RETEAUA DE POVESTI
RETEAUA DE POVESTI
Petruț Rizea, despre a fi profesor azi și educația intergenerațională (S8; Ep 100)
Cum poate un actor să devină cel mai bun învățător? Petruț Rizea ne arată că, uneori, drumul către vocație trece prin cele mai neașteptate cotituri. Împărtășind povestea sa inspirațională, Petruț ne dezvăluie cum a renunțat la visul de a deveni actor pentru a îmbrățișa meseria de învățător, o chemare pe care a simțit-o încă din copilărie. El ne povestește despre provocările și satisfacțiile întâlnite în această profesie, de la lucrul cu copii cu cerințe educaționale speciale până la tranziția de la învățământul privat la cel de stat. Cu o pasiune contagioasă, Petruț subliniază importanța creativității și a abilităților actoricești în predare, argumentând că un profesor trebuie să fie un adevărat maestru al scenei educaționale.
Explorăm împreună cu Petruț nevoia urgentă de a integra educația psiho-emoțională în școlile din România, subliniind importanța de a privi elevii ca pe oameni compleți, cu nevoi emoționale și sociale specifice. Discutăm despre lipsurile actuale ale sistemului educațional, de la infrastructură până la necesitatea unei mai bune finanțări din partea statului pentru a sprijini profesorii și a le oferi resursele necesare. Prin prisma experiențelor sale, Petruț aduce în discuție dorințele personale pentru un sistem educațional mai echilibrat și orientat spre dezvoltarea holistică a elevilor. Alăturați-vă nouă pentru o discuție captivantă despre cum putem transforma educația într-un adevărat spectacol al învățării și creșterii emoționale.
Podcastul poate fi ascultat pe Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Devino suporter al podcastului aici: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Mulțumesc!
The podcast can be listened to on Apple Podcasts, Google Podcasts, Amazon Music.
Become a supporter of the podcast here: https://www.buzzsprout.com/1884756/supporters/new
Thanks!
Muzica. Bine ați venita rețetă, un tânăr, foarte, foarte interesant, deși tânăr și interesant, petruț Riza. bine ai venit.
Speaker 2:Bine te-am găsit, Corina.
Speaker 1:Spune-mi, petruț, tu ești foarte activ. Am văzut în mass media. În ultimul timp ai publicat foarte multe articole. Ești invitat la interviuri să vorbești despre meseria ta de profesor, învățător. Spune-mi, te rog, din totdeauna ți-ai dorit să predai copiilor?
Speaker 2:Am mai primit întrebarea aceasta. Nu știu dacă din totdeauna, dar mi-am dat să mă cam aptitudină în direcția aceasta pedagogică încă de mic. Știu că la grădiniță, în bancă, și le predam Matematică, arte, le făceam observații plușurilor mai puțin atente și așa mai departe. Adică, ce vedeam la școală încercam cumva să oglindesc acasă prin jocurile, prin activitățile pe care le făceam. Decizia însă n-a fost, să știi, conectată cumva cu aceste aptitudini, pentru că eu mi-am dărit inițial să urmesc cursurile facultății de teatru, unei ATC-ul. N-a fost să fie, din păcate, pentru că, cum foarte mulți tineri din ziua de azi sunt descurajați de preconcepții și de vorbe spusele gratuit în ceea ce privește anumite profesii, știm cu tot ce preconcepții, ce stereotipuri gravitează în jurul acestor profesii de actor, de artist și așa mai departe. no-transcript. Un elev care probabil s-a căsătorit, un fost elev care îți spune cât de mult îi s-a schimbat viața, care îți spune cât de mult s-a bucurat că te-a avut ca învățător, profesor, cumpăra oricâți bani am avea și oricât de bogați am fi.
Speaker 1:De câți ani predai Petruț?
Speaker 2:Eu predau de patru ani. Un an l-am predat la privat. Am predat la o grădiniță cu specific CES, unde erau foarte mulți copii cu cerințe educaționale speciale. A fost o provocare pentru mine, iar ulterior am intrat în învățământul de stat și acum am clasa a treia.
