RETEAUA DE POVESTI

Martin Kumamoto, despre explorarea emoțiilor umane în situații-limită: dragostea și moartea (S 8; Ep 114)

Corina Ozon Season 8 Episode 114

Știați că sensibilitatea poate fi o forță impresionantă, nu o slăbiciune? În acest episod al podcastului nostru, avem onoarea să discutăm cu Martin Kumamoto, un talentat scriitor român stabilit în Japonia, care ne invită să pătrundem în lumea sa literară fascinantă. Martin ne împărtășește cum "Camera de Studiu", debutul său, a devenit un refugiu și o terapie personală în timpul pandemiei din 2021. Ne vorbește cu pasiune despre mentoratul primit de la Gelu Vlașin și despre cât de mult i-au influențat experiențele personale procesul creativ.

De asemenea, explorăm provocările unei vieți cu ADHD într-o societate cu reguli stricte, așa cum este Japonia. Martin ne descrie cu sinceritate atât obstacolele întâmpinate, cât și avantajele neașteptate ale acestei experiențe. Discutăm despre personajele sale, care reflectă sensibilitatea și vulnerabilitatea, subliniind că aceste trăsături nu diminuează umanitatea, ci o îmbogățesc. Încheiem cu un sentiment de recunoștință pentru această discuție inspirațională și cu speranța de a ne întâlni la un viitor eveniment de lansare. Acest episod este o ocazie unică de a descoperi cum emoțiile și trăirile personale pot da naștere unei opere de artă.

Support the show

Podcastul poate fi ascultat pe Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Devino suporter al podcastului aici: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Mulțumesc!
The podcast can be listened to on Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Become a supporter of the podcast here: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Thanks!

 
Speaker 1:

Muzica. Bine ați venit. La rețeaua de povești se află un scritor de departe, român, plecat în țara soarelui răsare, martin Kumamoto. E un pseudonim. Am promis că lui dezvolu identitatea. E foarte bine așa. E un beaț foarte drăguț. Scrie foarte bine camera de studiu, debutul său literar în forță. Bine ai venit, martin. Mulțumesc pentru că ai acceptat să intri în dialog la ora atât de devreme, la tine acolo.

Speaker 2:

Mul că Corina da, aici este ora. Aici este seara, este încă devreme.

Speaker 1:

Este foarte devreme, martin. Eu ți-am citit cartea, aceasta Camera de Studiu, pe care se numără printre câștigătorii concursului Rețeaua Literară, un concurs organizat de ani de Gelu Vlașin, un cunoscut și apreciat scritor din România, transbordat în Bistrița din Spania, și spun sincer că mi-a șocat la modul plăcut, prin genul narrativ pe care tu îl practici. Ai un stil foarte minuțios de a diseca sentimentele Și eu îți pun mai întâi părerea mea și apoi îți voi pune câteva întrebări. Sigur că sunt curioasă ce și cum, de ce. Știi mai ales că femeile sunt curioase.

Speaker 1:

Camera de vizit, pe care eu am văzut-o ca o metaforă a unei puneri sub lupă. Pui efectiv sublupă sentimentele, emoțiile, o suferință. Este o carte a eșecului sentimental. Eu am perceput-o așa după ce am încheiat. Sigur, pe parcursul lecturii ești tentat să-i dai mai multe interpretări, să pui accent pe alte scene erotice, bdsm și așa mai departe. Eu, eu, la final am spus uite, domnule și băieții plâng din dragoste. Și este foarte real și mi-a plăcut foarte mult această sinceritate. Nu știu dacă am mai citit o carte a unui bărbat care își descrie sentimentele, suferința din dragoste, atât de profund și de sincer. Te rog să-mi spui cum ai început să scrii tu această carte, cum ți-a venit ideea? A fost cumva o terapie pentru tine. Nu vreau să spun că autorul e același cu eroul principal, pentru că publicul în general crede că suntem din viețile noastre și ar trebui să trăim. Știu de ce vieți, Dar cum ți-a venit ideea să scrii această carte?

