RETEAUA DE POVESTI
RETEAUA DE POVESTI
Sabina Yamamoto, despre identități culturale și redefinirea conceptului de "acasă” (S8; Ep 102)
Sabina Yamamoto ne invită într-o călătorie emoționantă influențată de identități culturale și sentimentul complex de "acasă", prezentat în cartea sa "Nu mai e nimeni acasă". Alături de Sabina, descoperim cum viața între două lumi, România și Japonia, poate modela și redefinește percepția asupra rădăcinilor și identității. Povestim despre cum ea a reușit să creeze un nou cămin pentru copiii săi într-o țară străină și despre recunoașterea literară obținută printr-un premiu important. Reflecțiile sale personale ne oferă o înțelegere profundă asupra modului în care experiențele de viață pot transforma conceptul de "acasă".
De asemenea, ne referim la modul în care romanul a capturat esența unei generații prin amintirile copilăriei. Discutăm despre cum moartea unui părinte a devenit un catalizator pentru scris, inițial printr-o scrisoare.
Podcastul poate fi ascultat pe Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Devino suporter al podcastului aici: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Mulțumesc!
The podcast can be listened to on Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Become a supporter of the podcast here: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Thanks!
Muzica. Bine ați venit. La rețeaua de povești este din Japonia. Sabina Yamamoto, sabina Șerbănescu. Bine ai venit la rețaua de povești.
Speaker 2:Bine, te-am găsit. Bine îți zic să-i salut și pe ascultători și mulțumesc de invitație.
Speaker 1:Sabina, am citit cartea ta. Nu mai e nimeni acasă acum ceva timp. Mie mi-a plăcut foarte mult și bine am văzut că are un succes. Deja a luat și un premiu pentru această carte. Poate tu nu realizezi, fiind deconectată un pic de limba literară de aici. Este un premiu foarte important. Asta ce-o spun eu. Eu nu am luat acest premiu niciodată, dar te felicit din suflet pentru că e pe merit. Ai scris o carte tulburătoare și aș vrea să te întreb ce înseamnă pentru tine acasă acum la această vârstă, după ce ai trecut etapele de scris în cartea ta.
Speaker 2:Știi, mă gândeam la interviul pe care o să-l avem astăzi. M-am gândit toată săptămâna și cumva am încercat să fac un scenariu al întrebărilor care vin. Și întrebarea asta a fost prima care mi-a venit și care m-a urmărit toată săptămâna și am zis ce o să răspuns la întrebarea asta. Acasă este și în Licăreț, în România, pentru că, în primul rând, acasă este locul în care se naște un copil Și amintirile pe care și le formează în primii ani de viață. Acasă e acolo odată. Pe de altă parte, acasă este și aici, pentru că am construit un acasă pentru copiii mei și am crescut aici Și așa că sunt între două lumi, acasă este între două lumi. E foarte greu să definez termenul ăsta cât mai concret Și probabil că nu sunt doar eu în situația asta. Sunt foarte mulți alții exploați care nu mai știu cum să-și găsească un singur loc. Suntem distribuiți așa în cele două lumi în care trăim lumii în care trăim.
Speaker 1:Te-am întrebat pentru că și eu cred că termenul acesta acasă se identifică pe parcursul vieții noastre cu multe, multe mixuri de sentimente și de. sigur există o geografie sentimentală, dar eu sunt din Timișoara și am plecat de foarte mulți ani din Timișoara în București, dar tot Timișoara în București, dar tot Timișoara, tot zic acasă. deci, orice ar fi rădăcinile sunt acolo, chiar dacă le port cu mine sau, nu știu, poate am lăsat o rămășiță. voi vedea în continuare dacă mă voi întoarce, dar Bucureștiul deja am trăit e București Te-am deja, adică aici. Și de fiecare dată când am un invitat plecat de la el, din locul natal, îl întreb lucrul acesta pentru că sunt și eu curioasă să vă spun și eu aceste întrebări, că uneori te simți și dezrădăcinat și parcă îți cauți așa permanent o identitate sau vrei să te asociezi neapărat cu o situație, un context din viața ta care să rămână acolo, lipit de sufletul tău. Sabina, revenind la cartea ta, să știu că am căutat Licăreț, adresa e Capitan Licăreț pe lângă aceea e adresa pe lângă Baba.
