. Cartea respectivă cuprinde foarte multe personaje care pur și simplu vă povestesc istoria lor de viață și sunt documente. Apoi ea a putut publica această carte după căderea comunismului și cartea aceasta a ajuns la ediția patra. Așa am ajuns la ea și m-a ajutat această carte enorm, pentru că a fost șocant pentru mine să văd cum povestirile mamei practic coincideau cu ce s-a întâmplat la ei. Practic locul de unde au plecat mama mea și familia ei era un sat de lângă Dorohoi și era practic la graniță cu Basarabia. Deci sunt aceleași povești.
Speaker 2:Și atunci a fost pentru mine foarte șocant, fiind obișnuită cu aceste povestiri din copilărie. Pe măsură ce tot mai creșteam, mai smulgeam detaliul, mai smulgeam un detaliu. Iar acum, când chiar am vrut să scriu, m-am dus la mama mea și era și mătușa acolo și am stat și am povestit și am tot tras Și ele practic erau un păr transfigurate de această încercare de rememorare și parcă găseau detalii, dar tot nu mi-erau de ajuns. De aia am ajuns la cartea respectivă. Dar cartea respectivă a Larise Itur, a fost ca un pumn în stomac pentru mine, pentru că ea conținea și documente, și conținea foarte multe povestiri cu foarte multe detalii și a fost foarte răscolită. Așa, pentru că practic începi să somatizezi. Și e acest proces de somatizare pentru că altfel n-ai cum să scrii dacă nu somatizezi cu subiectul. Și da, a fost foarte consumator. Dar știi cum e când un subiect se instalează în tine și există nevoia asta de a-l scrie, pentru că ți se pare că nu poți respira altfel dacă nu îl scoți din tine.
Speaker 1:Da, dar știu că îmi spuneai, când am vorbit data trecută la podcast, că e ca și cum mai închide un cerc. După ce termin de scris această carte, ceea ce ai și făcut, unde mergi mai mult în momentul istoric, etnografic, pentru că e o tentativă foarte, foarte puternică de a reconstitui și o comunitate, viața unei comunități, până la urmă Exact. Atât mai valoroasă este cartea ta pentru că nu sunt atâtea informații. Și iată, tu ai ref făcut un pic acest traseu al bunicilor, mătușilor și tuturor celor care au fugit atunci din calea foametei pentru a supraviețui. Iată, a ajuns la editura cartier. Cum a fost colaborarea? Bănuiesc că excelentă, pentru că rezultatul este vizibil, nu-i așa?
Speaker 2:Da, este pentru că eu chiar mi-am dorit cu această carte să lor le-am propus. deci a fost singura mea propunere. nu am propus în altă parte pentru că mi se părea cumva că acolo trebuie să apară. Era ca și era ca și cum am făcut drumul înapoi De-aia, am vrut foarte mult să apară acolo. Mi s-a părut că acolo e acasă cartea, cartea e acasă acolo. Și da, nu știu, mă simt cumva așa ca și cum am întors la bunicul meu publicând la cartier Nu e râsul lui Stalin.
Speaker 1:A al lui Stalin Cu atât mai.
Speaker 2:Cu atât mai da Și râsul lui Stalin. Da, da da Este următoarea ta carte da Poftim Este următoarea ta carte.
Speaker 2:Da, este următoarea carte. Acum sunt practic mai fac o revizie a ultimei versiune a PDF-ului și probabil că va ieși acum, adică nu probabil că va ieși înainte de târgu din mai. Da, a fost chiar tot așa. Mă fascinează cumva. Mă fascinează, nu știu cum să spun. Mi se pare firesc să scriu despre lucrurile astea. Mi se pare că istoria este atât de generoasă pentru literatură încât nu știu de ce aș născoci și ficționalizează oricum foarte mult pe temele astea. Și e atât de generoasă istoria încât, și cu atât mai mult Eu, cum ți-am mai spus, eu m-am format lângă Daniel Vighi Cumva el mi-a insuflat această nevoie de a face săpături arheologice în istorie Și de a căuta de fapt, pentru că, de fapt, pentru ce este, ce vrem cu scrisul ăsta, ce vrem cu literatura asta, de fapt, deși cred că e un impulsul, ăsta impulsul nu sună bine, dar cred că nevoia asta practic de a scrie e de fapt nevoia de a-ți înțelege sensul pe care l-ai, sau de a înțelege sensul lumii. Ce vrem noi cu lumea asta, ce suntem noi în raport cu lumea? știi, nu știu, cred că despre asta este vorba și nevoia asta, într-adevăr, de a clarifica niște lucruri, pentru că, iată, ne avem o problemă foarte mare. Eu sper că acum din nefericire. Această undă de șoc a războiului din Ucraina și a acestor consecințe care sunt mult peste ce am crezut noi că va fi în 2022, lui Trump practic rescrie realitatea, rescrie geopolitic întreaga lume și într-un mod înfiorător și cu niște consecințe care pot fi, și sunt deja, tulburătoare oricum. Dar ce vreau să spun este că de ce este nevoie să? să ne cunoaștem istoria, pentru că noi românii avem o problemă cu chestia asta, pentru că suntem un popor traumatizat și oamenii în general nu vrei să-ți confrunți trauma, dar altfel nu ai cum să o vindeci dacă nu o înțelegi. Și această rezistență noastră de a vorbi despre istorie, această rezistență față de literatura care folosește subiecte de genul acesta, despre comunism, despre consecințe, a fost în general destul de marginalizată, pentru că s-a spus lăsați-ne cu comunismul, nu, nu lăsați-ne cu comunismul.