Speaker 2:

Deci, s-a întâmplat prin 2021, eram în corona și s-a întâmplat într-adevăr. Cartea este și autobiografică, dar nu în totalitate. Nu aș vrea să fie citită în felul acesta. Au fost foarte multe conjuncturi în viața mea și personală și în traseul existențial pe care îl parcurgem. S-au aranjat foarte multe piese în jurul meu, cumva, erau foarte multe experiențe pe care voiam să le pun în carte. Erau și chestii diferite acolo și am fost în momentul în care Am fost în momentul în care toate elementele astea s-au așezat. Aceste elemente au fost una la mâna și exact așa cum spui, a fost o terapie. Deci, și gelul Vlachin, pe care m-a ajutat foarte mult să ajung până la publicare, cu conexiuni pentru editură și așa mai departe, a văzut acest lucru și așa o recomandă pe coperta a patra, ca o terapie și a fost într-adevăr o terapie. Deci, momentul în care am început să scriu a fost un moment în care am zis că nu mai țin cont de nimic, adică mă dezvălui cum sunt, cu tot ce simt, și nu mai îmi pasă.

Speaker 1:

Nu mai îmi pasă Și am scris-o ca terapie. n-am știut, am simțit că de data asta va ieși ceva, dar n-am avut o certitudine până abia după câteva luni de zile, să zic Ai mai avut tentative să scrii, ai mai vrut să scrii, sau ai început să scrii și alte povestiri sau cărți, până să publici camera de studiu.

Speaker 2:

Am avut dorință a fost un vis de când, de prin adolescență de a scrie. Am scris niște poezioare prima dată, sau ceva de genul ăsta, fiindcă nu îmi imaginam să scriu foarte mult, adică aveam așa niște inspirații de moment și încercam să le redau. Am mai scris poezie, dar și-am scris și câteva povestiri, să ne numesc, de dimensiuni nu foarte scurte, ca ceva spre novelă, dar nu am publicat niciuna din ele. Spre novelă, dar nu am publicat niciuna din ele, fiindcă nici poezia, dintr-un sentiment de neîncredere extraordinară, unele probabil că ar fi apreciate la urma urmei. Ar trebui să ne debarasăm de acestă tendință. Pentru ce puțin? eu personal am avut foarte puternic ideea că sunt scriitorii cei mari acolo out there, care te păzesc, și numai ei știu cum e treaba cu literatura. Ar trebui să fie, și cred că deja ne-am mutat în ultimii 20 de ani către o literatură mai permisivă, în care fiecare și-are la urma urmei cititorii lui, chiar și zece dacă sunt ăia sunt cititorii tăi care te plac, și asta ar trebui să fie foarte o satisfacție.

Speaker 1:

Spunzi, că scriitorii mari au fost și ei cumva scriitori mici, că nu au debutat direct ca scriitori mari. Adică trebuie în viață, indiferent de domeniu, iată profesional, trebuie să parculgi niște trepte, Nu se naște nimeni nu e învățat nici mare.

Speaker 1:

Iar tu, cu camera de studiu, ai reușit un lucru, într-adevăr, de dezvăluire de sine extraordinar, de profundă și de exploratoare. Mă refer la explorarea acelor hăuri din suflete unde nu de uneori nu este frică să ajungem cu gândul. Și cu cât s-a mai dâng, cu atât te scufunzi mai tare. Și teama aceasta de a te scufunda de fapt creează această adrenalină a scriturii. Și asta am simțit-o și în cartea ta Cu cât te-ai scufunda mai, mai tare în hăul personal, în acea prăpastie a sufletului, cu atât ți-a fost mai teamă. Dar ai zis trebuie să mergi înainte să vezi până unde Atingi oare cu picioarele, cu vârful degetelor, fundul acelei prăpăstii. Și a fost foarte interesant că este masculină, deciit o carte a unui bărbat care își descrie atât de bine și de sincer eșecul sentimental. Vedeți, mă toți avem în viață și femeile de obicei excelează în acest domeniu gen literar. Dar iată că tu vii cu o revoluție Adigme, da Implementate mentalitățile noastre colective, cum că e apanajul femeiesc să scrie că sufăr din dragoste și că m-a lăsat putăresc. Iată, pentru cei care nu au citit cartele, recomand cu zduh căldură.

Speaker 1:

Editura Atracus Arte. Camera de studiu. Martin cunoaște o fată, maria Martin, care are și un dark side, o părți ale lui întunecate și o luptă permanentă cu demonii săi, pe care încearcă să-i dreseze în felul lui. O cunoaște pe Maria, care este o imagine cu totul diferită de ceea ce el văzuse și scoate la suprafață o parte bună. Scoate un alt Martin la suprafață, oare Martin, dacă nu era acel context al pandemiei, al izolaționismului, sentimentul acesta extraordinar de carantinare izolare și mentală, nu doar exterioară, ar fi apărut această carte așa, ar fi scris-o așa cum e acum. Nu au contribuit și acele restricții din timpul pandemiei la starea ta Cum este.

