RETEAUA DE POVESTI
RETEAUA DE POVESTI
Simona Hodos, despre pasiunea pentru cultură și evoluția profesională între două continente (S8; Ep 112)
Simona Hodos, o jurnalistă de renume stabilită acum în Canada, ne împărtășește parcursul său profesional fascinant și amintirile prețioase din perioada în care am lucrat împreună la ziarul "Ora." Ne amintim cu nostalgie de entuziasmul acelei etape, discutând despre impactul pe care l-a avut asupra carierelor și vieților noastre. Simona povestește despre secția de cultură unde a activat, subliniind cât de importante sunt legăturile profesionale și prieteniile care ne ajută să ne înțelegem mai bine propria evoluție.
Pasiunea pentru cultură și frumos este tema centrală a conversației noastre, inspirată de influențele familiale care au hrănit curiozitatea Simonei încă din copilărie. De la bunica sa, talentată în arta manuală, până la unchiul Virgil Ogășanu și tatăl său iubitor de teatru, aceste figuri au fost piloni în formarea spiritului său artistic. Simona ne vorbește despre călătoriile imaginare prin cărțile din biblioteca familiei sale și despre cum visurile din copilărie au rămas vii, păstrându-i sufletul tânăr și energic, chiar și în fața provocărilor vieții moderne.
Pe măsură ce explorăm traiectoria profesională a Simonei, ne minunăm de curajul și adaptabilitatea sa. De la o carieră în aviație începută la 44 de ani, până la revenirea la vocația ei inițială, educația, povestea ei este o sursă de inspirație. Ea ne arată cum educația continuă și autoeducația sunt esențiale pentru a naviga prin schimbările inevitabile ale vieții. Fie că este vorba de a înfrunta noi provocări sau de a redescoperi bucurii vechi, Simona ne reamintește importanța de a învăța și de a crește continuu, îmbogățind nu doar propria viață, ci și pe a celor din jur.
Podcastul poate fi ascultat pe Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Devino suporter al podcastului aici: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Mulțumesc!
The podcast can be listened to on Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Become a supporter of the podcast here: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Thanks!
Muzica. Bine ați venita rețistă, și îți mulțumesc foarte mult că ți-ai făcut timp să ne vedem la început de ani. Iată prima mea registrare la rețeau de povești, e cu tine Simona Hodos din Canada. Bine ai venit, Simona.
Speaker 2:La mulți ani, corina, bine te regăsesc. De fapt, povestea acestei discuții o prelungim de la revederea noastră. Să știi că eu nu mă tem de ani și caut misterul în altă parte, în vârsta mea. Socotesc că toți anii care au trecut mi-au adus foarte multe lucruri bune, numai lucruri bune, inclusiv ridurile. Sunt lucruri bune care mă fac să mă simt mult mai bine în pielea mea.
Speaker 1:Simona, pe lângă că ești o jurnalistă, să știi că ești cunoscută. Și dacă spun jurnalistă cunoscută, ce înseamnă Că după atâția ani încă te ține minte lumea în calitatea de jurnalistă. În vremea în care noi am fost colege la ziarul lor tu erai la secția haide să vorbim un pic de perioada aceea când noi ne-am cunoscut și eram foarte entuziaste și credeam în justiție, în adevăr.
Speaker 2:Nu că acum n-am crede, dar e haina tinereței, atâta de frumoasă și de nebună, la ce lucrai, mai concret, ce departament era, ce secție Eram la cultură, pentru că eu am început de fapt cu viitorul românesc. Este preistoria Ora, dacă putem spune așa, și a fost primul meu loc de muncă cu carte de muncă în presă după primul meu an de facultate. Este o marcă pe toată viața, acest debut în ziarul Ora și m-am gândit puțin la întâlnirea noastră, la discuția noastră m-ai provocat să rememorez foarte multe etape pe care le pusesem într-un loc foarte bine, nici ascuns, nici închis, dar bine păstrat, la care n-am apelat în ultimii ani. Faptul că îmi spui că lumea mă reține ca jurnalist este foarte important și o plăcută surpriză și pentru mine, pentru că exact de Crăciun am primit un mesaj de la o fostă colegă din România Liberă, indirect, care m-a făcut să plâng și de bucurie și de această oglindă pe care oamenii pe care i-ai cunoscut ți-o pun în față Și când regăsești acolo lucruri foarte intime pe care cei din jurul tău le-au remarcat la vremea la care nici măcar tu, însă ți, nu erai capabilă să conștientizezi datorită vârstei.