Speaker 2:Faptul că noi nu înțelegem ce ni s-a întâmplat și nu înțelegem că fără memorie ne riscăm să, oricât de clișeic pare, dar iată că se întâmplă, cazi în capcanele istoriei prezente, cum se întâmplă cu oamenii ăștia care s după un dement pentru că nu au memoria istorică. Dacă nu ai memoria istorică, tu nu înțelegi ce ți se întâmplă. Cum să poți, cu o asemenea istorie pe care o avem noi, să ne îndreptăm atenția spre Rusia. Deci mi se pare șocant Și ăsta este rezultatul punării acestui subiect pe hold. Las, n-avem nevoie să mai vorbim despre Ei. Uite că avem nevoie.
Speaker 1:Da, da, așa cum am mai și vorbit și data trecută apropo de aversiunea declarată față de subiectele despre comunism și așa mai departe, este de fapt o fugă de traumă, așa cum ai zis, de rememorarea, traumei. Și ce spui tu, această căutare, aceste săpături arheologice literare, practic fac parte din proiect identitar. Nu am sensul să-mi înțeleagă Dacă pui cap la cap cărțile care s-au scris și se schiu sunt au scris și se schiu, sunt piese de puzzle care întrăgesc un tablou Exact, exact, cum ai spus, rușii au ars. Eu știu cine. Deci foarte ușor se distrug Foarte ușor se distrug dovezile și se șterge și rămâne astfel un gol în memorie. Cred că noi avem și multe goluri în memoria asta colectivă. Daniela, deci Ana Pauca și surâsul lui Stalin. Ai scris o parte din această carte în bursa rezidențială acordată de Călturești. Cum a fost experiența de bursieră?
Speaker 2:Deci aș repeta oricând, deși e foarte complicat să ajustezi rezidența săritărală cu un om care are job, dar a fost ceea ce trebuie să fie pentru un scritor, adică o cameră doar a ei. Știi, în vorba, a Virginiei, nu vorba ci cartea, dar a fost să ziți seama. Deci să practic casa aia superbă, casa Golescu, o casă îmbibată așa de istorie, într-un loc liniștit, înconjurată de verdeață, stând o lună de zile doar scriind Cum era programul.
Speaker 1:Eu n-am fost niciodată într-o rezidență Din cauza job-ului. Am tot ezitat. Am avut niște ocazii să spun așa, să mă scriu, dar am avut.
Speaker 2:Adică, mi-am dorit foarte mult chestia asta și mi-am dat seama că am nevoie de timp ca să scriu cartea asta. M știu, cartea asta, măcar așa grosul, știi cumva să-l scriu. Și e foarte complicat, având și job. Și atunci, știind că aplic la chestia asta, nu eram sigură că o să câștig, că nu ești sigur niciodată, că suntem mulți scritori care ne dorim același lucru și din păcate sunt puține rezidențe în România și din păcate sunt puține rezidențe în România. Și atunci mi-am lăsat 10 zile de concediu de pe un an pe altul, că m-am gândit, în cazul în care Și a fost minunată, îți dai seama mă trezeam dimineața de la ora 8, începeam să scriu. Radu Aldulescu, prozatorul, era în camera pe același palier și el scrie la mașină de scris.
Speaker 2:Și acum, și ziți seama, toți ne trezeam dimineața la ora 8, deci niciunul dintre noi nu le lăia, știi. Și ne trezeam la ori 8, fiecare aș bea cafeaua, mai era acolo o logie unde mai stăteam împreună, ori nu. Și când începeam să scriem, pe la 9-10, scriam și auzeam de la ușa din camera de la Radu Aldulescu, acel țăcănit superb al mașinii de scris. De ce ți imaginezi, timp de o lună, de zile, ore întregi, auzind acel țăcănit de mașini?
Speaker 1:Ai stat o lună, o lună ai stat.
Speaker 2:Da, da, da o lună O lucră cu o lună fără două zile. Să o zic ceva de genul L-a adevărat privilegiu, Exact.