Speaker 2:Novac, da Capitan Nicolae Licăreț la numărul 8, am stat într-un bloc de 10 etaje. Bine, toată strada e cu blocuri de 10 etaje.
Speaker 1:Da, e un cartier cu blocuri foarte înalte. Și așa te coopte, parcă, te prăbușesc, așa se prăbușesc peste. Mai din acela Ai scris o carte autobiografică, o autoexpunere 100%, o dezvăluire integrală. Cum nu știu. Știi, nu e ușor să scrii despre tine. Cum a fost experiența aceasta, a scrie despre tine De mic copil, uitându-te în urmă? a fost așa ca un fel de introspecție, o anamneză de fapt. Cum spun psihologii? Cum a fost treaba asta?
Speaker 2:În primul rând, eu nu prea vorbesc despre mine. Toate trăirile și asta a fost de mică Mi-am gândit și acum, în perioada adolescenței, cum trăgea mama de mine să comunic Iar eu nu făceam. Toate trăirile interioare au rămas acolo. Și atunci cred că la un moment dat în viață, după ce m-am mutat în Japonia, a venit un moment în care n-am mai putut să le țină, că a fost nevoie să le împărtășesc cuiva și, neavând la îndemână un om cu care să vorbesc, le-am scris. Asta e odată la mână. Faptul că nu vorbesc foarte mult mă face poate un bun observator Și urmărându-i pe cei din jur, am reușit să construiesc amintirile pe care le-am redat în carte, să nu le las să se disipet, să nu le las să se transforme, pentru că, știm foarte bine, amintirile, după mulți ani de zile, se schimbă.
Speaker 2:Atunci mi-am spus că am început de fapt cu amintirile haioase din carte, cele la care majoritatea cred că au râs, de exemplu vecinul Nicu, care ne tot aminteam, și eu și sora mea, și povesteam și râdeam. Și atunci am început să scriu o parte din amintirile acestea haioase, cu umor, ale unor oameni care stau la bloc și împărtășesc foarte mult timp împreună, până ți-a ajuns la amintirile un pic mai dureroase.
Speaker 1:Dar adevărul este că tu ai fost ceea ce am văzut eu în carte. Ai fost de mic un copil observator bun, pentru că ai reținut foarte multe aspecte sociale și voi reveni asupra acestei teme socialuri, că este o natură socială în cartea ta destul de puternică. Nu este doar o autobiografie. Ai reținut în acele replici foarte simpatice ale vecinilor și cumva în atmosfera aceea de blog de cartier, foarte mulți au regăsit că de aceea și are succes. Cartea ta Este o carte a unei generații. Până la urmă, și eu, care sunt mai mare decât t, am regăsit acolo vecinii aceia cu probleme, cu păreri, cu replici pe care erau devenisele deja brand-ul lor, adică și Nicu și mai ai alte personaje foarte mucalite, inclusiv intelectualii aceia care îi vizitau, veneau la voi acasă. Erai de mic copil, așa ai fost, întotdeauna Îți plăcea să observi Sabina când erai mică.
Speaker 2:Încă, chiar și în anturajul acela care se forma acasă, întotdeauna stăteam într-un colț al camerei și îi urmăream pe cei din jur, îi urmăream pe adulti. Evident că la un moment dat mă plictiseam și fugeam și mă duceam în camera mea să mă joc cu ce aveam atunci.
Speaker 1:Dar da, da O mare parte din conversațiile pe care le aveau eu nu am reușit să o aprofundez atunci, dar am încercat să redau Cât mai mult și lucrurile care m-au marcat pe mine atunci când eram copil, dintre ei care îți vizitau casa și discuțiile pe care ei le inițiau filozofice, literare, culturale și așa mai departe. S-asculta multă muzică acolo era un mic hub cultural, no-transcript.
Speaker 2:De fapt, eu nu am gândit să construiesc un univers, un tablou, cum spui tu. M-am gândit la fiecare personaj, de-a parte, și mi-am dorit să-i redau atât chestiile care m-au fascinat la ei, cât și chestiile care m-au dezgustat, că au fost și personajele care nu mi-au plăcut. Și atunci, încercând să reconstruiesc personajele cât mai bine, cât mai real, Cred că s-a format și ușor, ușor s-a clădit și universul, fundația universului în care trăiesc personajele din carte.