Speaker 1:Și iată, cu atât de entuziasm vorbești despre această meserie. Nu vei obosi, bănuiesc, și sper din tot sufletul să nu obosesc, să rețină energia aceasta, pentru că este o profesie foarte dificilă și consumă tare de energie, consumatoare de energie. Ai spus că voiai să dai la un ATC, dar iată, cumva nu crezi că abilitățile acelea pe care le-ai fi folosit în viața de actor îți pot folosi comportamentul dramaturgic în măsăria de profesorat. Nu.
Speaker 2:Sigur că da, ele sunt conectate. Chiar există studii în acest sens și există și un master de pedagogie și arte combinat în colaborare cu cei de la UNEATC. M-am interesat când am intrat la master și mi s-a părut foarte interesant că există așa ceva. Da, pentru că e și o definiție care mi-a plăcut foarte mult în pedagogie Profesorul este actorul principal în procesul de învățământ. Noi, practic, suntem niște actori. Noi trebuie să animăm conținuturile pentru copiii noștri, trebuie să îi captăm, trebuie să ne folosim de carizmă, trebuie să ne folosim de abilitățile de a exprima emoții pentru a le vâna. Atenția E greu, mai ales copiii care sunt foarte atenți în foarte multe direcții, care nu se pot concentra foarte ușor asupra unui singur subiect. Deci, da, sunt importante aceste caracteristici actoricești pentru profesia de dascăr.
Speaker 1:Iată, ne aflăm în pragul pragului. Un nou început, un nou an școlar. Fiecare nou an școlar reprezinte un nou început pentru fiecare dintre noi. Să știi că și cei care nu au mai mers de mult la școală simțim acest vibe. Și cei care nu au mai mers de mult la școală simțim acest vibe. N-ai cum să te deconectezi în totalitate.
Speaker 1:Vezi în jur copii, flori, veselia, aceea primei perioade, apoi începe greul, cu lucrări, teze și așa mai departe, valori. Vreau să spun că eu, fiind mult mai mare decât tine, văd o evoluție și prin prisma faptului că sunt mamă și fata mea a fost și ea la școală, o evoluție în relația profesor-elev, elev-profesor, profesor-părinte. Și cred că așa și trebuie să fie, să evoluăm de la acel model cronic al comunismului promovat în comunism, unde profesorul învățător era un zeu pe un piedestal. Asistăm la fel la o evoluție a profesorului ca cetățean, un cetățean la comunității, dar sigur cu aura de rigoare. Cum impunem respect ca profesor? Petruț, e foarte complicat, nu? Când devii un cetățean din comunitate oarecare, totuși trebuie să câștigi un respect, cum faci tu, pentru că tu am văzut că ești foarte respectat și de părinți și de profesori.
Speaker 2:Am văzut din discuțiile pe care le porți pe Facebook. Da uite, referitor la aceste discuții pe care le tot port pe Facebook și la articole, de foarte multe ori unele dintre ele deranjează și e perfect să se întâmple asta și nu acolo. Chiar nu mai contează respectul. Sunt aduse foarte multe injuri, foarte multe cuvinte jignitoare și e expunere. Asta înseamnă expunerea mediului online și trebuie să te obișnuiești cu ea.
Speaker 2:Respectul, Respectul cred că e cheia în tot acest proces, în toată această triadă părinte, profesori, elevi, Nu știu. Respectul nu ar trebui să însemne frică. Mulți confundă respectul cu frica. Frica face rău, Frica te oprește din dezvoltare, Frica nu poate fi asociată cu învățarea, cu predarea. Tot acest respect cred că e de undeva de la sine înțeles, vorbind de respect asupra meseriei pe care o ai, respect asupra persoanei pe care o reprezinzi tu, adică cine ești tu dincolo de profesie. În primul rând, ca să primești respect, cred că e foarte important să-l oferi. Nu știu dacă poți să Bine, nu e o regulă, pentru că mi-am dat seama, Așa mi se spunea când eram mic Primești ceea ce dai. Nu mereu se întâmplă asta, din păcate, viața nu e atât de Corectă pe cât am crede că este. Dar E de responsabilitatea noastră să încercăm să fim respectuoși, și cu părinții și cu elevii. Să vorbim sincer și deschis atunci când avem o problemă. Cred că a accepta o critică atât din partea elevului, dar nu critică o părere, o opinie atât din partea părintelui cât și din partea elevului no-transcript.