Speaker 1:Dar spune-mi, Daniela, încă un lucru. E o curiozitate personală Tu ești foarte transparentă. Ai scris și pe Facebook toate etapele creației tale, ale experiențelor tale și inclusiv faptul că Sfârșitul Lumii e un tren. Manuscrisul acestei cărți l-ai dat mai întâi lui Cristian Furlaș. Au scris despre el pe coperta patra parcă și Bogdan Crețu. Da exact, Dar n-ai avut emoții.
Speaker 2:nu știu, eu am în amersă, care îi admiră enorm, și m-aș gândi așa dacă i-aș da lui Cristian Fulaș un text, al meu parcă aș fi un elev, așa cu lecția mai puțin învățată, cum au fost. Atunci când scrii, nu te gândești la cui o să dai, ce o să faci. Gândul ăsta nu e. Atunci intri în transă și scrii, și scrii, și scrii, și în cap în cap e tot ce vrei să scrii și capul tot ți e plin de toate. Știi de documente, de ce ai vrut să scrii, de structura pe care o ai în cap, de drumurile pe care o ai în cap de drumurile pe care mergi, de drumurile pe care le părăsești, de toate încurcăturile, de în fine ce trebuie să tai, ce nu trebuie să tai.
Speaker 2:Știi când recitești, îți dai seama că acolo nu merge, șlefuiește, taie, revin-o șantierul e greu Și în momentul starea aia de și știi că trebuie să ai niște feedback-uri. Și feedback-urile aia nu le poți avea decât de la oameni care ori îți dau un cap pe bună dreptate, ori îți spun n-ai făcut bine, vezi ce mai faci aici și cu cu cartea asta. Însă eu am făcut altfel, n-am lăsat-o până la capăt. I-am dat lui Cristi Fulaș când încă aveam 20 de pagini și el mi-a dat un feedback. Atunci vezi că nu știu ce, nu știu cum, o chestie care m-a ajutat enorm, enorm. Și după aceea știu cum, o chestie care m-a ajutat enorm, și după aceea nu i-am mai dat până la final. Dar când i-am dat la final? pentru că Cristi Fulas este nemilos și bine așa și trebuie să fie. Deci sunt niște sentimente, un consum groaznic Te doare stomacul, te doare stomacul, te doare stomacul. Și până na, până am așteptat de la el un feedback, a fost destul de groaznic.
Speaker 2:Da pentru că ăsta a fost un profesor sever, totuși, Da, da, da, Da, da, da. Nu te-am dus cu nimic. și Ea a fost un profesor sever. Și acum la cartea asta în care a citit doar 30 de pagini și după am zis nu mai citi. Zic te rog, nu mai citi, pentru că am intrat iar în el și iar am intrat în șantier. Deci am corectat la cartea asta și am s-a lahorit la ea cred că mi-a ieșit pe ochi și acum o să-i trimit astăzi ultima variantă și să vedem.
Speaker 1:Eu îți țin pumnii, daniela. Mai avem câteva minute și aș vrea să ne răspui când apare cartea în limba franceză și versiunea în limba germană. Sfârșitul nu mi-a un tren. Cred că anul viitor Da, anul viitor.
Speaker 2:Anul viitor Înțeleg și ai văzut și din articolul publicat de ei de editura grasa pe acea platformă a profesioniștilor de carte din Franța, că ei vor practic să fie cumva sincron cu editura germană pentru târgul de la Frankfurt care va avea loc la sfârșitul anului viitor.
Speaker 1:Am înțeles, minunat Așteaptă evenimente foarte frumoase. Pe bună dreptate, pe meritate, ai muncit. Eu știu, ți-am citit și poemele care pe mine m-au turburat până la intre să încep tu să scrii aceste cărți grandioase, și o spun fără niciun fel de laudă sau periuță, că nu am niciun interes. E adevărul gol-goluț despre cartea Anna Pauker și râsul lui Stalin. Ce ne poți spune?
Speaker 2:când o putem avea în mână. Va ieși Probabil într-o lună, o lună și ceva. Va ieși pentru târgul De la București Bookfest-ul va fi în sfârșitul lunii mai, deci în mod sigur va fi Pentru târg proaspătă, ca să zic așa.
Speaker 1:Îți mulțumesc foarte mult pentru această discuție Sincer onest, așa cum e și tu de altfel, ca om, ca jurnalist, ca scriitoare. Îți doresc mult succes. Îți simt pumnic ca să scriști, să nu-ți dea prea multe teme de făcut și să nu trebuie să crezi cu cartea în toate țările în care va fi tradusă, pentru că eu zic că abia începe toată.
Speaker 2:Te sperăm. Îți mulțumesc și eu pentru invitație și pentru cuvintele tale frumoase.
Speaker 1:Numai bine, Daniela La revedere.
Speaker 2:La revedere. Să vă mulțumim pentru vizionare.