Speaker 1:Și atât, a reușit atât de bine. Iar într-un interviu spuneai că această carte a fost scrisă sub Imperiul Emoțiilor Stălnită de Moartea Tatălui Tău, și a fost cumva un imbold, ca să spun așa. Că este acest paradox Când ni se întâmplă de obicei un lucru dramatic, tragic în viață, de fapt reprezintă un impuls să facem un lucru pe care nu am fi avut curaj să-l facem. Acesta este paradoxul lucrurilor șocante, să spun, care devin răsorturi de fapt și nu te trag înapoi. Așa eu vorbesc și din propria mea experiență, că și eu am avut o experiență similară după ce mi-am pierdut tatăl și de aceea am regăsit și am înțeles profund ce a fost în sufletul meu.
Speaker 2:Da, da A fost. Perioada aia a fost destul de dureroasă. Cu mama nu se putea vorbi pentru că ea suferea la rândul ei foarte profund și trecea printr-o depresie cruntă. Eu deja, când am scris, am început de fapt capitolul respectiv ca o scrisoare pentru sora mea, care nu a fost prezentă, și m-am simțit îndatorată odată, să știe exact cum s-au întâmplat lucrurile. Să-i spun cum s-au întâmplat și apoi, pentru că plecasem din casa părintească la bunici și ruptura asta a produs iarăși necesitatea de a scrie toate emoțiile prin care trec. De ce atunci?
Speaker 1:ai început printr-o epistolă stilul espistolar, pentru că acela e primul pas în autoexpunere, jurnalul și epistola. Deci a fost o încer-o epistolă stilul espistolar, pentru că acela e primul pas în autoexpunere, jurnalul și epistola. Deci a fost o încercare iată care după aceea a devenit o rampă de lansare pentru acest roman pe care eu vreau să trebuie să abina. Dacă l-ai recitit acum că are ceva timp de când a apărut, ai mai modificat ceva la acest roman și se pare că ai scăpat ceva. Sau cum este, sau e scris așa cum e scris, e ok.
Speaker 2:N-am avut foarte mult curaj să reiau toată cartea. Am recitit câteva pasaje În afara unei redactării mult mai bune. Nu știu dacă aș schimba foarte multe la el.
Speaker 1:E încă de vreme poate da, mă refer la conținut că la stil, nu stilul tău, nu e da, nu, nu cred că aș schimba foarte multe, nu la conținut. E exact ce trebuie să fie cât ți-a luat să scrii această carte? Cât timp?
Speaker 2:Iar îmi e foarte greu să răspund la întrebarea asta pentru că, cum spuneam, primele rânduri s-au scris când aveam 15 ani. Evident că am reluat scrisoarea, așa a fost rescrisă și rescrisă ca să ajungă în forma finală Să ne reînțelegem în coace Și s-a produs o pauză destul de lungă în care n-am mai scris nimic și m-am îndepărtat și de scris și de cărți. Iar pauza asta se identifică cu divorțul, mutarea într-un alt oraș, copii foarte mici și așa mai departe. Și am revenit cumva prin 2021. Am început să mă gândesc din nou că am ceva de făcut, am ceva de determinat Și în 2021, până în 2022, am construit în minte ce trebuie să fac. Am căutat vocea copilului în primul rând. Iar în 2022, vara, am avut o lună de vacanță, m-am închis în casă, mi-am făcut program de scris și am terminat-o, cred, în maxim trei luni. Și am terminat-o, cred, în maxim trei luni.
Speaker 1:Deci, ea te-a o carte care a crescut așa ca un aluat în timp până a prins o formă și ai pus la copt și iată a ieșit nu mai e nimeni acasă. Sabina îmi spui, dacă vrei, ea ți-a adevărat, mai ai o soră în America.
Speaker 2:Despre care nu știu. Da, da, mai avem o sură în America și e foarte ciudat că ne poartă numele și al surorii de aici. Ea este o sură, hap cum am spus și în carte cartea.