Speaker 2:Eram foarte tânără, prea tânără într-un fel, pentru această profesie foarte dură, foarte importantă, cu o responsabilitate enormă, dar din fericire au rămas amintiri enorme, a rămas fundamentul persoanei care am devenit în timp.
Speaker 1:Ce să-ți spun de ora, da, da, acolo te-am cunoscut Eu. Am spus de când te-am cunoscut eu, tu în adevăr ai avea deja un precedent cu viitorul românesc, Secția Cultura Simona, pe atunci, uite, vorbim așa, pe atunci parcă s-a petrecut acum o mie de ani, se acorda spațva culturii Sau mai mult. Cum aș putea să uit Corina?
Speaker 2:Ziarul Ora și aș vrea să amintesc niște oameni, care unii sunt, alții nu mai sunt, care au contribuit la această frumoasă idee. Ziarul Ora a fost o școală de jurnalism pentru foarte mulți dintre noi. Eu eram studentă la ziaristică. Parcursul meu a fost mereu destul de complex, pentru că am renunțat la drept în 90 pentru a începe jurnalismul tocmai în ideea de care vorbeai mai devreme, aceea căutării adevărului într-o societate post-revoluționară, post-decembristă, post-revolta anticomunistă. Și atunci am făcut pur și simplu un viraj în timpul verii lui 90. Părinții mi-au fost alături, din fericire, a fost o acțiune de risc efectiv Mi-am retras dosarul de la drept pentru a merge la jurnalistică.
Speaker 2:Se terminase la facultatea de ziardisticăurnalism, devenită între timp fosta Ștefan Gheorghiu, care s-a reconfigurat, și eu am pornit într-o școală particulară care s-a numit Academia Universitară Ateneum. Dar a fost o șansă enormă în 90, începând acolo, pentru că ne-am adunat oameni cu adevărat doritori de a face jurnalism. Și pot să spun Andreea Esca, pot să spun Narcisa, acum Iorga, la acel moment Armașu, pot să spun Radutora, pot să spun foarte multe nume din TVR, beatriz, nici nu-i mai știu pe fete după numele nou. O imensă echipă de oameni care am devenit jurnaliști mai târziu, dar care am avut de fapt aici este marea șansă. Făceam că era filologie jurnalist.
Speaker 2:era profesorul enorm, dan Grigorescu de istoria artei am studiat, și istoria artei a fost o facultate de 5 ani, Teodor Hristea cel care făcea subiectele la facultatea de drept, unde eu am picat în 89 cu brio, dar totuși am avut după aceea o părinților mei am auzit reclama la televizor, această nouă facultate de jurnalistică înființată de Felicia Meleșcanu, și pur și simplu am retras dosarul și am spus lui tata ați promit doar atât, o să merg un an la drept ca audient să văd dacă aleg una sau cealaltă, dar trebuie să intru în această facultate. A fost instinctiv această decizie, acest schimbolt, și a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut, evident. Revenind la profesori, care de fapt au marcat tot ceea ce am devenit în timp, aș vrea să menționez pe Henri Donat, profesorul de istoria presei, care pur și simplu mi-a deschis foarte multe aspecte care ating nu numai istoria, ci esența jurnalismului prin prisma istoriei acest parcurs, pentru că oamenii trebuie să afle că atunci cei care scriau, o făceau chiar din pasiune și chiar doreau să și învețe teorie.
Speaker 1:Mulți făceau doar practică, învățau meseria din melți. Și fiindcă ai înumerat și tu niște, nu mi-aș vrea să le spunem celor care le ascultă că și la ziarul ora Au fost oameni care acum sunt pe firmament în diverse domenii Victor Capra, un influencer în IT, elvira Gheorghiță pe Diafax, nicolae Cristach, valentina Mareș, cine mai era acolo? Anca Oegar și Ulițele Orașului, o secție care a făcut istorie. Nu s-a mai făcut în jurnalism pagina aceea cum era pe atunci, cu povești din urbane, cu lese micro. Erau niște micropovești. Mi-aduc aminte că scria acolo Cătălin Crădinaru, erau foarte mulți. Cine a mai fost? Caterina Preda la cultură, corneliu Medvedov, care lucra în televiziune cu soția lui, erau și ei la cultură. Camelia Popaa, care acum e doctor, este psiholog și predă la.