Speaker 1:Este comunicarea primordială. Transparența în comunicare este foarte importantă în relația aceasta părinte-elev, profesor-profesor-elev. Și există totuși o tendință, am văzut-o. Eu poate greșesc, poate exagerez spunând tendință viziunea asupra meseriei de profesor. Generațiile părinților elevilor tăi sunt acele generații oarecum hibride, pentru că o parte au prins și un pic din comuni și după Revoluție școala au fost în sistemul de învățământ acesta și au oarecare, cum să spun, nu prejudecăzi, dar poate face idei despre ceea ce ar trebui să fie un profesor. Există de multe ori eu am văzut la prietenii mei din MediOnline și real se plâng că profesorii sunt învățați de părinți. Există această tendință ca părinții să le spună profesorului ce să facă pacientul.
Speaker 2:Ai dreptate, da De unde o are aceasta?
Speaker 1:Eu am pus-o pe seama, aceste hibridizări, că ei provin dintr-o.
Speaker 2:Tu ce părere ai, Petruț? E din cauza acestei hibridizări? pentru că ei vin dintr-un mediu foarte strict, un mediu în care vorbeam de autoritate supremă, vorbeam de stat, de orice instituție pe care o reprezenta statul, ca fiind exact, cum ai spus la început, undeva pe un piedestal. Adică nu ne putem permite să intrăm să spunem ce gândim, să facem ce vrem noi acolo și așa mai departe. Generația asta cred că e ușor dezorientată, aș spune eu. Generația asta cred că e ușor dezorientată. își spune eu Pe de o parte, le se of deschis cu profesorul, tu ca părinte, să urma unui examen ajunge la catedră, în urma unei formări, cred că mare parte dintre ei știu ce să facă. și e ușor neplăcut și creează o stare de neîncredere și de suspiciune în momentul în care un părinte vine și îți dă sfaturi. Să știi că am rămas surprins să văd că mulți dintre ei nu o fac din răutate sau nu o fac pentru că vor să submineze autoritatea profesorului. Deci nu-și dau seama că să se întâmplă. O fac în cauza acestei dezorientări pe care o au cu regulile din comunism, cu adaptarea lor în perioada actuală. E o libertate de exprimare ușor înțeleasă.
Speaker 2:Adică, hai, să ne ducem, să-i spunem celuilalt cum să-și facă meseria, dar nu luăm în considerare că n-am trecut prin formarea lui și nu avem competențele necesare. Mie îmi place foarte mult să urmăresc pe Facebook, deși la un moment dat devenea toxic când aprea vreo știre despre cineva că nu și-a făcut munca cum trebuie sau că a greșit la locul de muncă, nu știu ce Și vedeam în comentarii atâția experți și atâția opinii spuse cu atâta lejeritate încât nu-mi venea să cred. Adică, noi ne suntem românii. nu-mi place să pun stereotipuri pe seama unor naționalități, dar asta am remarcat-o până acum eu cu ochii mei, cu mintea mea, cu Nu uitați să dați like, să lăsați un comentite limite și să lăsăm oamenii să-și facă treaba, pentru că pentru asta au fost puși acolo.
Speaker 2:Asta e părerea mea și am spus-o, eu o spun mereu părinților și le spun dacă vreți, îmi puteți da nu știu sugestii, spre exemplu pentru școala, altfel, ați vrea să mergeți la teatru cu copii, ați vrea? Adică, mie îmi place să comunic cu ei și să le cer părerea, dar nu mi-ar plăcea să vină un părinte să-mi spună dână învățătoră, testul pe care l-ați făcut pentru copii nu e bun, sau lucruri de genul ăsta. Nu ai tu experiența și expert.