Speaker 1:Știi cum se spune Ai fi tentat să crezi. Eu am crezut că ai ales un final. Așa zic, a făcut Sabina Rabat de la realitate și a creat un final ficțional, dar faptul că e realitate pură, cu atât mai mult. Felicitări. Este greu să scrii despre tine Asta e părerea mea și să o faci la modul totuși obiectiv, pentru că de multe ori amintirile, cum ai spus tu, unele când începi să faci, te uiți în urmă, așa îți revin și cele plăcute Memoria alege de obicei și rămân cele plăcute, mai ales când e vorba de părinți cu care nu ai avut o comunicare extraordinară. Oricum, generațiile din perioada aceea vorbesc de părinți nu au avut parte de acces la informație, la parenting, ne-au crescut și ei f ureche, plus că ei.
Speaker 1:Problemele pe care le aveau, cum ai spus, cu mama ta, depresia sau alcoolul, alcoolismul nu se puteau nici măcar discuta. Dar mi te trata pe acea vreme. Te felicit încă o dată. Mi-a plăcut foarte mult cartea. Știu că vine o întrebare care ți s-a mai pus de o mie de ori. Aflu așa pentru rețeaua de povești Cum e în Japonia? Ești de câți ani Sabina Deja ai?
Speaker 1:11 ani 11?, 19. Deci aproape 20 de ani. iată, copiii tăi sunt mari, deja măricei.
Speaker 2:nu fetele, da viața mea a fost așa pe fast-forward. M-am mutat în Japonia când aveam 21-22 de ani. M-am căsătorit imediat. La 2 ani după căsătorie s-a născut prima pică. După încă 2 ani a doua și până la 30 de ani eram divorțată cu 2 copii de este în Sulte.
Speaker 1:Măricei Și ai fost o mamă singură cu doi copii într-o țară străină cu o cultură complet diferită de a noastră, și a trebuit să te descurci singură. Îmi place că ai cupris în carte și partea aceasta mai aproape de contemporan Japonia. E foarte catchy, ți-o spun. L-am citit toate cu suf vletul la gură, dar asta cred că pe mulți i-a atras și au fost curioși să afle cum este în Japonia. Și acum te-ai stabilit într-un oraș. Așa e pe finalul romanului, nu vreau să dau mult spoiler. Te-ai stabilit într-un oraș mare, ai un job, fetele au crescut iar tu am găsit un site nu știu mai practic, ghidul turistic. Mai faci prea ghidul.
Speaker 2:Da, da, de ghid m-am apucat relativ curând și a venit așa dintr-o joacă cu o prietenă care m-a invitat să mă opu de niște oaspeți care vin în Japonia și mi-a zis Ai, nu vrei să faci și tu asta, c că stai acolo, ești aproape ne povestești tu așa un pic despre obiectivele turistice. Dar a început să-mi placă foarte mult și o fac, o fac cu foarte mult drag.
Speaker 1:Iar Japonia a devenit acasă, așa cum spuneam la începutul episodului nostru. Nu e așa.
Speaker 2:Este un alt acasă da E un alt spațiu pe care am reușit să-l fac în sfârșit, să fie acasă.
Speaker 1:Deci este cam echilibru raportul cu mie Cât ai stat în România.
Speaker 2:Aproape, încă un pic, încă 2-3 ani și ajungem să sunt bine în Babilonia, ajungem să înținem banii.
Speaker 1:Și în final îți mulțumesc pentru acest dialog și aș vrea să te întreb pe final, așa până la urmă, ești scritoare neașa? ce planuri mai ai dacă vrei să povestești, crezi la ceva? Eu aștept să știu o carte, încă o carte de la tine, și aș vrea să știu, așa măcar în ce registru Va fi o continuare sau o altă carte?
Speaker 2:Da, după ce am terminat cu lansarea și m-am întors lansarea a fost în noiembrie și m-am întors în Japonia, a fost primul in bolt gata, mă apuc de următoarea carte. O scriu ăsta mi-e destinul, asta voi face. Nu contează că mă trezesc, eu scriu dimineața, prefer să fiu la prima oră.
Speaker 1:Ai un job. Acum ai un job.
