RETEAUA DE POVESTI
RETEAUA DE POVESTI
Cristian Vicol, despre ultima generație cu cheia de gât (S8; Ep 115)
De ce ne obsedează copilăria și cum ne definesc anii de formare? Cristian Vicol ne invită într-o călătorie sinceră și profundă în lumea ultimei generații care a purtat cheia la gât - copiii născuți la sfârșitul comunismului care au navigat prin haosul tranziției românești.
Fiecare pagină din "Ultima generație cu cheia de gât" deschide o fereastră către o lume pe cale de dispariție: cartierele de beton populate de copii care se aventurau singuri în explorări urbane, familiile zdruncinate de șomaj și inflație, primele contacte cu cultura occidentală și nevoia acută de a aparține unor grupuri identitare precum comunitățile rock și punk din Timișoara anilor '90.
Dincolo de simpla nostalgie, Vicol realizează o analiză psihologică a traumelor colective care au marcat această generație hibridă - violența domestică, dezintegrarea securității emoționale și economice, căutarea disperată a identității. Cu onestitate dezarmantă, autorul ne arată cum experiențele formative definesc profund concepțiile noastre despre libertate, stabilitate și relații interumane.
Ce face acest volum cu adevărat special este capacitatea autorului de a transforma memoriile personale într-o oglindă pentru traumele societale nerezolvate. În contextul actual marcat de noi instabilități globale, această carte ne ajută să înțelegem de ce tindem să ne refugiem în amintirile unor vremuri care, deși dificile, au fost trăite și depășite. Este o meditație necesară despre împăcarea cu trecutul și despre cum să navigăm prezentul incert, reamintindu-ne că identitatea noastră colectivă este formată din experiențele împărtășite ale copilăriei și adolescenței.
Podcastul poate fi ascultat pe Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Devino suporter al podcastului aici: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Mulțumesc!
The podcast can be listened to on Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Become a supporter of the podcast here: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Thanks!
Muzica. Bine ați venit. La rețeaua de povești se află scritorul Cristian Vicol din Timișoara. Bine ai venit, Cristi. Bine te-am găsit Corina.
Speaker 2:Bine ai venit, cristi.
Speaker 1:Bine, te-am găsit, corina. Iată, underground 3 a apărut de curând, dar, culmea, noi nu vom vorbi despre Underground 3, că am vorbit destul despre primele două. Oricum, te felicit și pentru această performanță. Astăzi, în sfârșit, vreau să discutăm despre o carte a ta pe care ai scris-o tu ca foadă, o carte despre Ultima generație cu cheia de-a gât, 1988, sau cum am crescut între betoane și am învățat să iubesc tranziția. E un titlu mai mult decât explicit. Aș vrea să-mi spui așa direct ce ți-a venit să scrii cartea aceasta sau cum ți-a venit. Eu știu ce mi-a scris înainte și aș vrea să știu povestea din spatele acestei cărți.
Speaker 2:Da, povestea e un pic mai lungă și ține de o conjunctură favorabilă cumva și de felul meu de a fi. Pe de altă parte, no-transcript Am primit o invitație de la revista Babel și de la redactorii de atunci, maria Petricu parcă, și mi-a spus să scriu, dacă vreau să particip la revistă, la revista lor, cu texte, și textele lor au un anumit număr de semne, nu pot să mă întind la nesfârșit. Ce am stat și m-am gândit și am zis bine, hai, că ai nevoie de un subiect foarte bun, care, cap coadă, să spună o poveste și cumva să genereze anumite emoții. Și asta e cel mai ușor de făcut în momentul în care emoțiile pe care le generez pot fi sau le cunosc mult mai mulți oameni pentru că au trecut și au tr deschis un call la centru de proiecte, o bursă energie, unde am aplicat, și am aplicat cu proiectul ăsta.