Speaker 2:

Da, uite că acum gândesc mai în profunzime la chestia asta. Nu mi-am pus foarte clar întrebarea, deși poate am avut-o undeva în subconștient, în subconștient Cred că. Da, nu știu, n-aș putea spune 100% că dacă n-ar fi fost pantimea n-aș fi scris cartea. Probabil că aș fi scris-o. Dar clar a fost o influență majoră, a fost a dat un, cum să zic, a dat un ultim panci, o ultimă lovitură într-un fel, și în același timp de fapt a creat și ceva benefic romanului, nu numai romanului pentru mine personal, fiindcă m-a pus într-o stare de suspendare. Într-o stare de suspendare Și deși financiar vorbind, apăreau din ce în ce mai multe probleme care sunt parțial deschise și prin carte cumva am avut timpul să scriu.

Speaker 2:

A fost foarte greu că cât încercai să scrii, cu atât Adică era o luptă paradoxală, adică faptul că încercai să scrii în același timp te funda și mai mult în starea respectivă și era extrem de destructiv. Era un scris care venea cu un paradox major. Dar totuși pandemia a creat rezerv, câteva ore zilnice, o oră, două de scris și am putut să revin tot timpul la ce simțeam și să continui romanul. Altfel, dacă ești foarte prins de alte treburi, e foarte greu să ai constanță și să menții focusul pe ceva anume. Poți să scrii o chestie, mai scrii o chestie, dar nu se aduie foarte greu. Ce puțin. Asta nu e cazul tuturor scritori, bineînțeles, dar pentru mine asta e o mare problemă.

Speaker 1:

Și pandemia a creat cumva și un spațiu de lucru? Da, te-am întrebat pentru că foarte mulți scriitori au creat niște povești, fie romane sau proză scurtă, destul de nu ciudate dar atipice, tocmai în condițiile, acele spații temporale la care tu faci referire. Cum este cu acest dualism pe care tu l-ai creat în carte, martin cel rău, martin cel bun? Eu așa am văzut că este acolo o bipolaritate, ca să spunem așa Cum își frânge totuși Martin, demonii. Eu nu te întreb neapărat. Știi cum Când scriem o carte, rămâne o urmare pe care cititorii o pot construi. Acesta este farmacunecărst. Și asta și faci tu. Nu închizi cercul definitiv, lași loc la interpretări. Ai iertat-o. Martin pe Maria Se întoarce la vechile lui practici de a-și dresa demonii, practicile BDSM, întâlnirile amoroase prin hoteluri, prin anunțuri, din acestea care se practică. Cum ai gândit Că sunt niște metafore, chiar dacă sunt biografice. Noi extragem din seva realității niște lucruri și le metaforizăm foarte mult ca să ne exprimăm.

Speaker 2:

Cum este cu acest Martin Bunșa? Martin Bunșa există, eu cred că există, chiar aș vrea cititorii să nu-l vadă musai ca pe un mascul rănit care trebuie să-l compătim În momentul creștelor. El are și metecnele, lui, și e bine ca cititorul să-i vadă și metecnele Și de fapt asta face din el un personaj real, fiindcă nu suntem nimeni perfect. Și bineînțeles, într-o relație de dragoste există o parte din relație care este rănită grav și poate o parte care abuzează într-un fel sau altul, dar niciodată o chestie 100%. Și da sunt mai multe elemente și mă bucură faptul ăsta. Mă bucur așa cum spuneai, spre exemplu, că există o parte feminină și o parte masculină, fiindcă așa sunt Și de fapt mulți bărbați sunt așa.

Speaker 2:

Societatea cumva îi face să lucreze, să-și construiască o față. Care este masculină, fiindcă din de văd foarte multe motive, constructe culturale, sociale și așa mai departe. Dar nu e nimeni așa sunt foarte mulți bărbați feminini și feminitatea, încă o dată, nu înseamnă slăbiciune. De fapt asta pentru mine a fost. Cred că da, uite, asta chiar aș vrea, ar fi bine să punctez, fiindcă e bine să știe și cititorul și în general lumea.