Speaker 2:Timona Vărzaru, Daniela Zeca care de fapt la viitorul românesc a pornit această pagină. De ce vorbesc de viitorul românesc? Pentru că într-adevăr a fost acest precedent care s-a destrămat din motive politice, din considerente politice, a împărăsit viitorul românesc. Și am revenit la ora sub bagheta lui Nicolae Cristache, prin Dan Mucenic, care a fost la un moment dat profesor asociat, ceva de genul ăsta, dumnezeu să-l ierte, nici el nu mai e printre noi și am revenit în trustul viitorul românesc ca să spunem așa era un trust înainte de a apărea acest concept în presa românească, de a se dezvolta in nuce, cum spunem. Și într-adevăr s-a creat o pagină de cultură. Iar la 23 de ani mi s-a dat într-adevăr această șansă enormă de a conduce o pagină de cultură, de a gera, voiam să spun, de a coordona o pagină de cultură. Nu numai că aveam o pagină, cum spuneai, aveam întâlnirile culturale, ora care a fost o găselni, cu certitudine în Biblioteca Academiei Române, pentru că nu sunt transmise în digital, nu încă bănuiesc, nimeni, n-are interes, că e prea multă istorie și prea departe în timp pentru societatea contemporană, dar acolo am avut parte de întâlniri fundamentale cu enorme personalități ale lumii teatrului, culturii.
Speaker 2:Dar aș putea să amintesc că Părintele Galeriu a fost Sergiu Nicolaescu, mitica Popescu. Nu conta orientarea politică, conta într-un cadru fenomenal. N-a mai existat una asemenea precedent în presa post-decembristă. A fost primul proiect de acest fel care a durat cred că un an, un an și jumătate, dar care, din păcate, la un moment dat dat, din interese pur meschine, a fost decapitat. Cum s-au întâmplat multe idei bune și În acel moment și cariera mea în ora s-a rupt, înecuri care de fapt au propulsat viața profesională, mi-au deschis alte orizonturi.
Speaker 1:Asta e că au deschis niște uși. în primul rând, Tu ai făcut foarte multe și cei de acolo dar mă refer că e vorba despre tine acum multe contacte, conexiuni care au rezistat timpului Și de ce tot pedalesc pe chestia asta culturală. Pentru că tu, Simona, să continuăm povestea, facem un salt. ai emigrat în Canada și, indiferent ce ai făcut, pentru că această perioadă canadiană a reprezentat, din punctul meu de vedere și din câte știu eu despre tine, o adevărată aventură a vieții, o lecție de călire, de rezistență și reziliență, dar tu nu ai abandonat niciodată cultura. Pentru mine asta este ceva despre care vreau să-mi vorbești, Pentru că tu ai fost și stewardessă la Air Canada și vreau să vorbim și despre asta. pentru că a fi stewardessă trebuie să ai niște calități. nu e oarecum la îndemână, Cum ai făcut, Simona, să nu abandonezi cultura în ciuda greutăților, Că nu e ușor, N-a fost ușor.
Speaker 2:Cultura este o vocație, de fapt, vocația de a împărtăși frumosul, de a iubi înainte de orice frumosul și apoi de a-l împărtăși cu ceilalți, de a-l sluji. În cazul meu, pentru că nu sunt o creatoare este o vocație. Au existat oameni dedicați, oameni iubitori de frumos, chiar dacă erau bunicii și erau simpli Bunica croșeta superb, făcea lucrări de artă. Și asta este o artă, o artă manuală pe care n-am moștenit-o. Au fost și-a culminat cu unchiul meu, virgil Ogășanu, de care nu m-am folosit ca nume niciodată, dar m-a marcat de asemenea, fiind în familie, tata și asta am spus-oăscut eu povestea despre viața culturală a Bucureștiului, fiind vărul lui, virgil Ogășanu, dorind să facă actorie.