Speaker 2:Adică mi-am zis ok, sunt faine textele astea, e fain să le ai undeva scrise online să le citească lumea, dar poate ar fi nevoie și de un context mai bun pentru ele, adică să fie toate la un loc, cumva și să spun o poveste cap-coadă. Și am participat, sau, mă rog, m-am înscris, am făcut un proiect pe marginea acestei cărți pe care mă gândeam să o scriu, care începe cumva cu primele mele amintiri și se termină undeva pe la Nu uitați să dați like, să lăsați unntată. Și i-am dat drumul și am scris.
Speaker 1:Am citit și eu Nu știu dacă toate, am citit câteva din povestile Pe care le-ai publicat în Levista Babel. Mi-aduc aminte Un text, dacă nu mă înșel, era despre Tine, copil, și Ești atacat de niște alți băieți. Și vine tatăl. Apare tatăl, da unul dintre textele.
Speaker 1:Într-o iarnă. Da, da unul dintre texturile Rosca s-am și colaborat. Ești foarte preocupat despre aspectul acesta identitar. Deci cărțile, scritura ta poartă și proiectele tale, că și andrele au întâlnit, până la urmă poartă o aprentă identitară. Ești foarte preocupat de recuperarea, aceasta a unor memorii din diverse etape ale timpului. Vorbim aici de generația din 88, ultima cu cheia de gât, așa cum am spus, care de fapt este o generație hibridă, care a prins și educația comunistă din timpul comunismului, așa cât a prins-o, dar anii 88-89 erau chiar apogeul și rămășiției. Cum ți se pare, acum că ai făcut acest puzzle, l-ai ordonat într-un tablou fresc social la acele epoci? Cum ți se pare că a fost asimilată de către această generație? Valorile au fost asimilate dinainte dar și după. Cum ți se pare, Cristin?
Speaker 2:Cred că cine suntem și încotro mergem se sprijină foarte tare de cine am fost și de unde am venit. Numai în felul ăsta putem să ne cunoaștem cât de cât, pe noi și să ne dăm seama cam ce ne dorim, în ce fel vedem lumea, în ce fel vedem viața. Pentru că felul în care noi și generația mea vede viața e complet diferită față de cum o vedeau părinții mei și, bineînțeles, iarăși fundamental diferită față de cum o văd tinerele generații care s-au născut într-o lume mult mai bună decât ne-am născut noi, care la rândul nostru ne-am născut într-o lume sau am copilărit într-o lume mult mai bună decât a părinților noștri. Și lucrurile astea, ceea ce ai și ceea ce nu ai în copilărie, își lasă foarte tare amprenta pe cine urmează să fii, nu neapărat tu doar ca individ, ci ca o întreagă generație.
Speaker 2:Și lucrul ăsta se reflectă în ceea ce faci, inclusiv în cum votezi, cum te raportezi la lume, ce înseamnă pentru tine libertatea, ce înseamnă pentru tine prosperitatea, liniștea intelectuală, liniștea emoțională și așa mai departe. Și m-a preocupat întotdeauna lucrul ăsta, pentru că mi se pare că uneori oamenii fac lucruri pe care eu nu le înțeleg. Nu înțeleg uneori de ce oamenii fac ceea ce fac, de ce eu fac ceea ce fac sau de ce noi facem lucrurile cum le facem. Și cred că răspunsul este întotdeauna să cercetezi și să vezi care sunt traumele, cum ai fost educat, ce ai avut, ce ai pierdut. Dacă ce ai pierdut, a fost bine că l-ai pierdut sau e chiar o pierdere semnificativă? Cred că generația mea a câștigat foarte mult că s-a desprins, a avut norocul să se nască într-un moment în care societatea românească se desprindea de comunism și intra în capitalismul no-transcript, care astăzi o simțim.