Speaker 2:

Am avut foarte multe ocazii în viață să observ oamenii care cumva vedeau sensibilitatea ca slăbiciune Și am văzut mulți care, spre exemplu, priveau oamenii care scriu poezii ca pe niște oameni slabi și așa mai departe, ceea ce este o mare, o enormă greșeală, fiindcă cei care sunt sensibili, ei sunt cei mai puternici, fiindcă trebuie să înfrunte o eu știu bădărânia, spre exemplu, în ciuda acelei sensibilități. Deci depun un efort de 10 ori mai mare decât o persoană nesensibilă. Și am vrut ca personajul meu să fie o persoană sensibilă, cu bunele și cu relele lui, și mă bucur dacă sensibilitatea, încă o dată, nu este slăbiciune Și aș vrea foarte mult să m-aș bucura dacă mesajul ăsta se transmite la câți mai mulți oameni.

Speaker 1:

Da, și știi că asta ai cumva anticipat și ai și răspuns parțial la ce. Vreau să te mai întreb că dacă cumva după ce ai închis cartea, ce o să-mi spună lumea că, uite, ăsta e un personaj care se vaită din dragoste. Eu cred că tocmai aici este riscul unui scritor pe care și-l asumă creând asemenea lucruri vulnerabile care pot fi interpretate dar astfel îi novează, pentru că, exact cum spuneai tu tu, faptul că ești vulnerabil nu înseamnă că nu ești om, ori astea trebuie să arătăm. Nu ești om, bărbații sunt și oameni, cum se spune. Da, dar apropo de prejudecăți.

Speaker 1:

Știi și asta mi-a plăcut că tu ai creat un personaj care nu e perfect, un domn e perfect și l-a lăsat aia și se dă vina pe Maria, care e așa, și pe dincolo Nu O descriști, și pe ea, cu bune și cu rele îl descriști, și pe Martin. Deci este o dezvăluire de sine obiectivă Că noi suntem tentați să dăm ce e mai bun din noi la un moment dat Martin, moment dat Martin ai în carte spre final. nu vreau să dau niciun spoiler, dar mie mi-a plăcut foarte mult și mie mi s-a părut că e punctul foarte al cărții cu Cu curios da.

Speaker 1:

Cred că știi despre ce vreau să spun, martin. caută o chirie și se mută și află că acolo unde și-a găsit chiria era pe. caută o chirie și se mută și află că acolo unde și-a găsit chiria era, pe vremea primului an pandemic, locul unde se depozitau cadavrele oamenii care decedaseră din cauza coronavirusului. Spune-mi dacă era ală chestia aceasta? Vreți tu să vă ceați oamenii în cale?

Speaker 2:

Nu vreau să vă spun, fiindcă e mai bine pentru cititor dacă lăsăm în această cunoscuție.

Speaker 2:

Dar să știți, haideți, să vă spun ceva mai la mijloc, să zic anume că această chestie a fost reală în Japonia. Au fost date în ziară și s-au auzit foarte mult, s-au vorbit de astfel de cazuri. A fost de fapt un moment în care m-am oprit. Eram extrem de obosit în primul rând înscris și ultimele capitole sunt scrise după o pauză de dar eram complet epuizat de job, de serviciu, de viață și tot. așteptam să găsesc o ieșire pentru roman. Și ea a venit. Și ea a venit, dar vă las să Nu am dat spoiler, dar vă las să Adică lăsăm.

Speaker 1:

Da, ai răspuns foarte bine. Situația nu a fost inventată. A existat cazul de De ce. ai spus Știi de ce vi s-a părut. Mi-e un punct foarte acolo, Pentru că este momentul în care este descrisă o teamă cumplită, Deci este apogeul fricii acolo. Deci mai rău de atât, mai mare frică decât să dormi într-o cameră unde știi că au stat cadavre depozitate nu știu cât timp, și de coronavirus, cu coronavirus, deci nu știu. Cred că spui atunci Dumnezeu, păi, teama asta de a fi abandonat de o iubită nu mai e așa mare Dacă eu trec printr-o teamă de a dormi într-o încăpere sinistră de asemenea fel. Adică eu așa am perceput că acolo el și-a ars cumva suferința cu acea scenă.