Speaker 2:Tata, dar neputând, pentru că venea dintr-o familie cu un dosar prost și o origine socială nepotrivită cu vremurile, n-a avut această posibilitate să dea admitere, măcar să dea admitere într-o facultate de artă, și din acest motiv a rămas un foarte pasionat privitor de teatru, de film, a făcut și ceva figurație în câteva filme. Ori, tata, povestindu-mi despre viața culturală a Bucureștiului, având în casă chiar avem în continuare e și mai mare, dar una din camerele importante din casa părinților mei, unde am crescut primii ani din viață, era o bibliotecă întreagă O bibliotecă, și vara, când era foarte cald, era și deasupra beciului a pivniței era mult mai răcoare. Acolo mă ascundeam cu storurile trase și la un moment dat venea mama seara să mă scoată din casă pentru că zicea ești palidă. Nu am avut niciun fel de interdicție de a citi Biblia la 12 ani, la 14 ani, faust, tata nu mi-a pus niciun fel de interdicție, doar atât discutam și îmi spunea mereu alegerea este a ta, de fiecare dată, și îi mulțumesc pentru toată viața. Acest lucru Mi-a dat probabil acest gust de care spuneai, de a mă aventura în această lume și de a nu avea frică de noutate, de a fi curioasă, de a dori să explorez lumea Ca să mă înțeleg pe mine.
Speaker 2:În ultimă instanță, esența căutării suntem noi înșine, noi însene. E firesc până la urmă, noi înșine, noi însene. E firesc până la urmă. Și am visat citind. Am visat să fiu scritoare, am visat să călătoresc Și am visat să vorbesc cel puțin o limbă străină. Visam, visam la 4-5 ani. Visam că trăiesc în Franța și că vorbesc franceză. De ce vorbesc despre toate aceste lucruri? Pentru că în ziua de astăzi oamenii nu mai au vise. Eu nu mi-am pierdut niciodată visul. Mereu am un vis și acum, la vârsta asta, eu am un vis. E normal, de asta nu am vârstă La 53 de ani.
Speaker 1:Mi se pare o glumă, îmi vine să râd, pentru că eu și în pielea și în mintea mea și în inima mea în mtatea vieții.
Speaker 2:Nu în niciun caz sunt foarte departerască, când, cum, dar cred că misiunea este atât de lungă pe cât ne dorim și noi.
Speaker 1:Deci asta cumva a explicat Simona liantul legătura umbilicală cu cultura, mediul în care tu te-ai crescut, și este primordială, sigur, copilăria și toate experiențele pe care le acumulăm atunci, învățămintele Și faptul că tu ai stat mereu în matricea asta a culturii până ai plecat în Canada. totuși, de ce ai plecat? A fost acest spirit de aventură sau ai vrut pur și simplu să explorezi teritorii noi?
Speaker 2:Pentru că mă sufocam. Sunt un om liber, sunt născută liberă și așa am trăit mereu. În comunism am fost foarte marcată de faptul că nu puteam să călătoresc, de faptul că nu eram lăsați să comunicăm și în alte limbi. Chiar în familie, o parte din bunici vorbeau maghiară, germană, pentru că veneau din zona Banatului, și cred că știi despre ce vorbesc. Apropo de treaba asta, am o paranteză. Este ceva incredibil Ce am trăit la 30 de ani. M-am dus prima dată în Germania și, mergând pe stradă, mi-am dat seama că eu înțeleg. Dar am realizat la 30 de ani, câtă ignoranță că eu cunoșteam limba germană, dar credeam că este un cod, un limbaj secret al bunicilor care vorbeau în acest fel, în acest limbaj, ca care vorbeau în acest fel, în acest limbaj, ca să nu înțelegem noi. Și realizând că înțeleg germană și că ei vorbeau germană, repet, la vârsta de 30 de ani că vorbim de cultură, că intelectual, că educație. Nu am fost o ignorantă pentru că nu am realizat că este limba germană ceea ce vorbeau ei. A fost incredibil. Că nu am realizat că este limba germană ceea ce vorbeau ei. A fost incredibil.