Speaker 2:Desigur, ai un job, desigur, și atunci Da, da, dar seara nu mai am energie să scriu și prefer să mă întrezi dimineața la 45 dimineața și să scriu Două ore Mai mult. Nu pot că trebuie să încep ziua În fine. Și când m-am întors pe la începutul anului acesta, eram foarte fericită. Începusem să Și după aia s-a întâmplat iarăia viața, și l-am pus unia. Vreau să scap un pic de întrebarea asta, cumva expunerea asta de care vorbește a adus și niște pietre bolovani pe umeri și am să-mi doresc de la următoarea carte, pe care sper să o reiau curând, să mă îndepărtez cât mai mult posibil de autoficțiune.
Speaker 1:Da. De aceea am spus că autoexpunerea este și riscantă, pentru că acolo vorbim de nu e cazul. Vorbesc la modul general o autoexpunere ajută. Vorbesc la modul general o autoexpunere Vorbești de Trebuie să amintești persoane, mai ales dacă le răspești și numele din real. Poate veni cineva și spune stai mă, dar nu era așa. Eu nu eram așa. De ce mă vedeai așa Sau nu știu. Sunt percepțiile difer. Siguranță când erai copil era alta. Acum, uitând în urmă, o vedeai altfel. Și efortul acesta de a păstra verosimilitatea nu e simplu. Așa cum spuneam, e ușor să fii subiectiv și să caz pradă unor frustrări personale pe care cu toții le avem până la urmă.
Speaker 1:Că nu e așa de ce am scrie, dacă n-am avea frustrări, ne le umplem un pic, golurile, acelea pe care le creează prin scris. Bine, este o metaforă ce am spus eu, și am fost un pic rea, dar pe de altă parte, primordial și cu toți scritorii cu care am vorbit, funcția terapeutică a fost cea invocată de ei în dorința lor, în volul de a scrie. Acest lucru au spus, domnul Fac, a fost cumva terapie. Terapia aceasta poate avea mai multe forme, nu neapărat că ai o boală și trebuie să te vindeci. Poate avea forma aceasta de care spui tu că nu vorbești mult și ai comunicat mai ușor. Alții o fac pentru o rememorare, alții o fac pur și simplu ca să își vindece niște răni. Sabina, ce să spun? N-am fost în Japonia. M-au zis că e foarte frumos, poate voi ajunge în viața aceasta Pentru că așa mă înt într-un interviu.
Speaker 1:mulți cred că Japonia e o planetă, altă planetă, și cumva așa este, nu?
Speaker 2:Este, este, este cu totul și cu totul Un alt loc față de Europa, este altceva.
Speaker 1:Și despre neonele până la scriere da, și toată întreaga societate, inclusiv acea exactitate despre care tu vorbeai, că stă la baza tuturor lucrurilor, pornind de la trenuri până la întâlnirile dintre oameni. Probabil că și relațiile interumane se modelează după aceste convenții. și cu siguranță de aceea suntem și diferiți Balcanicii, punctualitatea noastră, punctul lor foarte de exemplu, ne comportăm ca atare. Ești la curent cu autorii români, cu ce se scrie în România, așa nu știu ca să faci niște comparații cu ce ai mai citit. cum ți se pare literatura română de azi, mult mare vorbind.
Speaker 2:Mi se pare că sunt foarte mulți scritori și e foarte greu să ții pasul cu tot ce se scrie. Am citit foarte, foarte multă literatură contemporană românească în ultimii ani și înainte să scriu și să public tocmai ca să știu unde se află astăzi, din păcate, asta este că am citit foarte multe litruri contemporane românească, dar nu am citit alte litruri contemporane, și atunci mi-e foarte greu să spun unde ne situăm. Sunt foarte multe cărți pe care n-am apucat să le citesc, din clasici, de exemplu, sau din postmodernism, și atunci mi-e greu să spun unde ne situăm. Pe de altă parte, mi se pare că temene pe care le abordează scriitorii sunt din ce în ce mai diverse, și asta aduce în mare bine scriitorii, diversitatea este cea mai importantă în evoluția oricărui domeniu în general, să nu rămâi cantonat.
Speaker 1:Sabina dragă, îți mulțumesc mult pentru această conversație. Iată sincer, așa cum ești tu, cum ești și romanul tău. te aștept la un alt episod, după ce apare romanul despre acea Sabina a zilelor noastre sau proiectată în viitor.
Speaker 2:Vei spune la momentul propriu Mulțumesc foarte mult, corina, să vă mulțumim pentru vizionare.