Speaker 2:

Și-a ars-o cumva. Da este. dacă vreți să punem niște termeni care au devenit puțin deja prea folosiți și un pic clișee, sunt acea bătaie între dragoste și moarte și erosul și tanatosul, sau, cum se spune la lecția de limba română, anathosul, sau cum se spune la lecția de limba română.

Speaker 2:

Este evident ceea ce bate într-un final, ce este mai puternic decât ritualul căsătoriei, dacă vreți să o punem într-un sedens mitic, este ritualul morții. Și într-un final mi-am dat seama că toate acestea, chiar ca scriitor, nu le intuiești perfect. Cumva se descoperă ce ai scris acolo. Abia după ce termeni Și într-un paradigmă interculturală super modernă, cu Japonia și cu toate elementele acestea a superversitului vers eminescian, nu credeam să învățam mării vreodată. Practica aia este bătaia finală. Înțelegerea morții prin chinul iubirii. Asta este metafora supremă, a romanului cel puțin.

Speaker 1:

Eu așa păcet. A romanului cel puțin Eu așa păcet Am spus că, pe o cercetare minuțioasă, o explorare de sine, eu, cel suferind din dragoste, de ce nu Toți trecem prin etape din acestea dezamăgitoare, așa s-a călit oțelul, băi tare ca moartea, cum spunea și Guido Mopasson, este dragostea. Iată, reciclăm mituri care nu se vor termina niciodată. Cât va fi omenirea pe două picioare? Și până la urmă, martin este un bărbat oarecare, un bărbat dintre noi, cu bune și cu rele, cu păcate și cu daruri și cu daruri, calități bune, calități cu perspective sănătoase de a întemeia un cuplu, de a duce o viață în care să călătorească, să fie iubit și să iubească, lucruri, până la urmă, pe care le dorim cu toții. Dar felul în care tu ai făcut această poveste, ai croșetat-o Sigur.

Speaker 1:

Ea are și un ingredient exotic prin localizarea geografică în Japonia A contribuit foarte mult acest lucru, pentru că ne atrag întotdeauna la culturile la care nu avem acces total și ne fac curioși, ne deschid curiozitatea. A încă ceva Are un sindrom ADHD. Da, este hiperactiv. Personajul este reluat în calcul. Acest lucru pentru că la el lucrurile se succes într-un mod mai trepidant. Probabil că aici este, nu Vreau să-mi spui un pic. Și despre acest De ce ai ținut neapărat să specifici care e ADHD personajul?

Speaker 2:

Da, era important. Era foarte important din două aspecte. Primul ar fi acela că încă nu se știe despre ADHD prea mult în România. A început bine în țările vestice să se vorbească încă după 80-90. Au apărut încet studii, dar încă se cercetează neurodivergență, că sunt mai multe tipuri de creiere umane care funcționează în mod diferit. Dar la România de-abia acum s-a tradus acea carte Minții împrăștiate, spre exemplu a lui Gabor Mate Apar și la noi, în primul rând copii, dar și adulți cu problemele de atenție. Și este o problemă majoră cu care o să între milioane de taburi, între luatul telefonului din 5 în 5 minute. Call Newport sau ceva de genul ăsta este numele unui scriitor care vorbește despreamenii care să fie capabili să facă focus pe perioade îndelungante de timp, să steau o oră de concentrați sau nu mai zic cum se spune că stau ăștia foarte capabili de la geniile după la Oxford, sau stau în fața unei table albe și se uită la ea 3 ore sau 5 ore. Un om cu capacitatea de focus o să fie ca o moară națională, probabil în 30 de ani.

Speaker 2:

Am vrut să vorbesc despre chestia asta fiindcă avem nevoie să înțelegem ADHD-ul, și nu este numai ADHD-ul, sunt toate neurodivergențele, autismul, bipolaritatea și așa mai departe. Toate astea trebuie să le acordăm o atenție. De ce? Fiindcă oamenii aceștia trăiesc ca minorități și nu au drepturi În ce sens. Drepturi Că nu înseamnă că trebuie să le dăm niște drepturi, musai legale sau ceva de genul ăsta. Dar noi că eu ăsta era al doilea punct major eu însumi am ADHD și nu mi-e teamă să o recunosc, chiar vreau să se știe no-transcript.