Speaker 2:Sau nu am realizat că eu asimilasem această limbă fără să realizez că este germană. Eram cu cineva care s-a șocat și nu înțelegea ce mi se întâmplă. Am auzit o expresie care nu știam ce înseamnă. Când bunicul se supăra pe mine și pe frate miu, ne zicea ceva și voi zice în germană, cunoscătorii de germană vor înțelege. Deci era cea mai mare supărare a lui. Atât ne spunea du bist Dubist, şai zămeş. N-am ştiut până la 30 de ani ce înseamnă. Când persoana mi-a tradus, atunci am picat, atunci am realizat chestia germană și bineînțeles că m-am apucat. Am făcut un an la Casa Schiller de germană tocmai ca să pot stăpâni puțin gramatica. Evident că între timp, ne practicând, nu pot să vorbesc prea mult germană, dar înțeleg foarte bine și uzual. Dacă stau două-trei săptămâni într-un mediu imersiv, cum spuneam acum, de limbă înțeleg 50, 60, 70, chiar 80%, depinde de nivelul conversației.
Speaker 1:Este foarte interesantă memoria, cât de complexă e și cum încapsulează și cum se reactivează. Complexă e și cum încapsulează și cum se reactivează, și pe mine mă fascinează lucrurile acestea și așa se explică de ce te-ai adaptat. Totuși, lingvistic vorbind, vine și în Canada, vorbind franceză, engleză. Ai continuat și acolo să faci acte culturale. Știu sigur că te-ai ocupat și soțul tău, fiind regizor, a avut niște proiecte. Nu a fost ușor într-o țară străină, oriunde mergi, și în oraș străin dacă mergi față de orașul natal, e greu să răzvați cum am venit noi în București și am luat-o de la zero. Nu ne-a fost ușar de mult și vreau să asculte cei care vorbim despre experiența ta la Air Canada castioardesă. Cum e această meserie?
Speaker 2:Păi, trebuie totuși să fac o paranteză Așa trăiesc și înscris era la fel. A fost o mare, o imensă luptă. Să concentrez, să trec de la partea stufoasă care ține de literatură, de marea literatură, și avem literatura sud-americană, romanele fără punct, la jurnalism, să scriu de 100 de ori o știre. Totul este dintre orașele puternic marcate de multiculturalism și multilingvism Și într-adevăr am găsit locul. Nu m-am simțit într-o țară străină, sincer, niciodată. De la început Nici n-am luat-o ca pe o chestie decisivă definitiv. Eu, împreună cu Daniel Bucur, soțul meu, am venit cu bilete dus întors pe trei luni și s-au prelungit, în curând se împlinesc 20 de ani. Eu n-am luat nimic decisiv, fundamental, pentru că asta mi se pare că ne îngroapă. Ne îngroapă într-un fel, ține de firea omului, nu este o rețetă. N-am făcut efort să fiu așa, efort am făcut să mă structurez altfel, dar nu să mă destructurez.
Speaker 2:Și după ce, am explorat ani buni, aproape un deceniu, schimburile canadian-românești, român-canadiene, am adus proiecte de anvergură, foarte mult teatru. Am făcut un festival de film românesc, repet, împărțit cu Daniel. Daniel este creatorul cu ideile, eu cu partea pragmatică, pentru că între timp, după jurnalism, am făcut critică de teatru. Am făcut niște cursuri de management cultural în Europa și apoi definitivate în Canada și am adus cultură în toată Canada, în comunitățile românești dar și în comunitatea alofonă de oameni nevorbitori de limbă română.
Speaker 2:Dar la un moment dat, exact cum spui, datorită din cauza crizei din 2009-2010, a trebuit să ne cam oprim prin 2012 motoarele pentru că nu mai era niciun fel de susținere financiară. Adică, am tot investit, am tot investit până ne-am dat seama că viața personală începe să sufere foarte mult din cauza acestei investiții de timp și de bani în proiecte Și am fost cumva determinată de partea financiară să mă reconfigurez profesional, să merg într-o profesie unde puteam să-mi câștig pâinea, cea de toate zilele, unde sigur că erau și niște beneficii de a zbura, de a călători, și cred că asta m-a prins cel mai tare. Și a fost o șansă să cunosc o româncă de-a noastră și vreau să dau nume pentru că sunt, recunosc viața, existența și mi se pare normal să le mulțumim și direct și indirect, și personal și public. Mihaela Donțu, care pur și simplu ne-am întâlnit pentru un proiect cultural al meu și, discutând, discutând și ea fiind o ființă intuitivă, și-a dat seama că există un potențial, vorbind mai multe limbi, având acest servis ala clientel, având obișnuința, ca jurnalist de a comunica și de a oferi o prezență agreabilă, o prezență empatică, și a gândit foarte practic pentru job-ul ei, pentru că era unul din directorii în Air Canada, o branșă Air Canada de zboruri de business, ceva special, cu totul special, pentru că nu am lucrat într-un mediu de zboruri comerciale 100% n-aș fi putut totuși.