Speaker 2:O simțim într-un fel sau altul, simțim în felul în care ne raportăm la ceea ce avem și ne gândim că lucrurile astea s-ar putea să nu existe, să nu mai existe, să dispară. Nu sunt sigur, de exemplu, că tinerele generații își conștientizează realmente că ceea ce au s-ar putea să nu mai aibă. Ei o iau ca pe un dat, ca pe un lucru. Foarte bine că l-au așa în care s-au născut, cu internetul, cu calculatoarele, cu vacanțele, cu liniște, cu stabilitate, și nu știu dacă pe deplin înțeleg, intelectual și emoțional, că a fost o vreme în care nu existau toate lucrurile aste control, nici să nu mai existe în viitor. Și vremurile pe care le-am trăit în ultimile luni arată foarte clar că nu e doar un pesimism, așa în gol. Lucrurile astea chiar se pot întâmpla.
Speaker 1:Da, și pentru că vorbeai de perioada aceea tranziției. Eu eram, bineînțeles, mai mare decât tine și mi-aduc aminte vorbesc de anul 90, chiar după 89, după Revoluție. Mi-amintesc ce urât era atunci. Erau orașele toate mizerabile, gri parcă, nu conducea nimeni, fiecare făcea ce voia în haos, în legislație, nu existau reguli. Deci perioada asta, din fericire, n-a durat așa de mult, de instabilă. Mi-a lăsat mie niște urme adânci, chiar la fel de adânci, așa cum l-a lăsat și copilăria mea din comunism. Și este foarte bine că spui despre ce beneficii au actualele generații, mai ales noile tehnologii, care mâine nu pot fi scoase din priză, ca și-a vrea cineva, de exemplu. Iată că le întoarcem la cartea ta, cristi. Înțeleg acolo că tu ai făcut o cercetare autobiografică și ai folosit și amintirile celor din jurul tău.
Speaker 1:Cum m-ai făcut mai exact.
Speaker 2:Bineînțeles că amintirile pe care le am eu, ele se suprapun cu amintirile pe care le are o bună parte din generația mea, dar ele uneori devin interschimbabile, adică lucrurile devin atât de familiare că nu știi neapărat dacă ceea ce ai trit sau crezi că ai trit tu acum 25 de ani sau 30 de ani, e amintirea ta sau nu. Nu uitați, să dați like, să lăsați un coment pic egoist, să spun că ceea ce e pare că mă cunoaște pentru că eu eram, ei Au trăit aceleași lucruri. Oamenii din jurul lor au fost similar cu oamenii care apar la mine în volum, și mai mult decât atâta. Unele texte nu sunt scrise doar din perspectiva mea, sunt scrise și din perspectivele unor personaje no-transcript că ai publicat cartea.
Speaker 1:Ți-ai mai amintit frânturi pe care ai fi vrut să le introduci în volum.
Speaker 2:Da, sigur erau mult mai multe. Eu aș fi vrut probabil că, dacă aș fi avut suficient timp, cartea ar fi avut de două ori mai multe pagini, deși poate nu e o idee bună, că nici nu poți să stai foarte mult, să petreci foarte mult așa într-un singur loc, și mai bine să fie mai puțin și să lase cumva impactul ăla mai mare decât să te plictisească. Pe de altă parte, mai erau lucruri pe care voiam să le scriu, doar că, fiind, cum îți spuneam, subiectul unei burse, totul a fost cu deadline și atunci a trebuit practic să-mi fac o structură cu toate lucrurile pe care vreau să le scriu și de acolo să elimin ceea ce mi se părea poate un pic mai puțin relevant și să las lucrurile care pot să vorbească tuturor de la. Eu știu.
Speaker 2:Nu știu felul în care ne priveam părinții și nu înțelegeam dificultățile prin care trec, sau le înțelegeam foarte puțin. Filmele care ne-au influențat copilăria, felul în care ne-am petrecut prima generație. Ne-am petrecut timpul la televizor cu desene animate, muzica anilor 90, care ne-a influențat foarte mult și care ne-a dezvoltat într-un fel sau altulul din anii 90, de la sfârșit anilor 90, din Serbia și cum se vedea el la noi.