Speaker 2:

Modul lor de lucru, modul lor de a scrie, de a concepe o carte, modul lor de a-și face viața de zi cu zi E altfel se desfășoară, după alte tehnici, după alt ritm, după altă structură. Dar majoritatea îi spune să lucreze după o anumită formă, după o anumită modalitate. Asta îi distruge, pur și simplu Îi distruge, le distruge viețile complet. Nu știu, pentru o persoană cu ADHD, să-l pui să stea de la 9 la 5 în fața unui calculator. Îi l-ai omorât cu zile, deși mulți dintre ei au niște capacități extraordinare de creative sau de a face niște legături care nu le vin altora în cap.

Speaker 1:

Eu am avut colegi, și l-am lucrat chiar în presă, cât am lucrat în televiziune. am avut colegi, iariști care aveau ADHD, dar n-am știut. juriariști care aveau ADHD, dar n-am știut. Adică ne-au spus că erau ca noi toți, poate erau un pic mai dinamici într-adevăr, dar erau juriariști foarte buni și sunt. și acum Ei continuă să fie. Eu am ieșit din presă de mult Și e foarte bine că ai integrat acest sindrom al DHD-a, al unui om care iubește, pentru că și în relație, sigur relațiile pot fi afectate dacă celălalt nu înțelege anumite lucruri sau le interpretează greșit Și te fericit. încă o dată ne apropiem de final. din păcate, asta nu înseamnă că nu te mai aștepți și altădată la rețeaua de povești. Martin, te felicit pentru felul în care ai reușit să redai atât de detaliat și repet sincer că nu toți fac asta.

Speaker 1:

personajul Martin, pe care tu l-ai construit și spunem, când are loc lansarea, ca cei care vor să te cunoască să te întrebe și de BDSM, de ce ați făcut scene pe DSM? Pentru că eu îi știu și aici și eu am înțeles foarte bine. Am înțeles că și eu am cărți în care am introdus anumite scene. Eu am înțeles ca scritor, dar alții pot să spună domnule a vrut să vândă cartea și a băgat de marketing scenele. De asta le vei spune tu la lansare la București, care va fi când? Martin, lansarea Ce știi până acum despre lansare?

Speaker 2:

Da, lansarea va fi. Dacă nu vor fi, eu știu, schimbări neașteptate va fi pe data de 13 martie, deci în mai puțin de o lună de zile. La București, la Cărturești, Rusell, Vor apărea în media, pe rețelele de socializare, niște afișe și așa mai departe.

Speaker 1:

Deci, detaliile vor fi, dar în principiu la Cărturești, pe 13 martie, și va mai fi apoi și o lansare la Bistrița pe data de 19. Deci, tot în masă, o persoană care are și sindromul ADHD E o cultură atât de diferită de cea europeană, nu mai vorbim de cea românească. Pe scurt, cum a fost pentru tine? Cu ce ai comparat?

Speaker 2:

Foarte pe scurt, eu nu am avut un culture shock, fiindcă am învățat japoneza în România. Adică am făcut studii de japoneză și am lucrat și ca traducător pentru o perioadă de un an de zile, să zic înainte de asta, ceea ce a fost extrem de grea perioada respectivă de traducător, dar aia mi-a dat suficientă abilitate lingvistică să mă descurc aici Și ulterior știam și ceva culturări. Nu am avut un așa zis șoc cultural. Dar ca să fac switch pe chestia cu ADHD-ul, ca persoană cu ADHD în Japonia ei primește, adică te înconfrunți cu ceva foarte dificil, fiindcă are o istorie cercetată cu foarte multe reguli, iar, după cum știm, persoanelor cu ADN-ul nu le plac regulile.

Speaker 1:

Pentru că e o provocare permanente. E o provocare permanente.

Speaker 2:

Da un exercițiu. Într-adevăr poate mi-a trebuit acest exercițiu, dar la un moment dat au fost și momente, și sunt încă momente în care îl simt ca pe urnă, cum să zic. Un exercițiu puțin extrem.

Speaker 1:

Da da Martin, Încă o dată fericitări. Îți mulțumesc pentru sinceritatea discuției, mult succes în continuare și ne vedem la lansare. Sper să pot ajunge și eu. Mulțumesc încă o dată.

Speaker 2:

Mulțumesc mult. A fost o discuție foarte plăcută. V-am simțit foarte bine. Aveam puține emoții, dar mi-au trecut. Cred într-un final și, da, sper foarte mult să ne vedem în martie. Să vă mulțumim pentru vizionare.