Speaker 1:Da, este adevărat ce spui Comunicarea, aceasta liberă, necesită și o educație Și eu cred că noi suntem totuși încă la nivelul. Hai, să știem că am trecut la nivelul de copilărie. Suntem așa cum ar fi un om la 14 ani în științele, comunicării. Gândește-te că alte țări aveau ca studiu care a comunicării în școli când noi încă trăiam în comunism. Deci ne despart niște decenii. Într-adevăr, ne nu avem această conștiință a faptului că cel care ne oferă niște informații și ne învață niște lucruri are o știință și practic. Noi trebuie să respectăm treaba asta. Ce ne lipsește ca să fim în ton cu învățătorii din că tu vorbești de meseria aceasta frumoasă de învățător din alte țări Există diferențe mari.
Speaker 1:Există diferențe mari.
Speaker 2:Da, da, da, Mai ales cu Occidentul, cu partea de nord, cu țările nordice. E o diferență ca de la acela pământ. Am avut ocazia să intru într-o școală în Amsterdam când am fost în Olanda, și am văzut niște diferențe. Observai ușor că în primul rând atmosfera e alta. Observai ușor că părintele știa care îi sunt limitele și știa unde trebuie să se oprească. Vedeam că părinții și profesorii făceau front comun, și spun asta pentru că una dintre clase avea o bibliotecă amenajată din donațiile pe care le-au strâns părinții. Și au făcut asta nu pentru că n-ar fi avut resurse la vremea, pentru că țările din Occident pentru școli alucă resurse destul de multe. Ei au și infrastructura, au și școli performante, au și tehnologie mult mai avansată decât avem noi, dar au făcut asta ca să arate copiilor că adulții se pot uni pentru un scop comun, pentru un scop nobil. Ei sunt mult mai departe decât suntem noi.
Speaker 2:Noi încă facem floricele, învățăm despre Pinocchio, citim despre domnul Goie. Ei trec deja la concepte abstracte, pe care încearcă cumva să le transpună prin atitudini și comportamente umane, ceea ce mi s-a părut foarte util pentru tine ca om care vei ajunge într-o societate în care trebuie să te adaptezi. Ano ai fi și tehnologia. Au o tehnologie mult mai avansată decât avem noi. Cum spuneam mai devreme, fiecare copil are câte un device la care se poate conecta. Unii își dau testele pe device, în timp ce profesorul coordonează întreaga activitate de pe device-ul său. Au și foarte multe resurse. Statul ajută La noi foarte greu, foarte greu se investește într-o școală și nu știm poveștile. Nu trebuie să mai intrăm în ele cu tentă politică. Căr e politică sau nu E greu? sunt diferențe foarte mari.
Speaker 1:În prim Iar tu, petru, vorbești din postura unui dascăl care predă capitală într-o școală din capitală. Deci să ne gândim ce se întâmplă în școlile din sat, din mediul rural, unde lucrurile sunt dezastruoase pe locuri.
Speaker 2:Din păcate. Da, lucrurile sunt dezastruoase. O singură diferență ar fi că în școlile rurale am observat că părinții acordă o încredere foarte mare profesorului, în sensul în care nu încearcă de multe ori să intervină Și elevii încă mai au chestia aceea de frică. Profesorul probabil ne-a transmis de la bunici, de la părinți, chestia aceea de frică, dar da, nu știu. Nu-mi imaginez cum ar fi situația la sate, în primul rând pentru că acolo nu avem toalete. Nu vorbim de grupul sanitar care, doamne, nici nu ar trebui să ne punem problema asupra lui, pentru că e o necesitate. Dar aminte să vorbim despre tehnologie avansată, despre părinți care se unesc să le dea exemplu copiilor, și așa mai departe. Și acolo trebuie să fiu sincer, nu, nivelul de educație, nivelul de conștientizare al vieții sociale e mult mai scăzut decât cel de la oraș, pentru că noi luăm contact cu foarte multe lucruri, cu oameni străini, cu experiențe de la aceștia. Luăm contact cu mai multe naționalități, pentru că București încă nu este, dar îmi doresc să ajungă la acest stat.