Speaker 1:Violența domestică, abordezi și acest subiect, că vorba aia orice bărbat își bătea nevasta că așa era el, bărbat adevărat, alcoolist, consum de droguri, pirateria, pirateria este un subiect pe care l-am văzut abordat și în Underground TM Și a fost un bun research proiectul acesta al tău cu Underground TM, că acolo cumva ți-au confirmat că memoria, cernută așa prin prima sită, iată, a lăsat aceste amintiri, așa cum ai spus tu, primordiale, da Că nu este deloc ușor să scrii pentru cineva care crede că mai mă așez și imediat curgă rândurile.
Speaker 1:Nu e deloc așa, pentru că nu orice amintire poate fi publicată sau nu considerăm noi că nu are o valoare universală, că despre asta e vorba. Noi scriem memorialistică despre întâmplări din viețile noastre ca să se regăsească și alții și să creăm niște comunități afective. Cumva Și eu sunt sigură că această cartea ta își va găsi multe cutii de rezonanță printre cititori și am văzut că te-ai preocupat mult și este un subiect iarăși pe care tu l-ai mai abordat despre cartier, experiențele de cartier, gugăștile, rock punk în Timișoara era o frenezie În cartea ta, cum a fost Din experiența ta personală sau cu persoanele pe care tu le-ai întâlnit.
Speaker 2:Acolo au fost ambele, dar în mare măsură experiența mea personală și mai ales materializată în timpul liceului, adolescenți fiind, nu prea ai o personalitate foarte bine creată, nu știi cine ești și atunci, ca să compensezi și să-ți oferi ție, cumva o identitate și un sens, achesezi la anumite grupuri, grupuri în general muzicale, dar care merg mai departe de muzică, pentru că tu acolo, din muzica aia pe care o asculti sau ascultam în perioada aia, că eram rocker, că eram punker, că eram altceva, îți crea identitatea. Îți spuneai că tu ești rebel pentru că îți place să asculti punk, tu ai gusturi muzicale deosebite și ești mai intelectual decât restul altor oameni sau altor grupuri din care nu făceai parte. Pentru că muzica rock, chip, anumit tip de muzică am ascultat, am fost rocker, după aia am fost punker, în fine, și mergeam, stăteam în grupurile alea pentru că era un fel de a te reconfirma cu ceilalți, de a te valida. Din Timișoara s-a dezvoltat nu pentru că era o cerere, nu pentru că patronii neapărat erau în mare parte convingiți de muzica respectivă și voiau să ajute fenomenul, ci ei își spuneau bă, există acest grup de tineri, foarte mulți rockeri, care nu au unde să-și petreacă timpul. Barul pe care l-am îl voi transforma într-un bar de rocker și ei vor veni.
Speaker 2:Și așa a fost. Au fost foarte, foarte multe locuri de genul ăsta, asta și pentru că grupurile astea s-au diluat astăzi ele nu erau atât de diluate atunci, pentru că nici nu exista atâta de multă infuzie de informație, de diversitate cum există astăzi. Ca să faci rost de muzică trebuia să o piratezi, să n-ai paștie pe unde o găseai, pe la oameni care vindeau casete prin piață și așa mai departe. Și începeai cumva să te identifici tu pe tine cu felul ăla de a trăi, de îndată ce internetul a explodat și totul a devenit mult mai ieftin și au apărut și mai multe posibilități pe piață, lumea și tinerii în general să nu mai rămână atâta de stricți cu preferințele lor, pentru că existau mult mai multe alte lucruri pe care le pot face și își doresc să le facă.
Speaker 2:Era dificil, gândește-te doar așa, și probabil ți și tu minte că ca să fii rocker sau ca să fii punker era o muncă întreagă. Nu puteai doar să spui că ești Și trebuia să ai acces la muzică, care era un lucru destul de dificil, dar trebuia să ai acces și la haine, la un look. Trebuia să aștepți să-ți crească părul, trebuia să faci roz de bocanci, de brățări cu ținte. Era greu.
Speaker 2:Acum te cumpări pe toate, dar înainte nu era așa.