Speaker 2:Deci a fost ceva, și aici, cu totul special ca experiență și sunt extrem de recunoscătoare vieții lui Dumnezeu și Mihaelei că m-a recrutat. Nu a fost ușor, a trebuit să fac training-ul, cum se spune, de două ori, pentru că prima dată mi-a fost cumplit de greu, este foarte solicitant, este o terminologie nouă. Nu aveam idee și nu am nici în ziua de astăzi în limba română, de partea de echipament a unui avion, de partea de primajutor. Dacă vedeam o picătură de sânge, cred că le șinam în trecutul meu. Dar aici este o training, este o formare cu complexă, care te solicită, fiind și neîngleză, nefiind engleza nici măcar a doua mea limbă, și am terminat. Dar la ultimul examen am zis nu nu pot, nu pot să merg mai departe.
Speaker 2:Trebuia să zbor în câteva zile. Nu m-am simțit pregătită Și din fericire m-au înțeles, le-am spus au fost puțin șocați pentru că foarte puțini oameni sunt fericiți să treacă mai departe, dar nu am vrut să trec așa, oricum, nepregătită, așa oricum nepregătită. Sunt un om care, mai ales la 44 de ani, când am început eu să fac această profesie, un om responsabil și n-am vrut să-mi pun nici stres, nici Am spus nu, nu sunt pregătită, asta este, de data asta mă retrag Și mi-au propus ceva foarte frumos. Echipa Mihaela, evident că nu putea să intervină, mi-a dat șansa doar să îmi depun dosarul. Dar mai departe a fost acest efort personal teribil. Am zis că a fost examenul vieții mele și m-au sunat peste șase luni Am reluat training-ul, evident că știam foarte multe lucruri, deși în mod normal ți se lasă șase luni ca să uiți.
Speaker 2:Dar a revenit imediat pentru că am descoperit în cele șase luni că îmi doresc foarte mult să fac această profesie. Deja microbul intrase, cum se spune, și aproape șase ani de zile am fost director de zbor. După foarte puțin timp Am încet, încet și destul de rapid a venit recunoașterea. Au avut nevoie și era o bucurie când piloții pentru că în avion piloții sunt șefii responsabili, sunt liderii. De fapt șefii sunt liderii pentru că lider înseamnă cineva care chiar asumă responsabilitatea unor vieți, a unor decizii în timp scurt, în timp extraordinar de depresant, și de fapt personajul cheie în acest proces operațional al aviației este directorul de zbor. Ei sunt în cockpit, în cabina este directorul de zbor, care este un liant între cockpit și ce se întâmplă, pasagerii și restul echipajului no-transcript.
Speaker 2:Cum în orice profesie, simți la un moment dat o presiune, o rutină. Acest job a fost absolut perfect, pe natura mea. Am excelat, într-adevăr, și s-a terminat. Aripile s-au rupt pentru că s-a închis compania în timpul pandemiei. M-au rechemat în 2022-2023. Rechemat în 2022-23.
Speaker 2:Am făcut două săptămâni training, dar nu mai era același lucru și m-am retras. M-am retras că așa e de bun simți, când simți că ți-ai atins limita, să dai trei pași înapoi. Tot timpul găsești ceva în care poți să excelezi, în care să fii util și în care să ai satisfacție. Și am revenit la învățământ, educație. Așa am început Primul meu job. Cartea mea de muncă a fost ca profesor de franceză înainte de 89. Și sunt recunoscătoare mamei mele, care a fost profesor, învățătoare, directoare de școală, și astfel îi împlinesc și ei, gândul neascuns, a nutrit mereu acest gând ca eu să fiu educatoare în sensul de a mă dedica educației. Dar nu eram pregătită pentru că eram prea zburătăcită. Dar nu eram pregătită pentru că eram prea zburătăcită Devenind mamă. M-am adunat în ceea ce am acumulat și am ajuns la punctul la care chiar simt nevoia să dăruiesc celor care sunt într-adevăr în nevoie de a fi înțeleși, de a fi ghidați, de a fi sprijiniți. Haide.