Speaker 2:E o mini-capitală europeană, adică avem foarte mulți europeni, foarte mulți oameni din alte țări. Vedem și altceva, schimbăm experiențe, adunăm informații, ori într-un mediu cum este satul sau comuna sau localitatea ce este acolo, foarte greu când oamenii aceia nu ies din perimetrul respectiv. Cunosc pe cineva. Mi-a spus la un moment dat nu să duc de undeva prin Brașov, cred un domn care nu știa care este președintele țării, pentru că el a crezut că este încă nu vreau să dau nume un alt președinte mult mai îndepărtat, eu nu m-aș ocasa un lucru la acesta. Și dinte mult mai îndepărtat, eu nu m-aș șoca să aud lucrul acesta.
Speaker 2:Adică, există așa ceva, există locuri în care informația și schimbul de experiență nu ajunge, și e păcat. Și nu ajunge tocmai din cauza asta, pentru că nu avem infrastructură, pentru că nu avem profesori care să dorii, care predau la sate, pentru că ei trebuie să facă învățare, trebuie să facă predare, nu învățare, trebuie să facă predare și să coordoneze învățarea într-un mediu mai mult sau mai puțin ostil, în care n-au nici măcar nu știu tabl. Scriu încă cu creta. Deci sunt diferențe ca de la cel la pământ.
Speaker 1:Tu ești absolvent a Facultății de Psihologie, dar ai rămas învățător, sau ești și profesor la școală gimnazială?
Speaker 2:În acest moment am statutul de profesor pentru învățământul, statutul profesional de profesor pentru învățământul primar, care înseamnă mai simplu învățător, doar că sunt profesor, pentru că am studii superioare, n-am doar liceul pedagogic. Da, am terminat facultatea de psihologie. Psihologia a fost o altă pasiune pe care am avut-o și pe care încă o am, pentru că sunt la un master de psihologie. Se completează foarte bine cu ceea ce fac. Am învățat foarte multe lucruri despre modul în care funcționează elevii mei din punct de vedere emoțional, din punct de vedere cognitiv. Facultatea m-a așteptat să alergesc acest univers de cunoaștere și să mă determin și pe mine să mă dezvolt, astfel încât să pot să-i dezvolt pe ei.
Speaker 2:Eu n-am văzut în învățământul din România poate nu vreau să generalizez că poate sunt instituții unde se întâmplă asta, dar n-am văzut cadre didactice sau n-am văzut cursuri sau n-am văzut opționale care să-upăm storicele, care înseamnă stare de bine. Trebuie să comunici asertiv cu copilul, trebuie să-i dai exemplu de strategii de gestionare a conflictelor. Fac ei e să-și spună cum se simt. Prima dată își spun unul altuia cum se simt și abia apoi încearcă să rezolve problema ei. E foarte important să privim elevul nu doar ca pe un burete care trebuie să absorbe toată apa de pe masă, adică informația. Ci trebuie să-l privim ca fiind un om, adică informația. Ci trebuie să-l privim ca fiind un om, pentru că asta e om, om care are și bune și rele, și om care are sentimente, pentru că nu poți să iei un om și să-i ceri să nu simtă. Toți oamenii simt și din noi ca dască. Le-ar trebui să ținem cont și de asta, să remarcăm emoțiile pe care le au ei și să ținem cont de ele.
Speaker 1:Și acesta este extraordinar, petruț, să mai adăugăm faptul că este încă un lucru de care tu te ocupi și te-ai ocupat, este acela că acum se acordă liber creativității. Nu uita că în perioada de tristă amintire, ca să spun așa, creativitatea nu exista nici măcar ca și concept Nu exista. Nu puteai să ai idei proprii, nu puteai să ai inițiative proprii. Ori acum, hai să spunem că generațiile acestea sunt norocoase. Dați că-l devotați. Avem La programă. Hai să mai putem umbla, să mai împrospătăm puțin. Copii inteligenți, avem și talentați, slavă Domnului. Ne cam lipsesc infrastructura și condițiile. În schimb, nu-i așa.