Speaker 1:Să știi că și înainte de 80 nu a existat în Timișoara au existat aceste găști. Fratele meu a făcut parte dintr-o gașcă de punk și încerca să-și facă creastă. Înțelegi cum se purta Foarte creu a fost, era cât pe ce te-ai arestat de miliție. Deci Timișoara are o istorie aparte în domeniul acesta avantgardist, a fost mereu așa un vârf de lance și eu mă mândresc cu chestia asta că sunt de acolo. Știi ce mi se pare, mie, foarte interesant cu această carte a ta, că, vorba aceea, mulți au scris amintiri din copilărie. Dar fiecare are ceva, o contribuție personală.
Speaker 1:Și la tine eu cred că această mărturie literară a propriilor tale, amintiri, devin ele însăle un corpus, un conținut pentru cercetarea unor traume. Deci, practic, tu îți folosești și îți pui pe tavă toată amintirea, toate amintirile tale dintr-o perioadă, pentru a analiza psihologic, exact așa cum ai spus mai înainte, motivul, cauzele unor comportamente de mai târziu. Și asta mi se pare interesant, că tu nu faci doar o expunere, o dezvăluire de sine și te oprești acolo. Ai spus că ai folosit asta și ca pretext ca să analizezi niște traume Care ți se par ție acum cele mai vehiculate dese traume care au rămas din acea perioad.
Speaker 2:A generației lor logică politică, ci să fie o carte sinceră care nu se sfiește să pună în față problemele, marile probleme, pentru că de fiecare dată când o generație vorbește despre sine, spune despre ea că a fost cea mai bună, că a fost cea mai nemaipomenită Pe vremea mea era mai bine decât pe vremea ta și așa mai departe. Noi am făcut lucrurile altfel, ceea ce nu e adevărat. Și, cum spui tu, una dintre marile probleme ale generației mele au fost traumele care s-au născut în timpul tranziției și care s-au manifestat de deseori și de obicei în familie. Faptul că foarte, foarte multe familii și îndeoseb bărbați, dar și femei, bineînțeles s-au trezit de pe o zi pe alta că tot ceea ce agonisiseră strânseseră în tot ceea ce aveau în credere se risipea de pe o zi pe alta, că inflația era absolut scăpată de sub control, că zeci de mii de oameni ajunsese să fie șomeri, s-a manifestat în felul în care ei s-au comportat pe urmă și într-un fel sau altul nu e vina lor, no-transcript cred că emoțional, cel puțin generația mea are trauma, asta foarte mare, a violenței în familie, a familiilor dezbinate, a certurilor constante și continue, a unei lipse de normalitate și de afecțiune în relația lor cu părinții, pe care poate că gospodărie, de toate treburile astea, pentru că simt că nu are neapărat încredere în el.
Speaker 2:Și a venit cumva toată chestia asta. a venit și ca o reacție foarte brutală împotriva ceea ce se întâmplase în timpul comunismului, în care și atunci erau lucrurile astea, bineînțeles, și în care se spunea că familia este cea mai importantă, este membru de bază în societate și în societatea socialistă, și așa mai departe. Și ea, la fel ca societatea, s-a destrămat și lumea o înțelegere măcar medie a ceea ce se întâmplă în jurul lor au alunecat și ei, împreună cu societatea, în locuri foarte rele și foarte întunecate no-transcript.
Speaker 1:sigur oamenii erau nepregătiți. Iar ceea ce spui tu, într-adevăr aceste traume afectează generații, adică și relațiile dintre ei, dar și relațiile cu ceilalți din jur, adică și relațiile apropiate, zicem de cuplu. Noi nu avem o educație relațională. Noi, societatea românească, noi românii, încă suntem în etapa, să zicem așa, pe la 14 ani, acum ca vârsta de maturizare. Cristi, pentru că ne apropiem de final, aș vrea să-mi spui de ce ai învățat, tu, să iubești tranziția. deci să-mi răspunzi la două întrebări scurte De ce ai învățat să iubești tranziția, așa cum spui și în titlul cărții, și dacă ai remarcat în ultimi publică memoriile de celul și Prințul Harry. Și să-mi explici dacă ai găsești la asta o legătură cu ceva, cu ce se petrece în vremea noastră, de ce iubești tranziția.