Speaker 1:Simona, fiindcă deja ne-ai adus tu așa de ghidați, se vede că ai făcut experiența aceasta de stiuard Până în prezent. Predai acum la o școală. Foarte interesant ce mi-ai povestit tu așa mare. Spune-ne ce vorbeai de nevoi. Cine sunt elevii tăi?
Speaker 2:Sunt secundari, cum se spune în Canada. Ciclul secundar înseamnă, cum este la noi, liceul, Dar începe la clasa șapteaa de secundar și se termina la clasa 11-a, după care ei termină la noi se termină cu bacalaureat, la ei se termină exact cu diploma de secundar. Adică se termină cicluri secundar 1, secundar 2, secundar 3, 4, 5, 7, 8, 9, 10, 11 sunt ciclurile la care predau franceză. Este o școală a primelor națiuni și franceza, evident că este a doua limbă, dar este foarte intensiv. Au cursuri de patru, chiar de cinci ori pe săptămână fiecare clasă Și au și limba lor. Învață în engleză, limba oficială, dar au ca două limbi, limba mohacă, ganigeha se cheamă în limba lor, și limba franceză, intensiv. O alegere.
Speaker 2:Eu i-am sunat, am văzut că au acest post, am încercat de câteva ori, dar eram în România, era la ciclul primar și nu mă interesa neapărat ciclul primar. De fapt Toate lucrurile au un sens. Cred că evoluez și odată cu copilul meu, care acum este în clasa nouă de secundar, am predat și după pandemia la ciclul primar franceză, pentru că a trebuit să reiau evident sunt multe de reluat și brevet și toate etapele pentru că în Canada, în altă țară, normal că trebuie să probezi fiecare competență pe care o deții, echivalări de studii, cursuri, credite suplimentare, ceea ce este foarte bine, în ultima instanță te ține viu, te ține la zi, ceea ce este interesant. Elevii mei sunt, spre deosebire de restul copiilor de aceeași vârstă, din societatea occidentală.
Speaker 2:Ei vin dintr-o cultură tradițională. Este o comunitate nu foarte mică, dar este o comunitate care are niște valori foarte asemănătoare cu ale noastre, pentru că și noi, în cultura română și aici asta ar fi o altă discuție importantă, apropo de cultură avem o cultură ancestrală. Vorbeam mereu și am și învățat la școală, și atunci ne plictiseam că tot vorbeam de cultura orală. Iată că mi se dă șansa acum să privesc, cumva distanțată, dar să regăsesc toate valorile mele la șapte mii și ceva de kilometri, într-o altă comunitate, care să mă facă să mi-amintesc de ceea ce ei încearcă să-și recupereze aceste valori.
Speaker 2:Și ei sunt, în acest proces, foarte asemănător cu ceea ce trăim noi. Sunt comunități în disoluție, din păcate, din punct de distruge istoria, de a distruge valorile nu neapărat tradiționale, sunt valori fundamentale care te ajută să supraviețuiești. Iar școala mea se cheamă Ganawage Survival School, deci este ceva, un proiect. Are 50 de ani, nu e o școală nouă, nu este un experiment. Este o școală în care se adună cei mai bunare din primele națiuni din America de Nord, care au trăit mult în zona Albany, pe malurile Saint-Laurent, care au mii de ani în urmă, și pentru mine este fascinant, pentru că nu mă vedeam niciodată într-un sistem închis.
Speaker 2:În natura mea a fost de asta. Spuneam că mă sufocam la un moment dat și de aceea a trebuit să plec Să o cotesc că viața asta e făcută ca să cunoaștem și, când cunoaștem, să împărtășim cu ceilalți. Pentru mine educația înseamnă o abilitate de supraviețuire, pentru că înseamnă cunoaștere, în primul rând educația. Și dacă știm cât mai multe lucruri, sigur că reacția noastră la tot ceea ce ni se întâmplă este mult mai potrivită. Este proactivă, adică putem preîntâmpina situațiile. Putem anticipa, adică putem preîntâmpina situațiile, putem anticipa. Este o lungă poveste a înțelegerii, a ceea ce înseamnă educația, dar sperului, în care trebuie, de aici încolo, să creștem generațiile, să ne educăm chiar pe noi, cei mai mari în vârstă. Muzica de intro. Să vă mulțumim pentru vizionare.