Speaker 2:Din păcate da, și ne lipseste psihoeducația, care eu cred. Personal cred că educația e baza dezvoltării per general. Psihoeducația Trebuie să știi cum să te reglezi emoțiile noastre, trebuie să știi să comuniști cu ceilalți, pentru că asta suntem, suntem rațiune, suntem materie și suntem emoție, până la urmă.
Speaker 1:Deși adulții. Te refer la faptul, că nici părinț bărbări în acursuri sau în atelier Da. Pentru să încheiem într-o notă optimistă și aș vrea să, înainte să-ți mulțumesc pentru acest dialog atât de consistent să mă numere așa, la trepezeală, trei mari dorințele tale ca om, ca dascăl. ce ți-ai dorit tu cel mai mult? Care ar fi dorințele tale ca lucrurile să fie așa cum le visezi? Este idiotic, te provoc.
Speaker 2:M-ai provocat destul de tare în momentul acesta, pentru că îmi vin foarte multe gânduri cu privire la ce-ai spus. Un prim lucru, pe care mi l aș dori, atât ca om cât și ca adascăl, ar fi să dezvoltăm această legătură, această interacțiune părinte-profesor, pentru că e vitală în ceea ce privește dezvoltarea ulterioară a copilului. Să facem front comun, să nu mai aruncăm cu roșii unii în ceilalți, să vedem unde e responsabilitatea noastră, să nu o asumăm, să înțelegem că până la șapte ani copilul e așa cum ți-l crești, din păcate, bineînțeles, vorbim și de influențele sociale, vorbim și de statutul socioeconomic și așa mai departe. Tu, ca profesor, să-ți asumi că trebuie să predai conținuturile într-un mod clar și într-un mod asumat, să ai grijă ceețiune sinceră între profesor și părinte, dar o interacțiune care să nu rupă cumva limitele fiecăruia, ci o interacțiune sănătoasă, o interacțiune care să se oprește acolo unde fiecare nu mai are expertiză.
Speaker 1:Deci, de ce să nu fii tu, oare, inițiator Unor ateliere de educație psihopedagogică Intergeneraționale? De ce nu, petruț?
Speaker 2:Ar fi interesant Să facem asta. Și o altă dorință pe care o am, sunt două astea și încă una Îmi doresc foarte mult Să nu mai existe în învățământ Aceste jocuri de putere, pentru că acum mă las părinții, las elevii și mă duc către ce înseamnă colectivul profesoral, colegii, eu sunt cumva, privesc totul din umbră, eu nu mă implic neapărat și în școala unde predau și în general, pe unde mai ajung, privesc din umbră cum se întâmplă lucrurile și văd tot felul de jocuri de putere, văd tot felul de mici acțiuni de sabotaj unii asupra altora. Și noi trebuie să facem front comun și să ne unim, să ne susținem unii pe alții, pentru că nu facem asta, din păcate, sau o facem prea puțin. Și o școală puternică e o școală care va atrage respectul asupra ei. O școală puternică și nu înseamnă neapărat o școală care se genereze de frică, ci o școală puternică, o școală fermă, o școală în care toți merg către aceeași direcție și dincolo de interesul personal, văd interesul colectivului, văd interesul școlii ca instituție.
Speaker 2:Mi-aș dori foarte mult ca profesorii să fie susținuți din punct de vedere financiar din partea instituțiilor statului, în ceea ce privește materiale didactice, activități, pentru că eu vorbesc la modul foarte sincer în acest moment, atât eu cât și foarte mulți colegi, momentele în care realizăm activității, mergem în excursii, începutul de an școlar, foarte multe dintre materialele pe care le facem și pe care ni le dorim le cumpărăm din proprii bănuți, pe care le avem noi. Dacă ne uităm la salariu, nu e unul foarte încurajator, chiar chiar dacă s-a omărit resursa asta financiară. Suportul pentru profesori materiale, existența materialelor, iarăși e o problemă.
Speaker 1:Mi-aș dori să se rezolve în viitor. Deci, hai, să începem cu speranță măcar acest an școlar. Îți doresc mult succes și îți mulțumesc foarte mult pentru acest dialog, petru. Să te mai așumim pentru vizionare.