Speaker 2:La prima întrebare am ajuns să iubesc tranziția pentru că nu pentru că tranziția ar fi fost un lucru bun. ea s-a întâmplat, indiferent dacă noi am vrut sau nu, dar am ajuns să mă împac cu ea și să-mi dau seama că, în ciuda tuturor dificultăților care au existat atunci în societatea românească și în viețile noastre ale tuturor, ea, până la urmă, sau anii aceia, reprezintă copilăria mea, cu bune și cu rele, și nu poți să-ți urăși copilăria dacă nu ai o copilărie cu adevărat traumatică, la modul treci în timpul războiului, dar pe care poți să le, să navighezi prin ele, și am învățat-o să o iubesc pentru că ea este eu, ea este parte din mine. Lucrurile pe care le-am trăit atunci, cum îți spuneam și la începutul discuției noastre, sunt ceea ce astăzi, într-un fel sau altul, m-au făcut să fiu adultul de astăzi. Nu pot să urăsc.
Speaker 2:E o împăcare cu trecutul, cum ar veni Exact e o împăcare cu trecutul și găsit lucrurile bune de acolo și gestionat lucrurile mai puțin bune Acum. De ce cred că există o explozie de literatură memorialistică? poate se explică prin vremurile pe care le trăim, care au devenit deosebit de instabile, de mișcătoare, de mlăștinoase. De cinci ani de zile, nu Deja de la începutul pandemiei și până astăzi. Pandemie, pe urmă război, acum alegerile, astea bizare prin care trecem, și nu numai noi, ci foarte multe țări, relațiile ciudate care se creează între Statele Unite și Uniunea Europeană. Totul este într-o schimbare foarte mare și foarte bruscă și brutală, și oamenilor nu le place schimbarea. Și cred că sensul tuturor care se pun să își scrie memoriile este recursul la niște vremuri mai liniștite.
Speaker 2:Se pun să-și scrie memoriile este recursul la niște vremuri mai liniștite pe care le înțeleg mai bine, poate nu atunci când le-au trăit, ci ulterior, astăzi, cumva, încercând să creez așa un sentiment de echilibru și de stabilitate și poate și să transmită mesajul că, măi uite, vremurile n-au fost simple niciodată, dar de bine, de rău, trecem prin ele Dacă suntem suficient de liniștiți, de calmi, de precauți, poate pe de altă parte, e și sentimentul morbid de sfârșit de lume în care nimic nu va mai fi la fel totul se duce de râpă. Și poate când după apocalipsă, băi na, nu știu, o să citești toamnele, bono sau eu mai știu cine, și o să zici ca pe un uite, cum erau vremurile în anii 60 și 70,. Acum, când stau lângă un foc și mănânc o conservă de fasole și sper să nu mă prindă, nu știu mutanții sau ruși, sau ce s-a celajut.
Speaker 1:Da, da, da. Și eu mă gândisem la ceva similar că oamenii, atunci când trăies de neliniște și asta ține așa la foc moclit și continuu de 5 ani cauți și să te refugiezi în lucruri pe care le cunoști deja, prin care ai trecut, la care ai găsit rezolvare la urmă. E ca o plasă de siguranță. Și iată, ai contribuit și tu cu acest volum, care am văzut că se găsește și la Cărturești. Invităm pe cei care ne ascultă să îl cumpere și să-l citească, să-l aibă în bibliotecă pentru că nu se știe dacă nu vor veni mutanții. Nu-i așa?
Speaker 2:Sperăm că nu.
Speaker 1:Oricum, felicit și, așa cum știești oricând, bine ai venit la rețeaua de povești. îți doresc mult succes mai departe cu toate proiectele tale. Nu te întreb ce proiecte ai, pentru că sunt convinsă că sunt multe și la fel de calitate, dar poți fi urmărit și pe profilul tău de Facebook pentru cei care vor să află mai departe. Mulțumesc mult. Mulțumesc și eu, corina, să vă mulțumim pentru vizionare.